De veghe între lumi

La ediția Bookfest din această primăvară, m-am dus fără o listă de cărți anume, am vrut să mă las tentată de titlurile pe care aveam să le descopăr acolo. Una dintre achiziții a fost „De veghe între lumi” scrisă de Marisha Pessl, un titlu care m-a atras imediat cu o copertă în culori pastelate. Romanul a așteptat cuminte să-i vină rândul, acum îmi pare oarecum rău că nu l-am citit mai demult.

Cartea ne scufundă de la început în povestea lui Beatrice și a foștilor ei colegi de liceu. După moartea iubitului ei,  Beatrice se mută de la liceul Darrow Harker, din cauza suferinței provocate de moartea prematură a lui Jim. De atunci, a tot evitat să se întoarcă, până în momentul în care Whitley, fosta ei cea mai bună prietenă o invită la ziua ei.

Beatrice hotărăște să se ducă chiar dacă părinții ei considerau că nu este o idee bună să fie din nou expusă la toate amintirile dureroase din trecut. Moartea lui Jim a afectat-o foarte mult, iar întoarcerea ar putea redeschide răni care probabil că nu se vor vindeca niciodată. Petrecerea urma să aibă loc la Wincroft, conacul lui Whitley.

« Wincroft.  Numele semăna cu al unui roman prăfuit, plin de fantome și oameni nebuni. Conacul era o adunătură lăbărțată de cărămizi roșii, turnulețe, grădini și ornamente cu ciori, construit în anii ’30   de un Mare Vanător Alb […] Când cel de al doilea tată vitreg al lui Whitley, ciudatul Burt – adesea numit E.S.S Burt – l-a cumpărat prin executarea silită în anii ’80, a renovat interioarele într-un stil nefericit, pe care Whitley îl numea  « dacă Madonna ar umple-o de vomă pe Cyndi Lauper  »

Scopul principal al lui Beatrice este să descopere cum și de ce a murit iubitul ei, Jim, moartea acestuia fiind catalogată de către poliție ca fiind o sinucidere, dar numai pentru a da un răspuns insistențelor părinților și apropiaților lui Jim. Așa începe deci căutarea pentru descoperirea adevărului. Cineva trebuia să știe ce anume s-a întâmplat cu adevărat.

Gașca se compune din Kipling zis și Kip, Whitley, Cannon, Martha și, desigur, Beatrice. Fiecare dintre ei ascunde un secret, fiecare își dorește ceva.

«  Odată cândva, la Darrow, ei fuseseră familia mea. Ei au fost primii mei prieteni adevărati, un grup de oameni atât de efervescenți și loiali și, asemenea unui copil născut într-o mare dinastie, să nu mă mir de norocul meu.

[..]Moartea lui Jim fusese cutremurul care înghițise orașe.

Deși anul trecut fusesem sigură că prietenii mei știau mult mai multe decât lăsau să se vadă, știam totodată că adevărul era tot mai greu de atins cu fiecare zi care se ducea. »

Toți participă la un festival unde petrec și se distrează. Beatrice aproape că uită de ce a venit.  Dansează, cantă, sare, este în sfârșit fericită dar…

« Ce așteptam – ca adevărul să fie chiar acolo, evident ca o buruiană uriașă, care crește printre lalele, așteptându-mă pe mine să o smulg?

Dar am rămas. Am rămas și la a două trupă și la trupă de după. Am băut paharele de Moscow Mules pe care Whitley mi le-a pus în față.

[…] Încă puțin, mă gândeam, și-l aduc în discuție pe Jim. »

Cannon i-a dus pe toți acasă la Wincroft cu mașina, beți, uzi până la piele de la ploaie. Beatrice s-a simțit ca înainte, în sfârșit normală, ca în zilele bune, ca înainte de plecare ei de la Darrow, ca înainte de… toate care se întâmplaseră.

Totul decurgea bine, aproape perfect, până când, la ușa lor, vine un bătran misterios.

« Un bătrân. Era înalt, cu păr bogat și argintiu […] nu era nicio mașină pe alee așa că întrebarea cum ajunsese aici fără umbrelă, dar perfect uscat, plutea în aer vag alarmantă, ca mirosul ușor de gaz.

-Sunteți morți cu toți, a spus el. »

Ce anume le va mai spune bătrânul? Ce anume vor descoperi cei cinci prieteni? Cum se va termina toată povestea? Va afla oare Beatrice adevărul despre moartea lui Jim? Cu toate aceste întrebări, o să vă las în suspans așa cum m-a ținut și pe mine cartea. Mi-a plăcut la nebunie, puține sunt cărțile care reușesc mă țin trează pentru că nu pot să le pun jos, aceasta este una dintre ele. Mi-a plăcut suspansul, misterul și povestea în sine.

Titlul romanului este strâns legat de ce anume le va spune celor cinci prieteni bătrânul misterios. Scriitura este ușoară, acțiunea cursivă, paginile se întorc una după cealaltă fără nici un fel de greutate.

„De veghe între lumi” este o carte genială pe care v-o recomand cu mult drag.