Codul lui Alexandru

Alexandru cel Mare este unul dintre personajele din Antichitate care mă fascinează.Îl consider unul dintre cei mai mari cuceritori și conducători militari din istorie, dacă nu chiar cel mai mare, motiv pentru care titlul și descrierea romanului m-a atras imediat.

« Codul lui Alexandru » începe cu o scenă din Antichitate, care are loc după moartea lui Alexandru Macedon care fusese înmormântat cu mult fast fiind considerat un zeu și care ar fi trebuit să odihnească în pace în sarcofagul său de aur până la sfârșitul timpului… dar soarta a decis altfel. Corpul lui Alexandru cel Mare oferea legimitate lui Ptolemeu, urmaşul la tron, motiv pentru care acesta și-l dorea în Alexandria. Apropiații lui Alexandru l-au ascuns luându-și apoi viața, dar lăsând în urma lor un cod cu detalii pentru a putea fi găsit, denumit « Codul lui Alexandru ».

«- În codul lui Alexandru e pomenit un mormânt în Siwa plin de tot felul de lucruri demne de fiul lui Amon.

-Știți despre cod ?

-Bineînțeles că da, spuse Dragoumis nerăbdător. Mai scrie și că hoplitii s-au sinucis înainte ca Ptolemeu să… afle unde era mormântul lui.

-Da.

-Ai auzit de un asemenea mormânt ? Un mormânt în Siwa plin de tot felul de lucruri demne de un bărbat ca Alexandru.

-Nu.

-Ar putea fi descoperit ?

-Dacă a existat vreodată. »

Mormântul a rămas ascuns până în zilele noastre. Căutările nu au încetat din Antichitate până în prezent. Arheologii, pasionații de istorie și de acest personaj faimos sunt în căutarea indiciilor care să-i ducă la descoperirea secolului.

«Alexandria nu numai că fusese unul dintre marile orașe ale Antichității, ci se și mândrea cu o comoară pierdută, faimoasă în toată lumea. Care dintre ei nu visase oare să descopere sarcofagul de aur al întemeietorului orașului, Iskandar al-Akbar, Alexandru cel Mare ? Băieţandrii săpau gropi în parcurile publice; femeile le spuneau prietenelor ce ecouri ciudate auziseră când bătuseră în pereții pivnițelor de sub casele lor; hoții pătrundeau prin efracție în rezervoarele și subsolurile templelor și moscheilor. »

Daniel Knox este arheolog, egiptolog și scafandru, fascinat de istorie, și-ar dori să fie el cel care descoperă mormântul. Dar, așa cum spuneam, nu este singurul pe urmele semnelor lăsate de apropiații regelui. Knox se confruntă, pe tot parcursul lecturii, cu corupția instituțiilor egiptene și cu puterea lui Nicolas Dragoumis, un armator grec, extrem de bogat, care vrea să restabilească gloria Macedoniei reîntregind-o.

Vă întrebați, probabil, cum ar putea ajuta găsirea mormântului lui Alexandru cel Mare la cauza Macedoniei, răspunsul este unul mai mult politic. Dacă corpul lui Alexandru Macedon ar cădea în mâinile separatiștilor macedoneni, războiul civil în zonă ar fi inevitabil și șansele de a înființa un stat macedonean ar crește considerabil.

Knox trebuie să acționeze rapid, ajutat inițial de prietenul său Rick, un fost militar din trupele speciale austrialiene și pe urmă de Gaelle, o tânără arheoloagă, fata mentorului lui Knox, vor urma împreună indiciile într-o cursă contracronometru. L-am comparat în mintea mea pe Daniel Knox cu Indiana Jones, unul dintre eroii mei preferați atunci când vine vorba de descoperiri arheologice. Knox este o persoană cu valori morale, căruia nu-i place nedreptatea și care consideră că a avea bani și putere nu îți permite să faci orice, oricând și oricui, ceea ce, inevitabil, îi va atrage multe necazuri.

« Dacă ura ceva, atunci asta era memoria. Te dai peste cap să-ți refaci viața într-un loc care nu are nicio legătură cu trecutul ; nu prieteni, nu familie, nimic care să te împovăreze. Dar nu e de-ajuns. Amintirile nu te lasă în pace, oriunde te-ai duce, și dai cu bâta în baltă, stricând totul într-o clipă. »

Pasionat de descoperiri, inteligent, face conexiuni rapide, aproape ca un detectiv care pune cap la cap indicii pentru a dezlega misterul unei crime, doar că Knox încearcă să dezlege misterul mormântului lui Alexandru cel Mare. Va reuși el oare să facă acest lucru știind că nu este singurul interesat și că adversarii lui sunt oameni cu mult mai multe resurse și conexiuni ?

Toate personajele sunt conectate între ele într-un fel sau în altul, legăturile nu sunt evidente de la început și vor fi dezvoltate cu zgârcenie de către autor sporind astfel curiozitatea cititorului.

Scenele de acțiune și suspans se succed rapid, autorul ne dă foarte puțin timp de respiro, alternează punctele de vedere ale protagoniștilor, atât a celor principali cât și a celor secundari, dând astfel o imagine completă intrigii. Vom afla multe detalii istorice despre Alexandru cel Mare, despre contextul politic, despre bătăliile pe care le-a purtat, despre interesele acelor timpuri, toate acestea mi s-au părut foarte interesante.

Îl consider un roman echilibrat cu destulă acțiune să mulțumească cititorii pasionați de suspans, cu câteva scene romantice pentru a-i satisface și pe cei romantici și cu destule detalii istorice pentru cei fascinați de istorie.

Protagoniștii, cu excepția lui Daniel Knox, sunt destul de simplu construiți cu una sau două carateristici importante și în care excelează. Aceste aspecte il scot în evidență pe Knox într-un mod plăcut. Dacă ar fi să găsesc un punct negativ acestei lecturi, acela ar fi că personajul principal are foarte mult noroc … mult prea mult pentru a fi credibil, ceea ce-l ajută să scape pe parcursul poveștii din situații dificile sau să găsească indicii acolo unde ceilalți nu vedeau nimic.

Scriitura este coerentă și cursivă, fără multe înflorituri sau figuri de stil. A fost o lectură plăcută, ușoară, fără pretenții… perfectă pentru o zi ploioasă sau una de vacanță pe un șezlong ascultând marea în fundal.