Palatul de la Miazănoapte

Posted by

În „Palatul de la Miazanoapte”, Zafon schimbă decorul obișnuit și ne trimite de această dată în Calcutta de la începutul secolului douăzeci. Romanul începe cu o scenă de groază în care locotenentul Peake aleargă să salveze viața a doi bebeluși, urmărit fiind de o ființă scăpată parcă din infern. Epuizat fiind, reușește cu ultimile puteri să lase copiii în grija bunicii lor, întorcăndu-se să-și înfrunte urmatoritorul, ceea ce-l va costa viața. Aryami Bosé, bunica celor doi, fiind conștientă de pericolul în care se află copilașii, ia probabil cea mai grea decizie a vieții ei, separându-i. Pe Ben îl dă în grija lui Thomas Carter, directorul orfelinatului St. Patrick, iar pe Sheere, sora geamănă o păstrează cu ea, condamnând-o astfel la o viață de fugar.

« Locotenentul Peake, riscându-și viața, a izbutit să smulgă copiii din mâinile criminalului. Dar criminalul, orb de furie, a jurat să le ia urma și să termine treaba îndată ce ajung la vârsta adultă, ca să se răzbune pe răposatul lor tată, inginerul Chandra Chatterghee. Acesta îi era unicul scop : să distrugă cu orice preț orice vestigiu al operei și vieții dușmanului său. »

Facem un salt în timp și îl regăsim pe Ben în apropierea vârstei de șaisprezece ani, când este considerat deja adult și urmează să părăsească orfelinatul, singurul cămin cunoscut. În urmă cu mulți ani, acesta înființase împreună cu șase prieteni (Michael, Ian, Seth, Isobel, Sinaj și Rushan) din orfelinat, o organizație secretă, Chowbar Society. Aceasta are două obiective: să aibă grijă unii de ceilalți și să-și împărtășească cunoștințele.

« Chowbar Society se născuse cu două misiuni inalienabile. Prima era să garanteze fiecăruia dintre cei șapte membrii ajutorul, protecția și sprijinul necondiționat al celorlalți, în orice împrejurare, pericol și necaz. A doua era să împărtășească toate cunoștințele dobândite de fiecare dintre noi, punându-le la dispoziția tuturor, înzestrându-ne pentru ziua când fiecare va trebui să înfruntăm singuri lumea. »

Ben nu știe nimic de pericolul care-l paște și care l-a urmărit de când era numai un bebeluș și nu are nici un fel de informații despre trecutul său sau despre părinții săi. În ziua în care Aryami vine la orfelinat împreună cu Sheere pentru a-l avertiza, va fi lovit din plin de trecutul pe care-l credea inexistent.

« Zi de zi așteptam cu tristețe și cu teamă sosirea verii când aveam să împlinim șaisprezece ani, ceea ce avea să ne aducă despărțirea și dizolvarea societății Chowbar, clubul secret și rezervat celor șapte membrii exclusivi, care ne fusese cămin în anii petrecuți la orfelinat. Acolo am crescut fără altă familie în afară de noi înșine și fără alte amintiri în afară de poveștile pe care ni le spuneam când se crăpa de ziuă, în jurul focului, în curtea bătrânei case părăsite ce se înalță la răspântia dintre Cotton Street și Bradbourne Road, o casă în ruine pe care o botezasem «Palatul de la Miazănoapte ». Atunci nu știam că este ultima oară când văd locul pe ale cărui străzi am crescut și a cărui vrajă m-a urmărit până azi. »

Ben dezvoltă o relație de prietenie și încredere imediată cu Sheere, pe care de altfel o și invită în organizația lor secretă în calitate de membru onorific. Cei opt membrii, se reunesc pentru ultima oară în ascunzătoarea lor din Palatul de la Miazănoapte pentru a pune la punct un plan împotriva pericolului ce planează asupra celor doi frați gemeni. Sunt urmăriți de Jawahal, un personaj misterios desprins din coșmarurile din copilărie.

« -Care este diferența între tactică și strategie ? întrebă. Este o chestiune pur tehnică?

Ian cumpăni întrebarea lui Sheere și bănui că nu are un răspuns.

-Este o diferență literară, nu reală, afirmă vocea lui Ben din înălțimi. Tactica este ansamblul micilor pași pe care îi faci ca să ajungi undeva. Strategia sunt pașii pe care îi faci când nu mai ai unde să te duci.

Sheere își înalță privirea și îi zâmbi lui Ben.

-Joci șah, Ben? întrebă Sheere.

Ben nu răspunse.

-Ben deplânge existența șahului, lămuri Ian. După părerea lui, este al doilea mod zadarnic de a irosi inteligența umană.

-Și care este primul ? întrebă Sheere, amuzată.

-Filozofia, răspunse Ben din turnul sau de observație. »

Jawahal este răul încarnat, are puteri supranaturale terifiante, focul este arma lui principală, un foc amenințător desprins parcă din iad cu care vine să pedepsească lumea și să-și îndeplinească promisiunea. Dar cine este el? De ce vrea să le facă rău gemenilor? Trecutul se eliberează de sub pecetea secretului, Ben și Sheere vor află toată povestea părinților lor și vor trebui să trăiască cu această povară.

Autorul Carlos Ruiz Zafón crează o lume intunecată și neiertătoare în care acești copii vor fi nevoiți să navigheze fără busolă. Însă acest fundal sumbru este luminat de dragostea pe care Ben o simte față de prietenii săi și față de sora sa. Misterele se deslușesc mult mai repede când mai multe minți sunt puse la contribuție și sarcinile se împart. Căutarea adevărului va fi însă dureroasă pentru protagoniști, presărată de pericole, de dezamăgiri și de suferințe. Destinul joacă după propriile reguli, semănat de intrigi și secrete adânc ascunse pentru a nu fi descoperite.

Descrierea personajelor a început promițător, însă până la sfârșitul romanului acestea au rămas nedezvoltate, aproape că nu am aflat detalii despre protagoniști, ceea ce mi-a lipsit destul de mult. Mi-a dat impresia că autorul s-a concentrat mai mult pe povestea în sine, care nici ea nu este foarte complexă și de multe ori previzibilă. Acest lucru este însă oarecum de înțeles, ținând cont de faptul că este un roman încadrat la Young Adult fantastic și de aventură.

Scriitura lui Zafon este frumoasă, elegantă, totuși mai puțin lucrată decât în tetralogia „Cimitirul cărților uitate”, cu toate acestea are întorsături de frază stilizate și vizuale. Este un roman pe care l-aș vedea adaptat pentru cinematograf, eventual un desen animat Disney. Poate încânta iubitorii de senzații tari cu gara abandonată, nimicită de incediu, cu tuneluri labirintice, cu trenuri bântuite care pornesc deodată într-un zgomot asurzitor și unde auzim țipetele celor prinși în incendiul din trecut.

Am aflat de curând că „Palatul de la Miazanoapte” face parte dintr-o trilogie, din care am citit și „Luminile din septembrie” (despre care am scris aici), urmează să citesc și ultimul volum „Prințul din negură”. Am citit cele două romane într-o ordine aleatorie, ele neavând legătură între ele decât poate temele recurente: focul, oraș portuar, o clădire mai mult sau mai puțin bântuită, un protagonist care a făcut un pact cu diavolul.

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s