Dracula. Pe urmele Prințului nemuritor

Dracula, emblema clasică a vampirului (dacă îi pot spune așa), asociat cu unul dintre cei mai sângeroși voievozi ai noștri, Vlad Ţepeş… S-au scris multe despre Dracula, a fost de multe ori personajul principal în diverse filme. Cum aș fi putut oare să rezist unui roman cu titlul „Dracula. Pe urmele Prinţului Nemuritor” după ce în prima parte Audrey Rose, personajul principal, anchetase crimele lui Jack Spintecătorul ?

După elucidarea crimelor din Whitechappel (despre care am scris aici), Audrey Rose și enigmaticul ei partener, Thomas, se îndreaptă către o nouă aventură. Amândoi s-au înscris la un curs de medicină legală într-una dintre cele mai prestigioase școli de medicină legală a acelei perioade, care se află lângă Brașov chiar în castelul «Contelui Dracula ».

Cartea începe cu o călătorie a celor doi cu vestitul Orient Express, călătorie care se desfășoară fără incidente până cand descoperă în fața compartimentului un cadavru în inima căruia fusese înfipt un țăruș. Sună foarte cunoscut, nu-i așa ? Să fi crezut oare ucigașul că este vorba despre un vampir şi de aceea să fi folosit această metodă pentru a-l ucide?

Ziarele aveau deja titluri incediare legate de o altă crimă săvârșită în Brașov, victima fusese găsită fără nici un strop de sânge în corp. Un mister de elucidat pentru cei doi protagoniști ai noștri.

« Studiasem suficient de mult limba cât să înțeleg, în mare parte, despre ce era vorba. Titlul era următorul : S-A ÎNTORS PRINȚUL NEMURITOR ? În apropiere de Brașov  – chiar locul spre care călătoream, fusese găsit un trup cu un țăruș în inimă, făcându-i pe cei superstițioși să creadă imposibilul : voievodul român Vlad Drăculea, zis și Dracula, mort de secole, era, de fapt, viu. Și ieșise la vânătoare. »

Ajunși la școală, Audrey și Thomas fac cunoștință cu colegii și profesorii lor.Apoi pleacă în Brașov într-o excursie în timpul căreia unul dintre ei, Wilhelm, este găsit mort în zăpada, din nou fără pic de sânge și cu o mușcătură pe gât… Din nou, același modus operandi… criminalul pare să fie prin apropierea şcolii. Oare cine ar avea interesul să facă rău școlii, dacă într-adevăr acesta este motivul real al crimelor ?

« Teoria unchiului meu despre criminali care se implicau ei înșiși în rezolvarea cazurilor mi-a trecut prin minte. Într-o școală cu studenți și profesori, cine erau aceia care ar fi avut mai mult de câștigat de pe urma crimelor ? Asta dacă nu cumva motivația criminalului era, pur și simplu, emoția provocată de vânătoare. Îmi doream ca unchiul meu să fi fost cu mine, ca să putem discuta. El vedea întotdeauna lucruri care rămâneau ascunse celorlalți. »

Din aproape în aproape, mergând pe urmele indiciilor, Audrey și Thomas se aproprie din ce in ce de făptaș. Audrey este încă sub influența evenimentelor din Londra, prezintă semne de stres post-traumatic, cu toate acestea continuă în pofida temerilor să caute vinovatul. Îi lipsește încrederea în sine pe care o regăsim în primul volum, se vede că a fost afectată de găsirea identității lui Jack Spintecătorul, dar nu se dă bătută. Thomas este același personaj enigmatic și elegant, cu o inteligență ascuțită, cu o atenție deosebită la detalii.

Cei doi formează un duo care se completează foarte frumos, se tachinează, flirtează, râd împreună. Se vede că au sentimente unul față de celălalt, dar în aceea epocă, aceste lucruri nu erau chiar așa de ușoare ca în zilele noastre. Audrey este în continuare foarte interesată de medicina legală, cu toate piedicile care i se pun de către colegi, de către directorul școlii și, fără să vrea, chiar de Thomas.

« Cândva, în tot acest timp, domnului Thomas Cresswell – sau mai degrabă golemului lipsit de sentimente pe care-l crezusem a fi – îi crescuse o inimă omenească. Nu suportăm să-l văd schimbându-se într-un model masculin acceptat de societate și să mă trateze că pe o ființă care ar avea nevoie de protecție și de răsfăț.»

Locul femeii la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea era acasă, la cumpărături și în preajma copiilor, în nici un caz în jurul cadavrelor. Cu toate acestea, Audrey insistă, vrea să-și demonstreze abilitățile și să-și depășească condiția impusă de societate.

Povestea se concentrează pe cele două personaje, pe evoluția lor, pe relația dintre ei, ceea ce eclipsează într-o oarecare măsură personajele secundare prezente. Nu pot spune că acest lucru m-a deranjat foarte mult, dar tot aș fi vrut să aflu mai multe despre sora lui Thomas, Daciana sau despre prințul Nicolae, coleg cu ei la şcoală.

Romanul este scris la persoana întâi din perspectiva lui Audrey cu date și locuri unde se întâmplă fiecare scenă, ceea ce dă senzația unui jurnal intim. Îi cunoaștem fiecare gând, fiecare sentiment, fiecare teamă, m-am simțit extrem de aproape de Audrey, aproape că îi auzeam vocea. Însă, ritmul romanului mi s-a părut mai lent decât în primul volum, până foarte aproape de sfârșit când se accelerează și suspansul creşte iar cei doi găsesc vinovatul. Și în această carte, autoarea și-a permis anumite libertăți care nu sunt în concordanță cu adevărul istoric, libertăți pe care le explică la final.

Sfârșitul este neașteptat, cu toate acestea bănuiam cumva identitatea vinovatului, din simplu motiv că era cel mai puțin probabil să fie acela. Romanul se încheie în stilul primului volum cu o idee asupra următoarei aventuri, care de această dată se va desfășura în America, ceea ce mi-a trezit interesul pentru următoarea carte.