Marina

Ideile despre acest roman mi se învălmășesc în minte cu o rapiditate mai mare decât le pot eu transcrie. Dacă ar fi să-l caracterizez cu un cuvânt aș spune că este sfâșietor, dureros…. într-un fel frumos. Știu, sună contradictoriu, dar așa am simțit eu. Cartea face parte din colecția “Junior”, cu toate acestea,dar eu  eu personal nu aș încadra-o aici… s-ar potrivi poate numai din perspectiva faptului că eroii principali sunt adolescenți. V-am spus în repetate rânduri că-mi place mult cum scrie Zafon, “Marina” nu face excepție de la regulă.

Autorul amestecă genurile într-un mod deosebit, vom regăsi în acest roman anchetă polițistă, poveste de dragoste, un dram de fantastic, chiar science-fiction și mult suspans, mai ales în ultimile pagini. Acțiunea se petrece în Barcelona la fel ca și celelalte romane pe care le-am citit de acest autor (despre care v-am povestit aici, aici și aici). Orașul este descris cu multă pasiune, lăsând să transpire faptul că Zafon este îndrăgostit de străzile, locurile și monumentele de aici.

« Pe atunci, nu știam că, mai devreme sau mai târziu, oceanul ne înapoiază amintirile pe care le-am îngropat în apele lui. După cincisprezece ani, mi-a revenit amintirea acelei zile. L-am revăzut pe băiat hoinărind prin cețurile gării Franța, iar numele Marinei s-a reaprins, ca o rană recentă.

Toți avem un secret sub cheie în mansarda inimii. Acesta e secretul meu. »

Oscar Drai, personajul principal și naratorul, este un adolescent care învață și locuiește într-un internat. De fiecare dată când are un moment liber, evadează pe străzile Barcelonei, hoinărind fără scop, admirând locurile și lăsându-se purtat acolo unde-l duc pașii. Într-o zi, urmărind o pisică, intră într-o curte care părea părăsită. Curiozitatea îl împinge mai departe și descoperă un conac, intră contemplând picturile de pe pereți, toate reprezentând o femeie deosebit de frumoasă. Privirea îi este atrasă de un ceas, pe care îl ia. Când deodată aude un zgomot, speriat o ia la fugă, fără să privească înapoi. Ajuns la internat, realizează că are ceasul în mână…

Hotărăște să returneze ceasul … În casa pe care o considera părăsită, va face cunoștință cu Marina și cu tată lei, German. Între cei doi adolescenți se înfiripă o prietenie și poate mai mult de atât. Întâlnirea cititorului cu Marina este uimitoare, descoperind o adolescentă matură, plină de șarm, cu o tristețe ascunsă și cu o minte ascuțită.

« Treptat, aproape pe nesimțite, lumea lui German și a Marinei a ajuns și a mea. Casa lor, amintirile ce păreau să plutească în aer au devenit ale mele. Am aflat că Marina nu mergea la școală pentru a-și însoți și îngriji tatăl. Mi-a spus că German o învățase să citească, să scrie și să judece.

-Toată geografia, trigonometria și aritmetica lumii nu te-ajută cu nimic dacă nu înveți să gândești singur, se justifica Marina. Și nici o școală nu te învață așa ceva. Nu figurează în programă. »

Marina îl atrage pe Oscar într-un mister, pe care a încercat să-l elucideze singură. O femeie în negru vine regulat la un mormânt fără nume aducând flori. Pe mormânt se află gravat un fluture negru. Cine este femeia aceasta ? Al cui este mormântul misterios ? Care este povestea ?

« Am început să privim tăcuți mormintele și florile ofilite; Marina tăcea mâlc și, după câteva minute, am început să mă impacientez. Singurul mister din toată istoria era ce naiba căutam noi acolo.

-E cam mort aici, am sugerat, conștient de ironie.

-Răbdarea e mama științei, a amintit Marina.

-Și nașa demenței, am replicat. Aici nu-i absolut nimic.

Marina mi-a aruncat o privire pe care nu am putut-o descifra.

-Te înșeli. Aici sunt amintirile a sute de persoane, viețile, sentimentele, iluziile, absențele și visurile lor neîmplinite, dezamăgirile, înșelăciunile și iubirile neîmpărtășite, care le-au otrăvit viețile. Toate s-au strâns aici, pentru vecie. »

Prietenia și perspicacitatea lor îi vor conduce într-o seră a unei case abandonate, în care vor găsi niște marionete imperfecte, cu membre lipsă. De aici, evenimentele se precipită, trimițându-ne într-un trecut misterios plin de secrete care acoperă o tragedie îngropată și uitată, pe care protagoniștii o descoperă încet, încet.

Un alt personaj central este tatăl Marinei, German, un pictor blestemat care nu mai pictează, a cărui viață este și ea învăluită în mister și durere, durerea pierderii persoanelor dragi și o dată cu ele, a dorinței de a crea.

Scriitura lui Zafon este fluidă și poetică, așa cum ne-a obișnuit. Regăsim și mici trimiteri la seria “Cimitirul cărților uitate”, ceea ce mi-a amintit cu plăcere de lectura celor patru volume. Vom avea parte însă și de o doză de Frankenstein, condimentată cu Fantoma de la operă și asezonată cu Alice în țara minunilor. Este un roman ca o poezie pe alocuri morbidă, pe alocuri sensibilă, pe alocuri tristă și sfâșietoare.

« A intrat în Cartierul Gotic, iar eu am mers pe urma lui. Curând, silueta s-a pierdut pe sub podețele dintre palate. Arcade imposibile proiectau umbre sacre, ce jucau pe ziduri. Eram în Bracelona fermecată, labirintul spiritelor, iar spiridușii timpului ne urmăreau pe străzi cu nume de legendă. »

Am citit, am râs, am suspinat, am plâns … Mi-au plăcut personajele, m-am atașat de ele, le-am urmat evoluția, le-am urât uneori … Mi-au plăcut poveștile care se îmbină unele cu celelalte și care dau senzația de un fel de cufăr cu multe cutii pe care, atunci când le deschidem, fără să știm exact la ce să ne asteptăm, găsim mister, dragoste, anchetă polițistă, fantezie, dramă, oroare … de toate.

Am închis cartea aseară rămânând în minte cu această lume creată de Zafon care m-a transportat câteodată într-un vis frumos, câteodată într-un coșmar din care aș fi vrut să mă trezesc, dar nu înainte de a ști cum se termină.