Regina adevărata

“Regina adevărata” este primul volum din seria “Regina ținutului Tearling”. Am citit-o anul trecut înainte să încep să scriu recenzii. Mi-a plăcut foarte mult, am tot căutat continuarea, dar, la momentul respectiv, nu era încă tradusă. Anul acesta, a apărut și partea a doua intitulată « Invadarea ținutului Tearling », pe care am cumpărat-o imediat. Am realizat însă că nu mai țin minte toate detaliile și amănuntele din primul volum, așa că, m-am apucat să-l recitesc.

Acțiunea se petrece peste aproximativ trei sute de ani de la prezentul nostru. Am putea crede că am evoluat și, totuși, ne regăsim într-o epocă medievală cu regine și cavaleri, cu săbii și sulițe, fără tehnologie. Nu știm exact cum s-a ajuns aici (cel puțin nu în acest volum), dar aflăm despre un eveniment numit « Trecerea » care a pus bazele acestei societăți, primul conducător fiind William Tear. 

Facem cunoștință cu Kelsea Raleigh, o tânără de nouăsprezece ani, moștenitoarea tronului din Tearling. Pentru a fi protejata de pericolele de la curte, a fost trimisă de mică de către mama ei, regina Ellysa, din cetatea de scaun, Noua Londră, într-un sat pierdut. Aici, este educată de către cei doi tutori, Carlin și Barth. Kelsea crește izolată de lume, înconjurată de cărți. Este o fată normală, un pic plinuță, cu niște ochi de un verde pătrunzător, dar este departe de imaginea unei prințese « tradiţionale ».

« Era prințesa moștenitoare a Regatului Tearling și tocmai împlinea optesprezece ani, vârsta urcării pe tron în monarhia Tearling, încă de pe vremea lui Jonathan Tear. Aveau s-o ducă târâș-grăbiş la Citadelă, oricât s-ar zbate și ar striga, și apoi s-o lege de tron, și avea să rămână acolo, îmbrobodită-n catifea și mătăsuri, până ce va fi asasinată. »

Nu a fost crescută înconjurată de lux, singura ei bijuterie este un medalion cu un safir mare, a cărui importanţă o vom afla mai târziu în carte. Cei doi tutori au avut grijă să aibă toate cunoştinţele necesare pentru a putea prelua la vârsta de nouăsprezece ani tronul regatului, dar sunt anumite aspecte despre mama ei pe care nu i le împărtășesc.

« În ultima vreme, Kelsea suferise mult din cauza felului în care arăta, dar acum înțelegea că urâțenia nu era cel mai grav lucru posibil : e mult mai rău să fii urât și să crezi că ești frumos. »

În ziua în care Kelsea împlinește vârsta, străjerii Reginei vin să o ia. Despărțirea este dureroasă, Kelsea însă intră încet, încet în rolul de moștenitoare a tronului. Este un personaj extrem de interesant, matură pe de o parte cu accese de adolescentă pe cealaltă parte, puternică și responsabilă, dar și fragilă și nesigură. Nu este dispusă să facă compromisuri, vorbește direct, fără tact de multe ori, ceea ce îi va atrage animozitatea celor din jur.

« Dar nici acasă ea nu se prea pricepea la compromisuri, nici măcar în conflictele minore pe care le mai avusese pe-acasă. »

Drumul către citadelă este presărat de pericole, căci, atât inamica declarată a regatului, Regina Roșie, cât și unchiul lui Kelsea, Regentul îi doresc moartea. Nimic nu se va compara însă cu ceea ce o așteaptă la sfârșitul călătoriei. La zidul cetății, va fi martora unui “transport” de oameni, conform înțelegerii din trecut între Regina Ellysa și Regina Roșie. Aceasta din urmă invadase ținutul Tearling în urmă cu șaisprezece ani și ajunsese până la citadelă. Mulți oameni au murit atunci. Pentru a se retrage, Regina Roșie a cerut ca Tearling-ul să plătească un tribut, furnizând lunar sclavi, atât adulți cât și copii.

Kelsea nu poate accepta această înțelegere și, cu tot riscul unei noi invazii, îi pune capăt din prima ei zi, dând foc cuștilor în care erau transportați oamenii “ei”. Rolul de regină îi provoacă teamă, se gândește că nu va fi la înălțimea sarcinii, dar nu abandonează nici după numeroasele atentate la viața ei. Este înconjurată de straja ei personală, foarte loială, condusă de Lazarus, zis și Buzduganu. Acesta este un fel de agent secret, știe tot ce se întâmplă în regat și chiar înafara lui, are informatori peste tot. Cu toate că la început este sceptic în ceea ce privește capacitatea lui Kelsea de a  conduce, ajunge să o respecte și să aibă încredere în ea.

« -Domniță, mama dumitale n-a fost o regină bună, dar nici rea nu era. A fost o regină slabă. Nu și-a înfruntat niciodată moartea. O sămânță de nebunie e-ncărcată de putere, dar trebuie să fii sigură că, dacă dezlănțui nebunia asta, o faci pentru oameni, nu împotriva amintirii mamei dumitale. Asta e diferența între o regină și un copil îmbufnat.»

Între cei care sunt de partea Reginei, se mai numără şi Spectrul, un fel de Robin Hood, un personaj considerat a fi un criminal, care ia de la bogați și dă la săraci. Mi-a plăcut mult de el, de replicile lui pline de sarcasm și modul în care a tratat-o pe Kelsea.

De cealalata parte a baricadei, se află Regina Roșie, conducătoarea ținutului Mortmesne, o femeie misterioasă, foarte puternică, cu puteri magice care domnește cu o mână de fier. Se bazează în principal pe frica supușilor ei. Nimeni nu știe exact cine este sau cum o cheamă, se știe însă că are peste două sute de ani. Este însă foarte clar că este extrem de periculoasă și nu trebuie subestimată.

« Chiar nu vroia să-i știe nimeni numele adevărat, își dădu seama Kelsea, la o scăpărare a intuiției. E ceva important pentru ea, ca nimeni să nu afle vreodată cine e. Dar de ce ? »

Nu vă imaginați însă că Kelsea are inamici numai în afară granițelor ținutului Tearling, nici vorbă de așa ceva. Îl regăsim pe Arlen Thorne, un personaj perfid, avid de bani și fără nici un fel de coloană vertebrală sau valori morale, care nu se dă în lături nici de la a trăda dacă acest lucru este în avantajul său. Lista cu personaje negative poate continua, căci romanul nu duce lipsă de aceştia…

« Zări silueta inconfundabilă a lui Arlen Thorne undeva-n spate, aproape ascuns după un stâlp. Corpul său scheletic, în combinație cu uniforma albastră, strâmtă, îi dădeau aerul unei calugărițe lipite de zid. Buzduganu zicea că e un om de afaceri, ceea ce-l făcea și mai periculos. Când văzu că Kelsea îl urmărește, se făcu nevăzut. »

Universul creat de autoare este bogat, complex, cu multe detalii vizuale, concrete, credibile, realiste, precise. Este un roman greu de clasificat într-un gen anume, ar putea fi încadrat cu siguranță la genul fantasy… distopic… sau post apocaliptic. Magia este și ea prezentă, dar avem parte și de secrete, de trădări, de lupte și de strategie. M-am întrebat de ce romanul se numește « Regina adevărată », răspunsul mi l-a dat un personaj :

« Wyde susținea că cerșetorii o numeau Regina Adevărată. Tyler știa termenul : era varianta feminină a legendei Regului Arthur, de dinainte de Trecere, regina care va salva regatul de la un pericol groaznic și va face ca Epoca de Aur să pogoare asupra sa. Regina Adevărată era un basm, o mângâiere pentru femeile fără copii. »

Am să închei prin a vă spune că am început deja următorul volum 🙂 !