Adam şi Eva

„Adam și Eva” este primul roman pe care-l citesc scris de Charles-Ferdinand Ramuz, nu auzisem de acest autor până la primirea cărții de la editura Paralela 45.  Romanul reinterpretează mitul lui Adam și al Evei prin prisma lui Louis Bolomey și al Adrianei Parisod, protagoniști din zilele noastre.

Louis este un bărbat în vârstă de treizeci și șase de ani, fără meserie, muncește pe lângă casă și are o mică avere care îi permite un trai decent. După moartea mamei sale, o va întâlni pe Adriana de care se îndrăgostește și cu care se căsătorește. Adriana are douăzeci și ceva de ani.

« O cheamă Adriana, Adriana Parisod; pe mine mă cheamă Louis, mă cheamă Louis Bolomey. »

Vom face cunoștință cu ea mai mult prin absență, deoarece după șase luni de la căsătorie dispare fără urmă, părăsindu-l pe Louis și lăsându-l pradă deprimării.

«-Așa ! Când o dureau dinții, te dureau și pe tine, nu e de ajuns. Când era tristă, erai și tu ; când se bucură, te bucurai, îmi dau seama, dar nu-i de ajuns. Fiindcă nu e vorba decât de tine și de ea. Și tu nu ești decât o ființă și ea doar o altă ființă. Ai uitat… Am fost alungați o dată, demult, și uităm. Asta a fost demult. »

După dispariția Adrianei, Louis își pierde scopul în viață, își pierde rațiunea de trăi, este abandonat a doua oară (prima oară la moartea mamei și acum de Adriana). Prietenii încearcă să-l ajute, iar singura care reușește să ajungă la el este Lidia, fata de la cafenea din sat. Din ceea ce face și din modul în care se poziționează față de Louis vedem că îi pasă de el. Îl convinge să încerce să o aducă pe Adriana înapoi la el. Modalitatea prin care acesta vrea să o facă să se întoarcă este una originală, reamenajându-și grădina (de unde și paralela cu cuplul biblic). Speră ca astfel să o convingă să se întoarcă la el. Îi va reuși planul? Va fi Adriana mișcată de gestul său?

« – Sunt invenții de-ale lui Gurdu, a spus Bolomey. Mai e și Grădina. Și povestea că am fost alungați de acolo, doamna Metraux, da, dumneavoastră, eu, el…

Dar doamna Metraux a spus :

–          Ah ! dar asta e în Biblie.

–          Eu refac acum una. O refac pe a mea.»

Un alt personaj interesant și controversat în același timp, este Gurdu. Acesta asociat de către  Jean-Louis Courriol în prefață cu șarpele. Gurdu are șaptezeci de ani, cu experiență de viață, are un discurs insidios, viclean mai ales atunci când vorbește cu Louis. Îl ispitește, îl face să aibă dubii, îi zdruncină sistemul de valori.

« A băut un pic, dar nu prea mult. E un om înalt și puternic, corpolent, încă iute în mișcări și suplu în ciuda vârstei, are aproape satizas, cum spune el, adică șaptezeci de ani ; obrajii rumeni presărați cu fire albe de păr și coșuri, roșii că zmeura. »

În roman sunt multe trimiteri la povestea lui Adam și a Evei, sunt prezente chiar și unele pasaje din Biblie din Geneză, ca niște pilde sau chei de interpretare a întâmplării dintre Louis și Adriana.

« – Înțelegi tu, ei voiau să știe, când erau în Grădină, în vremurile de altă data… Mărul e știință. În loc să se lase în voia soartei, ei au vrut să-și impună voia. Și nu au mai avut nimic vrând să aibă totul. Iar noi, la rândul nostru, suntem în acest nimic de atunci ; noi toți, vreau să spun, tu, eu, noi, toată lumea. »

Cu toate că am fost influențată de interpretarea biblică care este evidentă, am văzut mai mult în acest roman, acesta abordează mai multe subiecte cum ar fi: prietenia, abandonul, iubirea, grija față de ceilalți, pierderea și găsirea unui scop în viață, tristețea.

« Se îmbrăcase în dimineața aceea, se îmbrăcase o dată în plus ca să se dezbrace seara ; vedea bine că viața nu este decât în ciclu nesfârșit. Nu era nici măcar un an de atunci. Un lucru nu e făcut decât ca să fie desfăcut, și refăcut de noi, și iar desfăcut. Ne lăsăm duși de timp fiindcă așa trebuie, dar e obositor. De asta era trist de când se trezea, având în față o zi despre care știa dinainte că va lăsa locul alteia, exact la fel, una care o nega pe cea dinainte. »

Ramuz se folosește de vânt ca element al naturii, pentru a scoate în evidență stările sufletești ale personajului principal, fiind prezent pe tot parcursul romanului. Autorul are un fel de a spune lucrurile, într-un mod simplu și profund în același timp. Descrierile sunt suficient de detaliate pentru a vedea scena sau personajul și a putea imagina restul. În timp ce citeam, mă gândeam la o piesă de teatru datorită dialogurilor numeroase, mai mult decât la un roman. Frazele sunt scurte, unele formate dintr-un singur cuvânt, limbajul pare limitat, dar nu este, transmite esența.

« Se lăsase deja noaptea, o noapte albă, atât de plină de stele ; tot așa de multe ca firele de nisip pe țărmul mării.

În mijlocul cerului era un abur luminând discret, făcut dintr-o puzderie de stele – o cale albă, iar noi, oamenii, eram dedesubt, pe căile noastre. »

A fost o lectură deosebită pentru care îi mulțumesc Editurii Paralela 45. Cartea poate fi achiziționată aici.