Cântec lin

Am primit cartea de ziua mea, prietenii îmi cunosc pasiunea pentru lectură, deci ce alt cadou mai potrivit aș fi putut primi? Romanul începe brutal, cu o scenă teribilă,  potrivită pentru un film de groază, în totală contradicție cu titlul. Titlul original „Chanson douce”, îmi evoca mai degrabă o melodie armonioasă, dulce, blândă, când de fapt, am asociat povestea mai degrabă cu o muzica violentă, dură.

Dar să ne întoarcem la primele pagini. Myriam revine acasă mai devreme după o zi de muncă și își găsește copiii înjunghiaţi mortal de către bonă. După această primă scenă, am pus cartea de-o parte, mă gândeam dacă să continui sau nu lectura. Cartea începe cu sfârşitul, după care ne vom întoarce în timp pentru a înțelege ce s-a întâmplat de fapt.

Myriam, mamă a doi copii, Mila și Adam, hotăreşte să-și reia cariera de avocat pe care a abandonat-o forțată fiind de nașterea copiilor. Împreună cu soțul ei, Paul, vor căuta o bonă căreia să-i încredințeze educația celor două minuni. Stabilesc o grămadă de criterii despre cum să fie și cum să nu fie aceasta. Când Louise se prezintă la întâlnire, cei doi cred că au găsit idealul, îndeplinește absolut toate criterile, mai mult decât atât, Mila interacționează imediat cu ea. În plus, cer și referințe de la foști angajatori, totul este perfect.

« Paul și Myriam sunt seduși de Louise, de trăsăturile ei netede, de zâmbetul ei cinstit, de buzele ei care nu tremură. Pare imperturbabilă. Are privirea unei femei care poate să înțeleagă și să ierte orice. Chipul ei e ca o mare calmă, ale cărei abisuri n-ar putea fi ghicite de nimeni. »

Astfel, Louise intră în viața lor. Este o femeie de aproximativ patruzeci de ani, care se pricepe la tot: menaj, gătit, spălat, îngrijit copii, o adevărată Mary Poppins. Lunile trec, Louise devine indispensabilă, are avantajul de a se face aproape invizibilă când părinții sunt acasă. Myriam și Paul sunt mai mult decât încântați, micile nemulțumiri sunt repede trecute cu vederea. Au o grijă sporită față de ea, se poartă frumos, nu o umilesc, nu o ceartă decât rar, o iau și în concediu cu ei. Sunt atenți cu ea, dar nu sunt atenți la ea. Pentru Louise, faptul că poate fi concediată în orice moment, este un motiv de panică.

« Singurătatea acționa ca un drog de care ea nu era sigură că voia să se lipsească. Louise rătăcea pe străzi buimacă, cu ochii atât de deschiși încât aproape o dureau. În singurătatea ei, a început să vadă oamenii. Să-i vadă cu adevărat. Existența celorlalți devenea palpabilă, vibrantă, mai reală ca niciodată. »

Autoarea ne prezintă viața de familie din zilele noastre, o alergătura continuă după carieră, recunoaștere, bani, în care timpul, cea mai importantă resursă, lipsește sau este prost gestionată. Myriam și Paul ajung să fie dependenți de bonă pentru a-și putea atinge aspirațiile profesionale.

Regăsim semne premergătoare dramei, care însă sunt trecute rapid cu vederea, semne cărora cei doi părinți le dau o cu totul altă interpretare, alungând din minte posibilitatea unei concluzii dramatice. Cu detalii mici, perfect dozate, aflăm despre viața lui Louise, despre probleme ei, despre trecutul ei, despre cum percepe ea această relație cu „angajatorii”.

« -Louise ? Unde ești ? Atenție, Louise, o să te găsim !

Louise nu spune nimic. Nu iese din ascunzătoarea ei, nici măcar atunci când ei urlă, când plâng, când devin disperați. Pândind din umbră, ea spionează panica lui Adam, apatic, scuturat de hohote de plâns. El nu înțelege. Strigă « Louise », inghitand ultima silabă, cu mucii curgându-i pe buze și pe obrajii învinețiți de furie. Și Milei ajunge să-i fie frică. Pentru o clipă, începe să creadă că Louise a plecat de-adevăratelea, că i-a abandonat în acest apartament peste care se va lăsa noaptea, că ei sunt singuri și că ea nu se va mai întoarce. »

Romanul analizează societatea actuală, în care familia se bazează pe ajutorul celor mai puțin norocoși, de multe ori imigranți, fără forme legale, care vor arăta afecțiune copiilor în felul lor, în limba lor pentru ca mai apoi să fie uitați. Totul se întâmplă din lipsa aparentă de timp, din dorința de a avea o carieră, dar și din comoditate.

Nu este un roman polițist, nici măcar nu pot spune că m-a ținut în suspans, l-am perceput mai degrabă că fiind unul social, mai mult decât unul psihologic. Ne vorbește, pe de-o parte despre femeile care își doresc carieră, dar și copii, care consideră că pot „duce” pe umerii lor toate greutățile, că pot fi și soții, și mame și manageri și de de cealaltă parte despre persoanele „invizibile” care ajută ca toate aceste lucruri să fie posibile. Sunt două lumi care se intersectează, uneori lin, alteori brutal, dramatic.

« Viața a devenit o succesiune de sarcini, de angajamente de dus la îndeplinire, de întâlniri de neratat. Myriam și Paul sunt copleșiți. Le place să repete asta, că și cum această epuizare ar fi semnul premergător al reușitei. Viața lor dă pe dinafară, de-abia dacă au timp pentru somn, deloc pentru contemplare. »

Autoarea nu emite judecăți, scriitura este rece, aproape jurnalistică, faptele  sunt descrise clar, detașat,  ca un raport de politie, fără înflorituri, fără diplomație, brutal. O să vă atrag atenția asupra citatului de început din Dostoievki, pe care eu l-am perceput ca fiind un indiciu pentru întrebarea „de ce s-au întâmplat toate acestea”, întrebare la care autoarea nu răspunde efectiv.

Nu este un roman pe care îl voi uita curând, m-a bulversat, m-a făcut să mă gândesc îndelung la societatea în care trăim.