Stăpânul lupilor

Posted by

O să încep prin a vă spune că pentru mine Alexandre Dumas este un autor de romane istorice, pline de aventuri și de răsturnări de situație, cele mai cunoscute fiind probabil “Cei trei muschetari” și “Contele de Monte Cristo”. Nu mă așteptăm să citesc un roman fantastic scris de el, de fapt, nici măcar nu știam că a scris altceva înafară de romane istorice. Știți cum se zice, omul cât trăiește, învață. „Stăpânul lupilor” este un roman fantastic despre pactul cu diavolul, vârcolaci, invidie, răutate și răzbunare.

Prima parte a cărții este autobiografică, în care tânărul Dumas ne povesteşte despre prima lui vânătoare la care a participat alături de Mocquet, cel care l-a și învățat această artă. Acesta din urmă îi relatează o legendă conform căreia diavolul este vulnerabil o zi pe an, zi în care ia aparența unui lup negru şi în care poate fi vânat și ucis cu gloanțe de argint sau de aur. Ca să-și exemplifice legenda, Mocquet îi istorisește întâmplarea tânărului Thibault, numit și stăpânul lupilor.

„Paznicii și vânătorii s-au despărțit, schimbând în tăcere câte o strângere de mână. Fiecare s-a dus într-ale lui, iar eu m-am dus la Mocquet, care mi-a spus povestea pe care o s-o citiți.”

Thibault este un tânăr de douăzeci și ceva de ani, papugiu de meserie, trăiește la marginea pădurii vânzând în satele din apropiere saboții pe care îi meșterește. Frumos, bine făcut, citit, sărac, tânjește după o altfel de viață. Are însă un defect: este invidios pe cei care au mai mult ca el.

„Thibault era un bărbat de vreo douăzeci și cinci sau douăzeci și șase de ani, înalt, bine făcut, cu un corp viguros, dar trist în inimă și sufletul lui. Această tristețe venea dintr-un strop de invidie pe care, fără să știe, poate chiar împotriva voinței lui, îl nutrea față de semenii săi pe care norocul îi favorizase mai mult.”

Într-o bună zi, va avea un schimb de replici umilitoare cu stăpânul locului, baronul Jean, care vâna un lup mare, negru în zona cabanei lui Thibault. Lupul se ascunsese la Thibault, fiind hăituit de câinii baronului. Așa cum probabil v-ați dat seama, nu era un lup obișnuit, era diavolul în persoană, care vrând să-i mulțumească papugiului pentru că l-a ascuns, îi propune un târg. Toate dorințele i se vor îndeplini atâta vreme cât de pe urma acestora, cineva are de suferit, în schimb diavolul va primi fire de păr de la Thibault.

Bineînțeles că acesta se grăbește să accepte, fără să se gândească la implicații, mintea fiindu-i întunecată de invidie și răutate pe cei care o duc mai bine ca el și vede în acest pact o oportunitate de a-și atinge obiectivele.

 „-M-am gândit – răspunse lupul – că eu am ghearele ascuțite și, fără să vreau, ți-aș putea face un mare rău. Dar iată un mijloc de a încheia târgul fără nicio primejdie. Tu ai un inel de argint, iar eu – unul de aur. Hai să le schimbăm. Schimbul va fi în câștigul tău.

-Bine, primesc – zise Thibault.

Și făcură schimb de inele.

-Bun! – spuse lupul. Iată-ne acum cununați!”

Cititorul simte încă de la început că această înțelegere nu va fi în avantajul lui Thibault, ba chiar dimpotrivă, acesta va avea numai de suferit, singurul care va avea de câștigat va fi necuratul.

Toate dorințele, toate alegerile pe care le va face vor fi din ce în ce mai catastrofice, chiar și atunci când este sigur că-şi formulează dorința clar, lucrurile iau o întorsătură neașteptată care îi strică planurile. Poate că aș fi simțit un pic de milă pentru ceea ce i se întâmplă, dacă întunericul nu ar fi cuprins atât de mult sufletul lui Thibault.

„Faptele pe care le săvârșea sau le poruncea nu-i făceau niciun fel de oroare; i se păreau firești și îi socotea vinovați pe cei care îl împinseseră să le înfăptuiască.

Avea totuși uneori momente de slăbiciune, pe care nu și le putea explica și în timpul cărora rămânea trist, mohorât, abătut, în mijlocul cumpliților săi însoțitori.”

Își va dori întotdeauna ceea ce nu poate avea și cu cât nu va obține, cu atât va deveni mai rău, mai invidios, mai mânios. Va considera că este mereu vina altora, nu va realiza consecințele acțiunilor sale decât, poate, la sfârșit. Va fi oare prea târziu pentru el?

„Atâta timp cât rămânea mută, disperarea lui era cu neputință de îndurat; și-a mușcat pumnii, și-a izbit capul de trunchiul stejarului, iar în cele din urmă a început să plângă și să suspine.

Dar aceste plânsete și aceste suspine nu erau dintre acelea care, muind și înduioșând inima, te duc la sentimente mai bune, inspirate mai mult de mânie și de invidie decât de regrete, ele n-au putut alunga din inimă lui Thibault ura.”

Singurii săi “prieteni” vor fi lupii, cărora putea să le poruncească ce să facă și aceştia îl ascultau, de aici vine și titlul romanului „Stăpânul lupilor”.

Am perceput cartea ca fiind o fabula cu morală și învățăminte de viață. Dacă subiectul este diferit de ceea ce am citit eu de Dumas până acum, scriitura însă, este cea cu care m-a obișnuit autorul. Propoziții scurte, clare, cu un fir epic coerent, cu umor și răstrunări de situație. Dialogurile sunt antrenante, suspansul prezent, atmosfera este încărcată, aproape de groază în anumite momente. Autorul interacționează cu cititorul, îl pregătește pentru ceea ce urmează, uneori subtil, alteori direct.

Romanul a fost o surpriză plăcută pentru mine, îi mulțumesc pe această cale Editurii Paralela 45 pentru aceasta. Cartea poate fi achiziționată aici.

17 comments

    1. E total diferita de ceea ce am citit pana acum de Dumas 🙂. Abia astept sa-mi spui cum ti s-a parut. Stii senzatia cand ai citit mai multe romane ale unui autor si ai impresia ca stii tot si ajungi la un roman total altfel? Asa am patit eu acum 🙂

      Liked by 1 person

    1. Cu mult drag Vero! Nici eu nu auzisem de acest roman pana acum. Dumas era pentru mine autor de romane istorice 🙂 :), nu ma asteptam sa citesc proza fantastica scrisa de el. Multumesc de apreciere si de vizita!

      Liked by 1 person

  1. Nu stiam ca Dumas a scris si astfel de romane, dar informatia e binevenita! Imi place cum scrie, am devorat “Contele de Monte-Cristo” si romanele cu muschetarii. Si eu am achizitionat de curand o carte de Dumas cu povestiri fantastice, abia astept s-o citesc!

    Liked by 1 person

  2. Pe A. Dumas putini il cunosc sub multiplele aspectele ale firii lui. Citi stiu ca el a calatorit realmente in Rusia, ca a cumparat arme si s-a intilnit cu Garibaldisti, poate chiar cu Garibaldi insusi sau ca a insotit la Livorno pe tînarul Ludovic Napoleon?. Fiul sau, tot Alexandre, ii marturisea intr-o scrisoare ca mai toate “cuconitele” pe care le curta si le cultiva,toate il rugau sa-si prezinte tatâl.

    Liked by 2 people

  3. Iubesc stilul lui Dumas tatal, dar cand am incercat sa citesc ceva scris de fiul sau, n-am reusit mai mult de un capitol. Aceasta este o carte scrisa de senior? Fiindca pe Wikipedia gasesc doar un titlu asemanator pentru Dumas tatal: “Stapanul muntelui”. Mersic

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s