Vorbitor în numele morţilor

Au trecut trei mii de ani de la războiul din « Jocul lui Ender ». Oamenii s-au extins în galaxie, au colonizat alte planete, au înființat Congresul Stelar, au stabilit reguli de prevenție pentru evitarea influențării și exterminării altor rase extraterestre.

« Existau doar câteva precedente. Singurul contact cu fiinţe extraterestre inteligente avusese loc acum trei mii de ani și se încheiase cu moartea tuturor gândacilor. De data asta Congresul Stelar vroia să se asigure că, dacă umanitatea greșea, eroarea avea să fie de semn opus. Informații minime, cotact minim. »

La sfârșitul primului volum (despre care am scris aici), Ender publică cartea “Matca și Hegemonul », prin care redă experiența trăită, dar plasându-se din punct de vedere al insectelor și arătând că erau inteligenți și că nu ar fi meritat să moară, ceea ce îi aduce ura tuturor.

« În fond, războaiele cu gândacii avuseseră loc în urmă cu trei mii de ani ; acum se aflau în 1948 C.S., numărătoarea începând cu anul în care fusese stabilit Codul Stelar, iar Săvărșitorul nimicise gândacii, în anul 1180 I.C.S. Dar pentru Andrew evenimentele nu erau chiar atât de îndepărtate. (…) Deplasarea de la o lume la alta cu viteza luminii îi îngăduise să atingă suprafața timpului, la fel ca o piatră aruncată cu putere deasupra apei. »

Devine astfel primul Vorbitor în Numele Morților. Călătorește din planetă în planetă, acolo unde este chemat pentru a mărturisi adevărul despre viața defunctului, despre ce fel de persoană a fost. Este însoțit pretutindeni de Valentine, sora sa și de singurul cocon care a supraviețuit exterminării. Ender caută fără încetare o lume în care insectele să poată renaște.

Acțiunea se petrece pe planeta Lusitania, unde trăiește singura rasă extraterestră descoperită, pe care oamenii îi denumesc « purceluși » (dată fiind asemănarea fizică) sau « micuții ». O dată cu descoperirea acestora, oamenii întrevăd posibilitatea de a se răscumpăra de vina exterminării insectelor, prin studierea lor fără a interveni.

Ender este chemat pentru a spune adevărul despre Pipo, un xenolog (un fel de antropolog pentru rase extraterestre).  Ender va porni fără întârziere către Lusitania. In această ultimă călătorie, Valentine nu-l mai însoţeşte, rămâne pe ultima planetă vizitată, unde îşi găsise iubirea şi îşi facuse un rost. Pipo a fost omorât într-un mod crud sau cel puțin așa pare, de către purceluși. Moartea lui ridică multe semne de întrebare în rândul oamenilor. Oare oamenii nu pot trăi în armonie cu alții ?

« Iar acum, mergând pe pantă cu ierburi umede a dealului și respirând aerul răcoros, Savarsitorul Andrew, Vorbitor, nu se gândea decât la purcelușii care comiteau deja crime inexplicabile, la fel cum făcuseră, din nepăsare, și gândacii atunci când vizitaseră umanitatea întâia oară. Era oare inevitabil că întâlnirea dintre străini să fie patată cu sânge ? »

Purcelușii sunt descriși în amănunt de către autor, ne introduce în lumea acestora, în obiceiurile lor, în modul lor de viață total diferit de cel al oamenilor. Oamenii din colonie îi privesc destul de sceptic și cu oarecare teamă, teamă de a accepta ceva total diferit și fără posibilitatea de a-i schimba sau influența, acestea fiind interzis de către Codul Stelar.

 « S-a comis o greșeală stupidă când s-a creat o nouă știință pentru studierea purcelușilor. O adunătură de antropologi bătrâni și plictisiți care și-au pus pălării noi și s-au autointulat xenologi. Dar nu-i poți înțelege pe purceluși doar urmărind comportamentul lor! Sunt rezultatul unei evoluții diferite. Trebuie să le înțelegi genele, ce se petrece în celulele lor. »

Ender ajunge pe planetă în acest context, la douăzeci și doi de ani după ce a fost chemat de către Novinha, care se considera fiica adoptivă a lui Pipo. După o investigare prealabilă, el realizează repede că în familia Novinhei se ascund secrete adânci și distrugătoare.

Prin tot ce va intreprinde Ender ulterior, va reuși să « elibereze » de povară familia Novinhei, secretele vor fi descoperite, mărturisite și aceasta cu toate piedicile puse de comunitate.

« Legea cere să-l tratăm curtenitor, dar nu cu încredere ! Adevărul nu se poate afla din speculațiile și ipotezele unor oameni lipsiți de har, ci din învățăturile și tradițiile Bisericii. De aceea, atunci când va păși printre voi, acordați-i zâmbetul vostru, dar nu va deschideți inimile. »

Noutatea față de alte mărturisiri va fi că, nu numai membrii familiei Novinhei vor începe procesul de vindecare sufletească, ci și însuși Ender, el care poartă singur vina exterminării rasei insectelor. Și nu va face numai atât, va caută o cale prin care cele două rase, cea umană și cea a purcelușilor să poată coexista.

Sunt multe personaje prezentate în carte, uneori sunt greu de urmărit având și nume apropiate : Pipo, Libo, Miro. Personajul care mi-a atras atenția însă în mod special, este Novinha. Autorul o construiește cumva ca un alter ego a lui Ender, amândoi au crescuți fără părinți, amândoi poartă cu ei vina morții, amândoi își țin sentimentele în frâu, amândoi sunt sclipitor de inteligenți în domeniul lor… și mă opresc aici cu descrierea.

Orson Scott Card scoate la iveală prin această continuare multe aspecte ale sentimentelor umane resimțite, evocă subiecte universale cum ar fi relațiile între părinți și copii, vina, incestul, raportul oamenilor la dogma religioasă, la filozofie și la știință.

Intriga nu este vizibilă de la început, acțiunea începe destul de lent, dar o dată ce lucrurile evoluează nu mai poți lăsa romanul din mână până nu afli sfârșitul. Cititorul va fi recompensat, dacă pot să spun așa pentru răbdare, cartea fiind una de excepție și zic acest lucru destul de rar. Nu obişnuiesc să dau note, dar este un roman de nota 10.