Chimista

Suspans, acțiune, thriller, spionaj și câteva miligrame de dragoste, toate acestea definesc romanul pe care tocmai l-am terminat. Autoarea Stephenie Meyer m-a introdus în lumea Juliannei Fortis, alias Chris, alias Alex, alias Doamna Vitriol, fostă « Chimistă » pentru o agenție secretă, specializată în interogatorii și în chimia creierului uman. 

« Acum era persoană pe care departamentul o numea Chimista, iar Chimista era o mașină. Implacabilă și neîndurătoare. Monstrul ei era liber acum. »

Devine incomodă și colegii ei de « departament » hotăresc că este momentul să o elimine. La îndrumările lui Joseph Barnaby, șeful și singurul ei prieten, își inventează identități pentru a rămâne în viață.

« Oamenii ca noi, care trebuie să știm lucruri pe care nimeni nu vrea să le știm, în cele din urmă devin incomozi. Nu trebuie să faci nimic greșit. Poți să fii un om cât se poate de loial. Ei sunt cei în care nu poți avea încredere. Așa îi rezumase ce înseamnă să lucrezi pentru « băieții buni ». »

Romanul este construit în jurul lui Alex (ultima identitate aleasă), personaj complex, dezvăluit încet de către autoare, aș zice că a « dozat » extrem de bine informațiile despre ea dar și momentul revelării acestora.  Micuță de statură, slăbuță, fără trăsături ieșite din comun, se transformă dintr-o tânără timidă, intr-o specialistă de temut in otrăvuri.

« De fapt, n-am ales niciodată, îi explică ea fără grabă. Și nu, n-am fost în armată. Când m-au abordat, eram la facultatea de medicină. Inițial, fusesem interesată de patologie, dar pe urmă m-am concentrate pe altceva. Începusem să mă specializez într-un domeniu aparte de cercetare – cred ar putea fi numit controlul chimic al minții. »

Este matură, puternică, extrem de inteligentă, învață din greșeli și face totul pentru a supraviețui. Puterea ei constă în planificare, planificare și iar planificare. Fiecare pas pe care urmează să-l facă este analizat din toate punctele de vedere, luând în calcul toate consecințele posibile.

 « Uneori persiști într-o greșeală pentru că pur și simplu o faci de prea mult timp. »

Nu și-a pierdut în adâncul sufletului speranța că poate avea o viață normală chiar dacă nu-și permite să se gândească la acest aspect. Pe fondul speranței și al umanității ei, « departamentul » reușește printr-un vicleșug să o contacteze și să-i dea un ultim proiect de rezolvat în schimbul libertății ei : interogarea unui asasin periculos Daniel. Este Daniel într-adevăr cine se presupune că este ? Va ceda el în fața abilităților « Chimistei »? Ce va afla de fapt Alex ? Cu cine se va alia pentru a supraviețui ?

Nu o să va povestesc de Daniel și nici de Kevin pentru că ar trebui să dau în vileag amănunte despre acțiune și aș prefera să-i descoperiți citind cartea. O să va zic doar că i-am adorat pe fiecare în felul lui.

« Cred că aveam doisprezece, poate treisprezece ani când am cam renunțat la ideea unei vieți extraordinare, spuse Daniel gânditor, (…). Probabil asta e vârstă la care toți începem să ne maturizam și să lăsăm în urmă fanteziile. Îți dai seama că n-o să descoperi niciodată că de fapt ești extraterestru, adoptat de niște părinți umani banali și înzestrat cu niște puteri ieșite din comun care vor salva lumea. »

În schimb, aș vrea să vi-l prezint pe Einstein, un ciobănesc german, foarte bine dresat și foarte inteligent (că nu degeaba îl cheamă Einstein) care joacă un rol important în acțiune, care îi va salva viața lui Alex și nu numai de multe ori.

Este o carte captivantă, care m-a ținut în suspans continu și nu m-a lăsat până nu am terminat-o. Deși este un subiect des povestit în diferite forme atât în literatură cât și în cinematografie, autoarea reușește să-l trateze extrem de bine.

« Meyer scrie cu o claritate luminoasă, fără să se interpună nicio clipă între cititor și ceea ce-și imaginează acesta. Originalitatea ei este inconstestabilă. » Orson Scott Card