Uimire şi cutremur

Roman autobiografic, scris la persoana întâi, povestește anul petrecut de către Amelie Nothomb în Japonia într-o companie foarte mare și renumită, pe care o denumește Yumimoto. Autoarea se limitează în a relata experiențele, trăirile și sentimentele pe care le-a avut pe parte profesională, scoțând în evidență confruntarea a două culturi extrem de diferite, cea occidentală și cea japoneză. Este o incursiune în cultura profesională japoneză, redata cu umor și detașare.

Începe cu un ton entuziast, exact cum era ea la începutul experienței. Își dorise foarte mult să lucreze în Japonia, un vis devenise realitate. Își începe activitatea cu funcția « onorabilului ceai », în traducere liberă făcea și servea cafele. Vorbind japoneză foarte bine, comite greșeala de a se adresa partenerilor și conducerii în limba lor, ajungând să i se interzică să mai vorbească și i se cere chiar să uite că știe această limbă (ca și cum acest lucru ar fi fost posibil).

Activitățile pe care le întreprinde sunt variate, trece de la împărțitul corespondenței, la departamentul de contabilitate, ajungând în cele din urmă să schimbe hârtia igienică la toaletă. Comite greșeală după greșeală, lovitura finală îi vine de la cine se așteapta cel mai puțin. Visul se transformă destul de repede într-un coșmar.

Nedreptatea, așa cum o înțelegem noi, este la cote maxime ; umilința folosită pentru a da exemplu ; inițiativa este aspru pedepsită.

În interiorul companiei interacționează cu mai multe personalități, Fubuki Mori – șefa ei, frumoasă, ambițioasă, singura femeie de pe etaj ; domnul Saito – om bun, dar fără curaj, domnul Tenshi – cel care îi vede potențialul, Omochi – vicepreședintele coleric și domnul Haneda – președintele.

„Onoarea constă cel mai adesa în a fi idiot. Și oare nu-i mai bine să te comporți ca un imbecil decât să te dezonorezi ? și azi roșesc pentru că am preferat inteligența decenței. Cineva ar fi trebuit să intervină și, de vreme ce nu era nici o șansă că altcineva să-și asume riscul, ar fi trebuit să mă sacrific eu.”

Mă opresc aici cu detalile si vă las să descoperiți singuri povestea.