Biblioteca de la Miezul Nopţii

Mi-a plăcut mult romanul… fiecare dintre noi trăim cu regrete de genul : “aș fi vrut să…”, “mai bine nu făceam… » și tot așa, fără să putem cuprinde care ar fi fost rezultatul unei decizii diferite la un anume moment. Spre deosebire de noi, Norei Seed i se va da această ocazie, să vadă şi să poată alege.

Nora Seed este o femeie tristă, deprimată, simte că nimeni nu are nevoie de ea, cea mai bună prietenă a plecat în Australia, a pierdut contactul cu fratele ei, până și vecinul căruia îi ducea medicamentele a găsit o altă modalitatea de a și le procura, și ca și când toate acestea nu ar fi de ajuns, își pierde și slujba. Hotărăște să-și pună capăt zilelor și chiar o face… doar că, în loc ca totul să se termine… abia începe.

Se trezește într-o bibliotecă, ați ghicit, în Biblioteca de la Miezul Nopții, unde fiecare carte este de fapt o versiune a vieții ei dacă ar fi luat o altă decizie într-un anume punct al vieții ei. Nora, îndrumată de bibliotecara doamna Elm, începe să-și trăiască celelalte vieți, având posibilitatea de a alege una dintre ele, cea pe care și-o dorește.

Ați zice că este ușor să alegi când ști ce îți dorești… dar se întâmplă să credem că știm și de fapt să fim foarte departe de adevăr… Campionă olimpică ? Glaciolog ? Star rock? Care este acea viaţă perfectă ? Ce anume își dorește Nora ?

De obicei vă povestesc mai mult despre cărțile citite, însă în ceea ce o privește pe aceasta, trebuie să o citiți, orice v-aș spune în plus, nu ar face decât să vă strice plăcerea descoperirii. Așa că am să continui cu câteva citate care să vă dea o imagine asupra romanului și asupra Norei Seed.

« Știa că ar trebui să simtă milă și disperare pentru prietenul ei motanul – și chiar simțea -, dar mai era ceva. În timp ce se holba la expresia liniștită și încremenită a lui Voltaire – această absență totală a durerii – , un sentiment inevitabil o cuprindea din întuneric.

Invidia. »

« Nora a rămas cu capul plecat. Disperarea ei creștea asemenea unei greutăți pe care era incapabilă să o mai care.

A văzut expusă o revistă Național Geographic.

Holbându-se la coperta revistei – imaginea unei găuri negre -, și-a dat seama că asta este și ea. O gaură neagră. O stea pe punctul de a muri, gata de implozie. »

« Nu poate fi adevărat, și-a zis Nora în sinea ei.

Doamna Elm părea că știe la ce se gândește.

-Oh, ba da ! E adevărat, Nora Seed. Doar că nu e realitatea așa cum o înțelegi tu. Ca să mă exprim mai clar, e un soi de târâm intermediar. Nu e viață. Nu e moarte. Nu e lumea reală în sensul convențional al cuvântului. Dar nici vis nu e. Nu e nici una, nici alta. Pe scurt e Biblioteca de la Miezul Nopții. »

« -Așadar, aș putea deschide cartea și să mor, pur și simplu ?

-Nu. Nu pe loc. Ca și în cazul lui Voltaire, singurele vieți disponibile aici sunt, ei bine, vieți. Adică, poți să mori în viața respectivă, dar nu vei fi murit înainte să fi pășit în acea viață, fiindcă Biblioteca de la Miezul Nopții nu este un loc al fantomelor. Nu e un loc al cadavrelor. E biblioteca posibilităților. Pe când moartea e opsul posibilității. Înțelegi ?

-Cred că da.

Nora s-a uitat insistent la cartea care-i fusese înmânată. Era de un verde ca al coniferelor. Avea o textură netedă și pe copertă scria în relief același titlu frustrant și lipsit de sens : Viața mea. »

« „Dacă cineva înaintează încrezător”, scria Thoreau în Walden, “În direcția propriilor visuri și îndrăznește să trăiască viața așa cum și-a imaginat-o, va avea parte de un succes nesperat în ceasurile obsinuite.” Tot el observa că o parte din acest succes era rezultatul singurătății. „N-am întâlnit niciodată un tovarăș care să-mi țină o companie mai bună decât solitudinea. „

În acel moment, și Nora simțea la fel. Cu toate că, în situația de fată, fusese lăsată singură doar de o oră, numai trăise niciodată genul acesta de solititudine, în mijlocul unei naturi atât de pustii. În orele târzii din noapte, când încercase să se sinucidă, se gândise că singurătatea era de vină pentru tot. Dar asta pentru că nu fusese singură în adevăratul sens al cuvântului. »

« -Viața are tipare… Ritmuri. E atât de simplu că, în timp ce ești blocat într-o singură viață, să-ți imaginezi că tristețea, tragedia, eșecul sau teama sunt rezultatul acelei experiențe aparte. Că ea reprezintă un derivat al faptului că trăiești într-un anume fel, în loc să trăiești pur și simplu. Adică lucrurile ar fi mult mai ușoare dacă am înțelege că nu există un mod anume de a trăi, care să ne imunizeze împotriva tristeții. Și că tristețea e o parte intrinsecă din mecanismul numit fericire. Nu poți să o ai pe una fără cealaltă. Desigur, ele vin în cantități și în intensități diferite. Însă nu există nicio viață în care să te afli într-o stare de fericire permanentă. Și simplu fapt de a-ți imagina asta îți sădește și mai multă nefericire în viața în care te afli acum. »

Da, mi-a plăcut mult și v-o recomand și vouă… Poate ar trebui să ne concentrăm mai mult pe ceea ce este important în viața noastră și mai puțin pe ceea ce cred alții, lucrurile mici sunt deseori cele mai importante.