O gură de aer

Vă povesteam săptămâna trecută, în postarea dedicată citatelor preferate, că am descoperit și alte romane ale lui George Orwell la un târg de cărți. Cele mai cunoscute sunt, bineînțeles, « 1984 » (care de altfel este și preferatul meu) și « Ferma animalelor ». « O gură de aer » are același stil ironic, subtil și acid cu care suntem obișnuiți de către autor, dar scoate în evidență o altă latură a societății, cea a schimbării profunde aduse de perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial.

George Bowling, naratorul și personajul principal, este un bărbat de patruzeci și cinci de ani, ușor supraponderal, agent de vânzări în asigurări, căsătorit cu Hilda și având doi copii. Om obișnuit, chiar anonim, locuiește pe o stradă anonimă, într-un șir de case… un fel de închisoare deschisă.

« Pentru că, până la urmă ce este o stradă precum Ellesmere Road ? Doar o închisoare cu celule dispuse toate în șir. Un rând de camere de tortură lipite pe jumătate una de alta în care acei sărmani care câștigă între cinci și zece lire pe săptămână dârdâie și tremură, în timp ce fiecare dintre ei e strâns cu ușa de șef și hărțuit de nevastă ca de un coșmar, iar copii îi sug sângele ca niște lipitori. »

Tocmai și-a pus o proteză dentară și a câștigat la curse 17 lire pe care le ascunde de nevastă și cu care nu știe încă ce să facă. Îi este groază de viitor, simtand că se apropie războiul, prevăzând lipsuri, tiranie, soldați pe străzi. S-a săturat de această lume falsă, distorsionată și superficială în care trăiește, își dorește o schimbare. În consecință, caută singurătatea și se refugiază în amintiri din copilărie, unde lucrurile erau mult mai simple, iar fericirea putea consta și numai în a merge într-o după-amiază la pescuit. 

« Mi-am amintit de un articol pe care îl citisem în nu știu ce ziar despre niște fabrici alimentare din Germania în care totul e făcut din altceva. Îi spun Ersatz. Mi-am amintit că citisem că ei făceau cârnăciori din pește, și pește, fără îndoială, din ceva diferit. Îmi dădea senzația că mușcasem din lumea modernă și descoperisem din ce e făcută cu adevărat. Așa e în ziua de azi. Totul e neted și aerodinamic, totul e făcut din altceva. »

Își amintește cum, în copilărie, “era vară tot anul” iar percepția lui asupra vieții era foarte simplă, lucrurile păreau stabile în orășelul său pe care-l aseamănă cu o oază de liniște. Trecem în revistă toată copilăria, marcată de tatăl său, vânzător de semințe și furaje și de școala de gramatică pe care a urmat-o, apoi urmează adolescența cu prima dragoste și primul job. Amintirea traumatizantă intervine o dată cu izbucnirea primului război mondial, amintire care este însă atenuată de dorința intensă de a merge la pescuit. Își dorește să se întoarcă acolo unde se simțea în siguranță, în satul copilăriei sale, acolo unde era liber… 

Însă nimic nu mai este așa cum își amintea, toată acea pace, acea liniște, acea gură de aer au fost « pervertite » de trecerea timpului și de evoluția tehnologică. Nu mai cunoaște pe nimeni, nimeni nu-l recunoaște, nici măcar prima lui dragoste. Orășelul pare devastat, golit de înțeles și de substanța pe care i-o atribuise și pe care acum o căuta. 

Pescuitul este unul dintre laitmotivele ale acestui roman, o gură de aer și de pace pentru George care se simte încătușat, înlănțuit într-o viață pe care nu a ales-o, ci i-a fost impusă de societate și de statutul său social. Interacțiunile cu alte personaje sunt rare în carte, în cea mai mare parte din timp suntem în mintea lui George. Vedem ce vede el, simțim ce simte el, auzim ce aude el, fără perdea, fără ascunzișuri, dureros de realist.

« Acum fac o mărturisire, sau mai degrabă două. Prima e că, atunci când privesc în urmă, de-a lungul vieții, nu pot spune cu sinceritate că vreun un alt lucru făcut de mine mi-a oferit la fel de multă plăcere ca pescuitul. Toate celelalte au fost mai degrabă un fiasco, până și femeile. Nu pretind că aș fi unul dintre acei bărbați cărora nu le păsa de femei. Mi-am petrecut o grămadă de timp umblând după ele, și aș face-o din nou dacă aș avea ocazia. Totuși, dacă m-ai lăsa să aleg între a avea orice femeie la care te poți gândi, dar vreau să spun orice femeie, și a prinde un crap de cinci kile, crapul ar câștiga de fiecare dată. »

Viziunile despre războiul care se apropie sunt dese, George le abordează de fiecare dată exprimându-și teama, panica pentru viitorul său şi nu pentru războiul în sine. Auzim sirenele, vedem lumea alergând, înghesuindu-se, călcându-se în picioare pentru a ajunge la adăpost. Și, toate acestea se întâmplă, deocamdată în capul lui și implicit în fața ochilor noștri. 

Hilda, soția lui George și cei doi copii, sunt marii absenți ai romanului, nu sunt deloc dezvoltați ca și personaje, George nu le dă absolut nicio importanță, deci implicit nici autorul. Copiii îl enervează, soția îl urmărește și află tot ce face (nu știe cum face). Când se refugiază în copilărie, se ascunde și de ei și de toată viața de adult.

« Avem doar doi copii, Billy, de șapte ani, și Lorna, de unsprezece ani. Mare parte a timpului de-abia dacă suport să-i văd. Cât despre discuțiile lor, sunt atroce. Sunt la acea vârstă elementară deprimantă la care mintea copiilor se învârte în jurul unor lucruri precum rigle, penare și cine a luat zece la franceză.»

Descrierile peisajelor, amănuntele cu care aproape ne “bombardeaza” Orwell în acest maraton spre trecut în care-l angrenează pe George Bowling sunt multiple, realiste, amănunțite. Nu îngreunează povestea în care, practic, nu se întâmplă mare lucru, vom regăsi însă elemente pe care le va folosi în următoarele romane. 

Povestit cu ironie și aciditate, romanul mi-a lăsat un sentiment de tristețe, de goliciune, de amărăciune. Timpul trece, evoluăm sau involuăm, ne rămân doar amintirile pe care le putem trăi/retrăi asemenea lui George de nenumărate ori în mintea noastră, dar fără a ne putea întoarce în trecut.   

Talentul autorului constă și în evocarea trecutului  în comparație cu lumea contemporană  în care trăieste George și  modul în care societatea s-a schimbat, din cauza războiului, și nu numai. Multe dintre comentariile și  trăirile pe care le are George sunt aplicabile și în ziua de azi, regăsim goana după « mai mult și mai repede», după plata ratelor, după iluzia de libertate, după prosperitate, uitând de lucrurile  importante, de « gurile de aer » de care avem nevoie. 

Mă întrebați dacă mi-a plăcut ? Da, mi-a plăcut romanul, prin realismul transmis, prin mesajele încă de actualitate, prin nevoia de “gura de aer”.