Book review A Pelican at Blandings

Un Pelican la Castelul Blandings

Publicat de

După o săptămâna agitată, în care nu am reușit aproape deloc să citesc… nu pentru că nu aș fi vrut, ci pentru că Moș Ene nu s-a lăsat gonit sub nici o formă, am reușit să termin „Un Pelican la Castelul Blandings”. Este o carte comică, scrisă cu mult umor englezesc de un maestru al comediei, P.G. Wodehouse.

Lordul Clarence Emsworth nu-și dorește decât să trăiască liniștit în conacul său împreună cu majordomul său, Beach. Personalitatea lui este deconcertanta, anumite aspecte par uneori la limita psihiatriei, dar, într-un mod simpatic și atașant. Nu dă atenție hainelor, nu dă atenție detaliilor, se bucură în schimb de lucruri simple: un mic dejun cu pâine prăjită și gem, o plimbare până la cocina unde Împărăteasa lui îl așteaptă. Da, ați înțeles corect, Împărăteasa lui este o purcea grasă, care a câștigat mai multe medalii la concursurile dedicate purceilor din regiune. Cel mai important lucru pentru Clarence este bunăstarea acesteia, deci puteți să realizați ce se întâmplă în ziua când purcica refuză mâncarea ei preferată. O adevărată tragedie…

« -Nu-i nimic extraordinar în asta. Poate că lui Connie i-o plăcea să spună despre el că e zăpăcit, dar el nu suferă de zăpăceală, ci e nebun de legat și nu văd de ce ne-am apuca să pretindem că nu-i așa. Se duce în toiul nopții să se uite la purceaua aia a lui pentru că a visat-o. Se furișează la mine în cameră și se apucă să răstoarne mese, iar când e întrebat ce mama dracu’ crede că face, bălmăjeşte ceva despre pisici inexistente. Și pe deasupra, nu poate să vadă un afurisit de tablou nici când îl are sub nas. Ar trebui să i se elibereze certificat medical. »

Ca şi când acest lucru nu ar fi de ajuns, lordul nostru aiurit se trezește cu musafiri nepoftiți pe cap. În primul rând apare la conac, Lady Constance, pe numele de alint Connie, sora lordului care trăiește în America, care vine în vacanță la Blandings împreună cu o prietenă, domnișoara Polk.

« Lady Constance înghiți de două ori, reușind astfel să-și stăpânească pornirea trecătoare de a-l pocni în cap pe fratele ei cu o vază de sticlă ce conținea gladiole. Una dintre tragediile înaintării în vârstă este că reacțiile simple din copilărie trebuie ținute în frâu. În cameră lor comună de joacă, o provocare mult mai neînsemnată decât cea pe care o primise ea acum ar fi făcut-o să-l atace cu dinții și cu ghearele. Cu un efort, se forță să mențină bună-cuviință a dezbaterii. »

Nu trece prea mult și nesuferitul duce Dunstable își face apariția, împreună cu nepoata sa, Linda, casa lui Dunstable fiind în renovare și având nevoie de un loc unde să stea. Și dacă credeți este suficient, ei bine, vă înșelați amarnic, mai apare și Howard Chesney, un mic escroc, şi Wilbur Trout, un jucător american.

Lordul Emsworth este disperat și depășit de situație, și cum are ocazia se ascunde în bibliotecă sau în dormitoarele sale, nu vrea decât să fie lăsat în pace. Dar pentru că acest lucru nu se întâmplă, își cheamă fratele în ajutor, pe Galahad, alintat de către cunoscuţi Gally. Acesta este membru în Clubul Pelicanilor, de unde și titlul romanului nostru.

Clarence este cicălit, certat, judecat de toți musafirii, care par să uite că locuiesc la el în conac…  Lucrurile devin și mai comice când dispare un tablou, cu un nud pe care ducele Dunstable îl adusese de la Londra și pe care vroia să-l vândă la suprapreț.

Cam aceasta este atmosfera în care ne introduce P.G. Wodehouse, povestea devine din ce în ce mai încâlcită pe măsură ce personajele își dezvăluie adevăratele intenții. Nimic nu este ceea ce pare… Umorul vine din situații, din dialoguri, din neînțelegeri, din interpretările fiecăruia dintre protagoniști. Dialogurile sunt delicioase, mai ales cele care îl au în centrul lor pe excentricul lord Emsworth, care pare că face parte dintr-o altă lume.

« Încruntătura buimacă ce începuse să se întindă pe fruntea lordului Emsworth se evaporă ca aburii respirației de pe o lamă de ras. Încă o dată, Beach, cu acea minte lucidă a sa, risipise ceața misterului ce amenința să rămână nedescifrat.

-A, da, domnul Howard Chesney. Domnul Howard Chesney, sigur, prietenul din America al domnului Frederick. Îl hrănește cineva, ai idee?

-Da, Înălțimea voastră.

-N-aș vrea să moară de foame.

-Nu, Înălțimea voastră.

-Își ia cina ?

-Domnul Chesney a plecat la Londra cu trenul de după-amiază, Înălțimea voastră, plănuind, din câte am înțeles, să se întoarcă mâine.

-Aha. Pesemne o să-și ia cina acolo. La restaurant sau așa ceva. »

Autorul nu ne lasă prea mult în suspans, romanul este scurt, se citește ușor iar misterul este dezvăluit din indiciu în indiciu, cu multe răsturnări de situație. Wodehouse ne prezintă o adevărată „galerie” colorată de personaje, care mai de care mai reprezentative pentru societatea britanică aristocrată, distrându-se astfel pe seama compatrioţilor săi. Lordul Emsworth, un aiurit și un lunatic, Lady Constance, autoritară, ducele Dunstable, un oportunist de conjunctură îmbogățit pe spinarea altora, domnișoara Poke, nu este ceea ce pare, Galahad, probabil cel mai manipulator și șmecher dintre toți.

Toate acestea puse laolaltă fac din acest roman o lectură distractivă, delicioasă și absurdă pe alocuri, ca o comedie de teatru plină de umor și finețe. Dacă aveți nevoie să vă deconectați și vă doriţi ceva distractiv, să râdeți de situațiile în care se află lordul nostru, atunci vă recomand cu drag să citiți romanul.

10 comentarii

Lasă un răspuns la anasylvi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s