Leurs enfants après eux (Şi copiii în urma lor)

Suntem oare condamnați să urmăm destinul părinților noștri? Putem oare să fentăm soarta și să scăpam de  blestemul de a ne fi născut într-un oraș dezindustrializat în care părinții sunt șomeri și își îneacă amarul în alcool? Există oare viitor sau trebuie să ne mulțumim cu acceptarea condiției noastre sau cu „être raisonable” doar pentru că acestea sunt așteptările? Acestea sunt întrebările la care autorul Nicolas Mathieu încearcă să răspundă prin acest roman recompensat cu premiul Goncourt în 2018.

« Elle avait sifflé, gémit et brûlé, leur usine, pendant six générations, même la nuit. Une interruption aurait couté les yeux de la tête, il valait encore mieux arracher les hommes à leurs lits et à leurs femmes. Et pour finir, il ne restait que ça, des silhouettes rousses, un mur d’enceinte, une grille fermée par un petit cadenas. L’an dernier, on y avait organisé un vernissage. Un candidat aux législatives avait proposé d’en faire un parc à thème. »

Traducerea mea: « Timp de șase generații, chiar și pe timpul nopții, fabrica lor a fluierat, a gemut și a fumegat. O întrerupere ar fi costat cât ochii din cap, așa că era mai bine să-i smulgă pe bărbati în paturile lor și de lângă soțiile lor. În prezent, nu mai rămăseseră decât niște siluete roșiatice, un gard, o poartă închisă cu un mic lacăt. Anul trecut, a fost organizat chiar un fel de versisaj. Un candidat la legislative propusese să transforme uzina într-un parc tematic. »

Ne aflăm în Heillange, un oraș din estul Franței, situat în apropierea Luxemburgului, în care uzina, inimă orașului, s-a închis de câțiva ani buni. Patru tineri: Anthony, Steph, Clem și Hacine. Patru veri: 1992, 1994, 1996 și 1998. Patru melodii care însoțesc fiecare capitol: „Smells like teen spirit” (Nirvana), „You could be mine” (Guns n’Roses), „La Fièvre” (Suprême NTM) și „I will survive” (Gloria Gaynor). Patru momente din viețile lor surpinse în drumul către maturizare. Facem cunoștință cu ei la vârsta adolescenței când toate lucrurile par simple, când singurul gând pe care îl au cu toții este să fugă din orașul natal fără să uite în urmă pentru a TRĂI, când încep să simtă primele emoții legate de sexul opus, când nu vor să se mulțumească cu „la vie à peu près”. Dorința lor este să aibă o viață diferită de a părinților pe care îi categorisesc în: „licencié, divorcé, cocu ou cancéreux” (concediat, divorțat, încornorat sau canceros).

Este un roman deosebit, super realist, un roman social și politic, construit într-un mod clasic, dar cu o claritate a descrierilor ieșită din comun, cu o justețe a dialogurilor rară și cu un mod de a scrie subtil și fin. Intensitatea, precizia, cruzimea limbajului îi permit autorului să scoată la iveală personaje edificatoare pentru un oraș în comă. Protagoniștii fac parte din diferite categorii sociale toate reprezentative pentru societatea franceză: muncitori, burghezi, imigranți. Romanul este un fel de cronică de rămas bun pentru copilărie și de acceptare a maturizării și a situației sociale.

« Il n’allait quand même pas finir comme son vieux, bourré la moitié du temps à gueuler devant le JT ou à s’engueller avec une femme indifférente. Où était la vie, merde ? »

Traducerea mea: « Doar nu avea să sfarsească ca tatăl său, beat jumătate din timp, urlând în fața telejurnalului sau certându-se cu o femeie indiferentă. Această să fie oare viața? »

Îl vom urmări pe Anthony, fiu de muncitor, care se îndrăgostește iremediabil de Steph, adolescentă provenită din mediul burghez. Fac parte din lumi diferite, clasa socială îi desparte, din cauza entuziasmului și sentimentelor Anthony nu vede hăul dintre ei, Steph însă, da. El o va dori, ea va rezista, vom asista la un fel de dans între ei, un dans în care aproape se vor atinge, dar care nu va avea finalul dorit sau așteptat. O realitate tristă…

Tristețea, dezamăgirea, furia resemnării, visele spulberate, speranța omorâtă înainte de vreme, alcoolism, droguri, toate aceste subiecte sunt tratate, studiate din perspectiva acestor tineri atât de diferiți. Atmosfera este una încărcată, auzim volumul ridicat al televizorului  menit să ascundă certurile și violențele conjugale, vedem drama concedierii și înecarea în mizeria zilnică datorată șomajului și absenței banilor, lipsa locurilor de muncă, inegalitățile sociale amplificate de inexistența investițiilor, indiferența politicienilor. O realitate dură și dureroasă… specifică anilor nouăzeci în Franța…

« L’alcool, à force, devient un organe parmi d’autres, pas moins indispensable. Il est là au-dedans, très profond, intime, utile à la marche des affaires, comme le cœur, un rein, vos intestins. En finir, c’est s’amputer. »

Traducerea mea: « Alcoolul, devine în timp, un organ ca oricare altul, la fel de indispensabil. Se află acolo, în interior, foarte profund, intim, util pentru supraviețuire, la fel cum ar fi inima, rinichiul sau intestinele. A se opri din băutură,  inseamnă, de fapt, a amputa. »

Vom surprinde diferite momente din viața acestor tineri și a familiilor lor, unele importante, altele reprezentative, cum ar fi furtul unei motociclete și urmările sale, prima dragoste, primul sărut, festivitatea de 14 iulie, pregătirile și plecarea la universitate, scăldatul în lacul din apropiere și multe, multe altele. Nu este un roman de acțiune, l-am perceput ca o trecere în revistă, ca o colecție de evenimente, ca niște instantanee surprinse în trecere și în tăcere… cu toate acestea este un roman care m-a prins în mrejenele lui, care nu mi-a dat pace până la ultima pagină, care aproape m-a obligat să-l termin.

Titlul, „Leurs enfants après eux” reflectă această imposibilitate a tinerilor de a se sustrage destinului trasat de soarta părinților, a clasei sociale și a locului nașterii ca și cum ar fi fost „însemnați cu fierul înroșit” de când au venit pe lume. Autorul tratează un subiect central, cel al reproducerii tiparului social, o observație amară, cinică, aș zice, nu provii din mediul care trebuie, nu ai nici o șansă de promovare sau de mai bine, singura posibilitate este acceptarea, resemnarea. Descoperim Franța într-un film la ralanti, foarte departe de mondializarea galopantă, descoperim zone urbane care mor încet, dar în care tinerii trebuie să trăiască și să-și facă un rost în viață.

Aș putea să continui să vă vorbesc despre acest roman, dar mă opresc aici, dar nu înainte de a vă recomanda cu căldură să citiți cartea… este deosebită.