Omul Ilustrat

Aș vrea să vă imaginați o întâlnire cu un personaj acoperit aproape în totalitate de tatuaje, tatuaje care odată privite prind viață și relatează o poveste dintr-un viitor posibil… probabil… sau poate mai mult de atât.

Așa începe acest roman de Ray Bradbury. Dacă în « Fahrenheit 451 » (despre care am scris aici) autorul ne trimite într-un viitor distopic în care cărțile sunt arse, în care tehnologia ne guvernează viața și care nu pare foarte îndepărtat, în « Omul Ilustrat » vom vedea un alt viitor… la fel de îngrijorător.

Naratorul se întâlnește în timpul unei călătorii cu un personaj ciudat, acoperit de tatuaje. Fiecare ilustrație este o poveste, fiecare poveste are o morală. Povestirile nu au legătură unele cu altele, par a fi alese la întâmplare, dar probabil că nu este chiar așa.

« Cum să-i descriu ilustrațiile? Dacă El Greco ar fi pictat în perioada lui de glorie miniaturi nu mai mari decât palma, foarte detaliate, folosind toate culorile lui sulfuroase, cu elongația și anatomia caracteristice, probabil ar fi folosit corpul acestui bărbat pentru arta lui. Culorile ardeau în trei dimensiuni. Erau ferestre ce dădeau spre realitatea incandescentă. Aici, adunate pe un singur zid, se aflau cele mai rafinate imagini din univers. Omul erau o galerie ambulantă de comori. Nu era opera cuiva care făcea tatuaje ieftine în trei culori, la bâlciuri, duhnind a whisky. Era capodoperă unui geniu în viață. Era vibrantă, limpede și minunată. »

În timp ce lecturam povestirile, mă gândeam că Bradbury a avut o imaginație foarte bogată şi în același timp intuiție şi clarviziune. O să vă explic imediat de ce… Într-una dintre povestiri, facem cunoștință cu o familie care locuiește într-o casă tehnologizată, care se ocupă de absolut tot pentru ei. Mai mult decât atât, copii au o cameră care le este dedicată. Odata  intrati in această cameră se regasesc într-o realitate virtuală de care devin mai mult sau mai puțin dependenți. Cum vor reacționa copiii dacă părinții vor să plece într-o vacanță departe de casă ? Ce vor găsi părinții intrând în camera copiilor după ce aceștia au refuzat categoric să plece ? Sună destul de cunoscut… și totuși povestirea a fost scrisă în anii 50…

În altă povestire, la fel de înfricoșătoare, autorul ne relatează despre o colonie pe Marte unde au fost trimiși toți oamenii de culoare și abandonați. Aceștia și-au construit viața departe de Pământ, dar cu ura nedreptății ce li s-a făcut, mocnind în ei. Ce se va întâmplă atunci când aterizează o rachetă cu un om alb la bord ? Vor reacționa așa cum se așteaptă toată lumea ? Sau vor găsi puterea să ierte și să asculte?

Sunt multe filme science fiction care vorbesc despre momentul în care tehnologia preia controlul asupra noastră, Bradbury a “investigat” și acest aspect în povestirea “Marionete SRL”. Cine sunt marionetele până la urmă? Oamenii sau creațiile lor menite să-i înlocuiască?

« Exilații » este povetirea care mi-a plăcut cel mai mult și care prevestește cumva și romanul « Fahrenheit 451 ». Cei mai importanți autori se regăsesc exilați într-o colonie pe Marte. Pe Pământ cărțile lor au fost interzise și arse, ultimile exemplare sunt păstrate în muzee. O dată ce acestea vor dispărea, autorii și personajele lor vor dispărea și ei. Mi-a plăcut, dar m-a intristat… și cred că înțelegeți de ce…

 « Tot echipajul a visat vrăjitoare și pricolici, vampiri și fantome, lucruri despre care nu aveau habar. De ce ? Pentru că toate cărțile despre astfel de subiecte supranaturale au fost distruse acum un secol. Prin lege. Nimeni nu a mai vrut să dețină astfel de volume sinistre. Cărțile pe care le vezi aici sunt ultimile exemplare, păstrate în scopuri istorice, în depozitele încuiate ale muzeului. (…)

Cărțile de Walter de la Mare, Wakefield, Harvey, Wells, Asquith, Huxley – toți autori interziși. Toate arse în același an în care Haloweenul a fost scos înafara legii și Crăciunul interzis ! Dar, domnule, la ce ne folosesc nouă astea în rachetă ?

-Nu știu, oftă căpitanul. Încă nu știu. »

Cele optsprezece povestiri sunt relativ scurte, scrise într-un limbaj ușor, descriptiv, fără multe înflorituri. Cititorul se poate opri la aparențe și poate savura povestea sau poate vedea dincolo de aceasta și căutând înțelesul cuvintelor și a învățămintelor.

 « Optsprezece ilustrații, optsprezece povești. Le-am numărat una câte una.

La început, ochii mi s-au oprit pe una dintre scene: o casă mare, în care erau doi oameni. Am văzut zborul vulturilor pe un cer de carne înflăcărat, am văzut lei galbeni și am auzit voci.

Prima Ilustrație a fremătat și a prins viață… »

Imaginile, ideile, înțelesurile sunt provocatoare și pot izbi prin cruzimea modului în care sunt transmise. Aparențele înșeală de multe ori, prea mult bine se poate transforma în rău, prea multă tehnologie ne trezește instinctele primare estompând valorile, acestea sunt doar câteva din lucrurile cu care am rămas în urma lecturii. Cred că ceea ce m-a impresionat cel mai mult este clarviziunea autorului și modul în care a ales să transmită detaliile povestirilor. O să mă opresc aici cu recenzia volumului, în speranța că am reușit să vă trezesc interesul.

Recomand cartea iubitorilor de science-fiction, dar și celor care își doresc o lectură profundă.