Evanghelia după Lucifer

Posted by

Prima întâlnire cu Bjørn Beltø am avut-o acum ceva timp, înainte să încep să scriu recenzii pe blog. Am citit primele două volume (« Capătul Cercului » și « Paznicii legământului»)  dedicate aventurilor acestui arheolog albinos, cu părul alb și ochii roșii, un anti-erou dacă îl pot numi așa, diferit față de Indiana Jones sau de Robert Langdon. Îi lipsește curajul celor doi, dar compensează cu determinarea de a afla ceea ce este ascuns.

Predă la universitatea din Oslo și duce o viață destul de plictisitoare, existența lui a fost marcată de pierderea tatălui pe când avea doisprezece ani într-un accident în munți și de boala sa care-l izolează de lume.

« Nu sunt una dintre acele persoane care pot oferi un trai ușor. De altfel, unii oamenii sunt chiar făcuți pentru a trăi în singurătate. Deși nici una dintre iubitele mele nu mi-a spus-o răspicat, toate s-au purtat cu mine ca și cum n-aș fi fost un om ca toți oamenii. Era ceva ce mergea dincolo de micile detalii ale modului în care consumam tubul de pastă de dinți. Eram un om întotdeauna exclus din colectivitate, nu mi se permitea să mă implic, locul meu nu era în mijlocul celorlalți. Eu eram mereu singuraticul din curtea școlii, cel căruia îi era groază de ora de sport, cel care rămânea mereu pe dinafară la selecționarea echipei de fotbal. Nu vreau să dau vina pe boala mea, sau pe culoarea ochilor mei, sau pe manifestările mele nervoase. »

Atunci când un coleg de breaslă din Kiev îl sună pentru a cerceta un manuscris vechi, scris într-o limbă necunoscută, Bjørn nu poate decât să accepte pentru a evada din monotonia vieții sale.

« Intr-un final s-a hotărât să mă contacteze pe mine, aparent un gest la fel de neînsemnat ca acel fulg de nea, o abatere infimă de la mersul lucrurilor, un banal telefon către un umil arheolog închis în biroul lui strâmt de la universitatea din Oslo.»

Manuscrisul este învăluit în mister, nu poate fi datat cu carbon și nici nu se știe pe ce material a fost scris. Poveștile din jurul lui induc ideea ca ar fi un manuscris precum cele găsite în Marea Moartă și excluse din Biblie. Pare a fi o mărturie despre îngerii căzuți pe pământ după ce s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și un fel de profeție despre o posibilă revenire a fiului lui Lucifer. Mulți sunt interesați de acest manuscris, din motive diferite însă. Bjørn se va regăsi prins în ițele unui complot orchestrat pe de-o parte de o sectă satanistă, fanatică și pe de altă parte de o organizație secretă din care fac parte atât agenți operaționali cât și cercetători din toate domeniile.

Lui Bjørn îi va lua destul de mult timp până să înțeleagă care este partea în care poate avea încredere, fiind un sceptic şi critic din fire. În ancheta sa, va fi ajutat de Monique, o tânără cercetătoare care nu poate vorbi, pe care a cunoscut-o în urma unei căutări pe Internet. Multi dintre cei care au incercat sa afle secretul manuscrisului sunt regăsiți morți, goliți de sânge și puși într-o poziție care duce cu gândul la o moarte ritualică.

Autorul împletește două povești, una în care-l urmărim pe Bjørn în ancheta sa de a afla secretul manuscrisului și cea de-a doua în care suntem transportați în urmă cu câteva decenii când un alt cercetător, Giovanni Nobile, își va urma propria anchetă în căutarea adevărului.

« Giovanni reflectase pentru prima dată la trecerea nemiloasă a timpului. Timpul, descoperise el atunci, nu descrie curgerea rectilinie a vieții. Ceasornicele nu măsoară timpul de fapt, se gândise Giovanni, ci îl împart în părți cât mai mici pe care apoi le așează într-o perfectă ordine. »

Ultimile capitole sunt foarte antrenante, autorul dezvăluie detaliile destul de zgârcit, puțin câte puțin, lăsând imaginația cititorului să zburde încercând să completeze golurile. Nimic nu este așa cum pare, iar pe măsură ce ne apropiem de final și implict de răspuns cu atât ceea ce credeam va fi mai neașteptat. Scriitura este clară și concisă, fără înflorituri sau figuri de stil, capitolele sunt scurte inducând un ritm alert. Povestea lui Bjørn este scrisă la persoana întâi, experiențele relatate au o notă personală, subiectivă. Cea a lui Giovanni Nobile este mult mai rece, cumva naratorul este detașat, povestește scurt și la obiect. Alternarea celor două induce starea cititorului de nerăbdare de a afla ce urmează.

Recunosc ca titlul m-a incitat la Bookfest anul trecut când am văzut cartea pe raft. Acum, după ce am citit-o și am ajuns la final, aș zice că titlul m-a indus oarecum în eroare, pentru că mă așteptam la altceva. Sfârșitul este total diferit de ceea ce credeam eu… și dacă mă întrebați în ce fel este diferit, o să vă recomand cu toată căldură să citiți cartea.

Mi-a plăcut romanul și derularea acţiunii, am stat cu sufletul la gură, am trecut din mitologia biblică la prezent și la un posibil viitor, traversând cumva credința, ateismul și fanatismul. Probabil că în următoarea perioadă, voi reciti și primele două volume pentru a vă putea povesti despre ele.

Advertisements

9 comments

  1. Nu am citit nimic scris de acest autor, dar pare a scrie exact pe gustul meu. Mulțumesc pentru recomandare! 💙

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s