Ispăşire

Ian McEwan a fost pentru mine descoperirea anului trecut, de atunci am citit cu mare interes câteva dintre romanele sale. Fiecare dintre acestea mi-a plăcut în felul său. Dacă până acum ceva timp, cartea mea preferata era “Sâmbată”, în acest moment a fost întrecută de “Ispăşire”.

Povestea începe în Anglia anului 1935. Briony Tallis este o adolescentă de treisprezece ani, provine dintr-o familie înstărită, are un frate, Leon și o soră Cecilia, amândoi mai mari ca ea. Visează să devină scriitoare, îi place să scrie și să fie lăudată pentru ceea ce creează. Consideră că știe totul despre viață și îi este ușor să-i judece pe ceilalți.

« Scenă părea sculptată, încremenită, iar ea avu senzația că totul se întâmplase deja, demult, și că toate consecințele – mari sau mici, de la cea mai măruntă la cea mai colosală – erau deja decise. Orice avea să se întâmple în viitor, oricât de superficial de straniu sau de șocant, va avea tot o trăsătură familiară, deloc surprinzătoare, ceea ce o îndemnă să spună, dar numai în sinea ei: Da, da, desigur. »

Va fi martora unei scene între sora ei, Cecilia și Robbie, fiul îngrijitoarei, scenă pe care o va interpreta total greșit, mai ales din cauza imaginației sale debordante. În urma acesteia va analiza toate evenimentele ulterioare din acea perioadă prin prisma acestei întâmplări. Consecințele vor fi dezastruase pentru familia Tallis, destinul protagoniștilor va fi pecetluit.Oare nu am pornit fiecare dintre noi cel puțin o dată de la niște fapte certe și am țesut în jurul acestora o realitate care să fie coerentă, realitate de care într-un final am fost siguri? Este ceea ce i se întâmplă și lui Briony…

« Basmele țineau acum mai mult de trecut, iar într-un interval de numai câteva ore fusese martora unor întâmplări misterioase, văzuse o lume imposibil de descris în cuvinte, întrerupsese o comportare brutală și, prin faptul că-și atrăsese ura unui om mare, în care toată lumea avea încredere, devenise un participant la drama vieții de dincolo de pereții camerei copiilor. »

Romanul este compus din trei părți. Prima este o introducere în atmosfera familiei, cu dramele și bucuriile de dinainte de întâmplare. Îi vom descoperi pe membrii familiei Tallis, un tată absent și o mamă suferindă, o soră îndrăgostită, un frate considerat drept protectorul familiei și pe lângă toate acestea, gândurile și aspirațiile lui Briony. În această parte acțiunea lipsește, este o introducere amplă, este ca și când ne-am afla în “ochiul furtunii”, parcă ne prevestește că urmează să se întâmple ceva ireparabil. Tensiunea plutește în aer fără a fi însă dezvăluită, decât, poate, când este prea târziu.

« Teama de conflict era trăsătura lor comună, iar regularitatea apelurilor lui telefonice seara, chiar dacă ea nu le dădea crezare, era reconfortantă pentru amândoi. Măcar ca stratagemă aceasta nu era decât ipocrizie convențională, trebuia să recunoască totuși că era folositoare. Existau surse de mulțumire în viață ei – casa, parcul, dar mai ales copiii – pe care intenționa să le păstreze și de aceea nu-l provoca pe Jack. »

Cea de-a doua parte ne teleportează cinci ani mai târziu în mijlocul celui de-al doilea război mondial. Îl urmărim îndeaproape pe Robbie, fiul îngrijitoarei și tânăr promițător absolvent de Cambridge, ajuns infanterist în Franța. Acesta participă la retragerea dezastruasă a armatei Angliei învinsă de forțele nemțești. Drumul pe care-l parcurge, gândurile sale, iluziile și visele sale, suferința sa se transformă toate într-o singură dorință, cea de a supraviețui. Este o parte încărcată emoțional, impresionantă, dureroasă chiar, aș putea spune, în care moartea și ororile războiului sunt prezente, în care toate celelalte probleme zilnice dispar parcă sterse de un burete, în care fiecare dintre protagoniști se agăță de speranța zilei de mâine.

Ultima parte îi este dedicată lui Briony, care acum are optsprezece ani, care realizează greșelile pe care le-a făcut, care trăiește torturată de consecințele acțiunilor sale din trecut. Nu renunță la scris, cu toate ca destinul o conduce în a-i ajuta pe cei suferinzi în calitate de sora medicală, un fel de penitență pentru răul cauzat. Caută iertarea din partea Ceciliei și a lui Robbie, dar este incapabilă să se ierte.

« Ştia la ce se aștepta lumea de la ea. Nu doar la o simplă scrisoare, ci la o rescriere, la o ispășire. Și era pregătită să înceapă.  »

Timpul pare suspendat, scenele, emoțiile se succed, fiecare scenă este descrisă, fiecare gând analizat, fiecare gest disecat. Este un roman despre greșeli, consecințe, asumare, iertare, dar și despre ce înseamnă să fii scriitor și să creezi.  M-am simţit ca într-un film în care, din când în când, se pune un „stop cadru” pentru ca mai apoi să continue la ralanti. Forța acestui roman constă, din punctul meu de vedere, în construcția personajelor, în surprinderea realității fiecăruia dintre ei și în analiza psihologică a fiecărui protagonist.

Scriitura autorului este… îmi vine să spun, poetică, fină, profundă. Finalul ne schimbă perspectiva… un scriitor trebuie oare să respecte adevărul istoric? Sau este un fel de mic Dumnezeu care hotărăşte destinul personajelor sale? Vă las cu acest gând în minte și vă recomand cu drag să citiți romanul. Mie mi-a plăcut mult!