Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan – Antologia nuvelelor franceze de dragoste din secolul al XIX-lea

Posted by

Volumul conține zece nuvele. Inițial m-am gândit că o să vă povestesc despre cele care mi-au plăcut cel mai mult, apoi pe măsură ce citeam, am realizat că-mi va fi foarte greu să aleg. Așa că am hotărât să scriu câte puțin despre fiecare dintre ele. Multe dintre aceste naraţiuni sunt povestite la persoana întâi, ușor de citit, chiar dacă sunt scrise de autori diferiți și cu scriituri diferite.

Inès de Las Sierras – Charles Nodier

Este prima nuvelă din volum, singura gotică, însă cea mai lungă și probabil și cea mai complexă dintre toate. Naratorul, fost căpitan de dragoni, povestește o întâmplare trăită de el cu mulți ani în urmă, pe când era încă în armată și se ducea la Barcelona la un târg de cai. Împreună cu doi tovarăși de arme și un regizor de teatru se regăsesc pentru o noapte în castelul lui Ghismondo.

« Ştiţi dumneavoastră, domnii mei, ce e castelul lui Ghismondo? Nimeni n-a pătruns acolo nestânjenit fără să fi făcut în prealabil pact cu puterile necurate, iar eu nu voi pune piciorul în locul acela pentru toate comorile din lume ! Nu, eu nu merg ! »

Despre acesta se spunea că este bântuit de sufletul frumoasei Inès de Las Sierras fosta stăpână a locului, omorâtă de către soțul ei. În timpul nopții, celor trei li se arată o femeie, de care unul dintre cei trei se și îndrăgostește iremediabil…

 « -Numele meu ? – făcu ea cu aprindere. Dar nu îl cunoașteți? Dumnezeu mi-e martor că nu am venit decât la chemarea dumneavoastră.

-La chemarea noastră ! – făcu Boutraix, bâlbâindu-se și acoperindu-și fața cu mâinile.

-Într-adevăr – continuă ea zâmbind. Cunosc prea bine uzanțele de societate pentru a-mi îngădui să procedez altminteri. Sunt Inès de Las Sierra. »

Speriați, își fac promisiunea de a nu povesti niciodată despre această experiență decât dacă vor găsi o explicație rațională la ceea ce s-a întâmplat. Anii trec, destinele sunt marcate de această întâmplare. Și totuși, naratorul nostru va povesti… deci vă las pe voi vă trageți concluzia…

 « Cine crede tot este un imbecil.

Cine neagă tot este un prost. »

Familia Cenci – Stendhal

Cred că această este nuvelă cea mai crudă din tot volumul, poate pentru că povestește despre o familie, despre un patricid din punctul meu de vedere justificat și cu toate acestea pedepsit. Autorul  ne prezintă povestea unui Don Juan, pe numele lui Francesco Cenci, tată a patru copii, un om dur, rece, imoral, cu o înclinație spre comportament criminal (spus într-un mod elegant).

« Cel mai mărunt viciu care i se putea reproșa lui Francesco Cenci era înclinația către amorurile infame ; cel mai însemnat era lipsa de credință în Dumnezeu. Nu a fost văzut nicioadata în viață lui intrând într-o  biserică. »

Prima soție moare, se recăsătorește. Copiii sunt chinuiți, pedepsiți și hotăresc împreună cu mama vitregă și cu doi slujitori să-l omoare. Se zice că « socoteala de acasă, nu se potrivește cu cea din târg », ceea ce li se întâmplă și protagoniștilor noștri. Vor reuși într-un final să scape de acest personaj odios, dar vor plăti un preţ mult mai mare decât s-ar fi așteptat.

« Un Don Juan nu este posibil în absența ipocriziei ; Don Juan a fost un efect fără cauza al antichităţii ; atunci religia era o sărbătoare, îndemna oamenii la plăcere și cum ar fi putut să condamne niște ființe care își găseau într-o anumită plăcere singura preocupare? »

Laurette sau Pecetea roșie – Alfred de Vigny

Această nuvelă este scrisă la persoana întâi. Naratorul este un soldat se întoarce de pe front pe o vreme ploioasă şi se întâlnește cu un alt frate de arme. Acesta din urmă îi povestește, cum și de ce a renunțat să mai fie marinar. Pe vremea când era căpitan pe un vapor, a fost însărcinat să ia doi tineri căsătoriți,  pe care avea datoria să-i exileze în insulele Cayenne. Odată cu ei a primit și o scrisoare mare și grea sigilată cu trei pecete, cu instrucțiunea de a nu o deschide decât când ajunge la Ecuator. Îi îndrăgește pe cei doi ca pe copiii lui și le propune chiar să se stabilească împreună în insule. Aproape că uitase de scrisoare… Laure îi aduce aminte…

Este cea mai tristă nuvelă din volum, cel puțin pentru mine. Căpitanul nostru a trebuit să aleagă între un ordin dat de un superior și ceea ce considera el că este corect să facă… Ce a ales şi ce s-a întâmplat apoi, vă las pe voi să descoperiți.

« Era pentru prima dată în viață mea că putusem citi în adâncul unei inimi adevărate de militar. Această întâlnire mi-a dezvlauit o latură a naturii umane pe care lumea nu o cunoștea îndeajuns și n-o tratează cum se cuvine ; de atunci îi acord o stimă deosebită. Începând din momentul acela, am căutat adesea în jurul meu un om asemănător cu acesta și capabil de un asemenea devotament deplin și dezinteresat. »

Un episod din timpul Terorii – Honoré de Balzac

Se spune că această nuvelă se bazează pe un fapt real. Întâmplările se petrec într-o epocă în Franța, în care clericii erau persecutați, în care pedepsele cu moartea erau la ordinea zilei, în care lumea trăia în panică și teroare. Două calugărițe, un preot și un necunoscut sunt personajele principale ale acestei povestiri. Primii trei se ascund într-o locuință insalubră, trăind de pe o zi pe alta. Una dintre maici iese într-o zi pentru a cumpăra ceva de la un patisier și se simte urmărită.

« Există un soi de sărăcie pe care numai cei săraci știu să o ghicească. Patisierul și soția lui se priviră și și-o arătară unul altluia pe bătrână, comunicandu-și același gând. Acest ludovic de aur trebuia să fie ultimul. »

Necunoscutul îi va cere preotului să oficieze în ascuns o slujbă de înmormântare pentru o persoană consacrată fără a-i spune despre cine este vorba. Urmare a acestui serviciu, cei trei vor fi răsplătiți, vor avea prin bunăvoinţa necunoscutului un trai decent. Cine este binefăcătorul lor ? De ce se simte atât de vinovat ?

 « Totul era imens – dar mic, sărac – dar nobil, sacru și profan în același timp. »

 Dulapul de acaju – Alexandre Dumas

Dumas ne delectează cu o nuvelă poliţistă. Naratorul povestește despre o întâmplare care i-a fost povestită cândva şi pe care consideră că trebuie să o povestească la rândul lui.  Personajul principal, Bataille, aghiotantul prințului Eugène, pe când viziona o piesă de teatru este interpelat de o tânără, drăguță, elegantă, cu care și pleacă. Ajunși la ea acasă și așteptând-o să se facă comodă, observă un dulap de acaju care nu cadra deloc cu decorațiile salonului. Din dulap picura sânge… Va reuși oare Bataille să iasă din această încurcătură ? Cei vinovați vor fi ei pedepsiți?

«  Nu era intrigat decât de un singur lucru : în mijlocul mobilelor din lemn de trandafir ieșite din atelierul lui Boulé, în acest budoir fermecător tapisat cu satin, ticsit de damascuri și brocarte, era un dulap mare de acaju așezat între cele două ferestre. »

 Venus din Ille – Prosper Mérimée

Este o nuvelă fantastică, povestea este învăluită de mister, condimentată cu dragoste și răzbunare,  scrisă la persoană întâi, m-a ținut în suspans până la sfârșit.

Un arheolog vine în Canigou pentru a vizita împrejurimile unde existau multe monumente antice și medievale. Cu ceva timp înainte de vizită acestuia, sătenii din satul Ille descoperă o statuie din aramă, întruchipând-o pe Venus.

« -Astăzi da, dar mâine ? Aș pune rămășag că ați venit la Ille că să vedeți idolul. Am ghicit asta după ce v-am văzut că i-ați desenat pe sfinții de la Serabona.

-Idolul ? Care idol ? Cuvântul ăsta îmi stârnise curiozitatea. »

Statuia este de o frumusețe deosebită, dar pe cât este de frumoasă pe atât  pare de răutăcioasă. În jurul statui se întâmplă lucruri ciudate, unul dintre săteni își rupe piciorul, mirele nu mai pote scoate inelul de logodnă de pe degetul idolului și este găsit mort după nuntă. Arheologul nostru cercetează misterul. Oare ce va găsi ?

«Era o Venus minunat de frumoasă. Avea partea de sus a corpului dezgolită, așa cum înfățișau de obicei cei vechi marile divinități ; mâna dreaptă, aflată la înălțimea sânilor, era întoarsă cu palmă în afară, cu degetul mare, arătătorul și mijlociul întinse, iar cu celelalte două ușor îndoite. »

Émilie – Gérard de Nerval

Chiar dacă în recenzie am scris despre nuvele în ordinea în care apar în volum, această nuvelă a fost ultima la rând. Este o povestire care m-a marcat, autorul ne vorbește despre cum un detaliu, care poate nici nu a fost în puterea noastră ne poate schimba viața, ne povestește despre cum anumite decizii ne pot influența destinul, despre cât de mică este lumea ….

Facem cunoștință cu locotenentul Desroches, despre care se spune că s-a “lăsat” ucis în bătălia de la Hamergen. Circumstanțele în care acest lucru s-a întâmplat sunt relatate de către preotul parohiei din Bitche unde locotenentul trăise o perioadă.

Descroches se înrolează în armată, este viteaz, înaintează în grad și luptă în multe bătălii din care supraviețuiește câteodată singur. În lupta de la Bergheim este grav rănit, fiind aproape desfigurat.

În timpul convalescenței o cunoaște pe Émilie și pe mătușa acesteia. Descroches se îndrăgostește de Émilie și o cere de nevastă. Toate detalile sunt stabilite. Cu o seară înainte de căsătorie, povestește despre bătălia în care a ucis în luptă pentru prima dată un prusac. Și din acest moment, lucrurile iau o altă întorsătură pentru Descroches, viață lui se schimbă și se sfârșește într-un mod dramatic când realizează pe cine a omorât în aceea bătălie.

« Ceea ce se numește presentiment seamănă cu peștii aceia care înoată în față uriașelor cetacee, aproape oarbe și le avertizează că într-un loc se găsește o stâncă tăioasă  și că în celălalt fundul mării este acoperit cu nisip. »

 Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan – Jules – Amédée Barbey d’Aurevilly

Această nuvelă dă titlul antologiei. Don Juan, pe numele lui Contele de Ravila de Ravilés, participă la un dineu cu douăsprezece doamne din înalta societate care se prelungește până la ore foarte înaintate.

« Dar Don Juan este – în ciuda tuturor democrațiilor, un monarh care nu poate fi sfărâmat !

-Într-adevăr, diavolul este nemuritor – zise ea, că pe un lucru de la sine înțeles. »

În timpul acestui dineu, va fi provocat să povestească despre dragostea care l-a marcat cel mai mult. Ceea ce relatează are un sfârșit deosebit, dragostea care l-a înduioșat pe Don Juan nu este deloc cea pe care o așteptau cele douăsprezece doamne. Sfârșitul este cu totul neașteptat.

« -Dumneavoastră care treceți drept Don Juanul timpurilor noastre, trebuie să ne povestiți istoria cuceririi care v-a măgulit cel mai mult orgoliu de bărbat iubit și să ne spuneți care a fost privind din prezent, cea mai frumoasă dintre iubire dumneavoastră. »

 Istoria unui mierloi alb – Alfred de Musset

În acesta nuvelă personajul principal, așa cum o spune și titlul este un mierloi alb. Mierlele sunt păsări cu un penaj negru. Nuvela ascunde de fapt o fabulă despre cum este să fi diferit într-o lume care nu acceptă decât aparent diferența. Mierloiul nostru va fi mai întâi alungat din cuib pentru că nu este recunoscut de tatăl său, nici după penaj, nici după cânt. Pleacă trist în căutarea unui loc care să fie cu adevărat al lui. Face multe întâlniri pe drum, dar nici una nu-l va satisface. Va deveni celebru, se va căsători și totusi… la sfârșit, va rămâne singur. Este o povestire cu multe învățăminte, valabile și în zilele noastre.

« E o mândrie, dar și un lucru neplăcut să fi pe lumea asta un mierloi ieșit din comun. Nu sunt o pasăre fabuloasă, iar domnul de Buffon m-a onorat cu o descriere. Dar, vai, sunt extrem de rar și foarte greu de găsit. Bine ar fi să nu pot fi găsit deloc.»

 Moartea îndrăgostită – Théophile Gautier

Ultima nuvelă din volum este fantastică, dar de această dată din alt registru. În centrul ei se află un preot de țară, Romualdo, care în ziua în care a fost hirotonisit își ridică ochii și se îndrăgostește iremediabil de Clarimonda. Aceasta este o curtezană în palatul căreia se petrec lucruri îngrozitoare. Neavând nici un pretext să părăsească seminarul, Romualdo suferă în tăcere, sperând în adâncul sufletului că ceva se întâmplă și că reuși să o vadă pe cea care îi furase inima.

« Eu, un biet preot de țară, am dus noapte de noapte în vis (să dea Dumnezeu să fi fost doar un vis) viața unui monden și a unui Sardanapal. O singură privire prea complezență, aruncată asupra unei femei fusese cât pe ce să-mi ducă sufletul la pierzanie ; (…) »

Pleacă către parohia care i-a fost atribuită. Timpul trece, dorința însă nu dispare. Într-o noapte, un slujitor al Clarimondei îl cheamă, aceasta fiind pe moarte. De aici lucrurile iau o întorsătură fantastică, Romualdo al nostru pare că se dedublează, ziua este preot și noapte devine altceva, altcineva. Cine este Clarimonda ? Va reuși Romualdo să se salveze?

Mi-a plăcut mult această antologie de nuvele, toate romantice, toate deosebite în felul lor. A fost o lectură deosebită pentru care îi mulțumesc Editurii Paralelă 45. Cartea poate fi achizitionată aici.

5 comments

  1. Mi-a facut mare placere sa imi amintesc de aceste nuvele prin intermediul celor scrise de tine, si mie mi-au placut foarte mult si mi-ar fi greu sa aleg o favorita, atat de inteligent au fost alaturate in aceasta antologie. ❤

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s