Book Tag

Publicat de

Am realizat că-mi place să particip la leapșa, pentru că îmi dă ocazia să îmi reamintesc de romanele citite și să le analizez la rece :). Îi mulțumesc Laurei pentru provocare !

1. Scrie primul personaj care îți trece prin minte și din ce carte vine.
Îmi vin multe personaje în minte. Dacă ar fi să aleg unul, acesta ar fi Daniel Sempere din „Umbra vântului”. Cred că sunt încă sub magia acestei cărți.

2. Scrie primul titlu de carte care îți trece prin minte.
„Vorbitor în numele morților” de Orson Scott Card, un roman profund, filozofic, cu încărcătură emoțională.

3. Scrie primul autor care îți vine în minte.
Orwell. Probabil pentru că îmi doresc să recitesc « 1984 ».

4. Scrie titlul ultimei cărti citite.
Am să scriu titlul cărții pe care o citesc acum „Circe” de Madeline Miller, pentru că ultima carte citită este „Umbra vântului” și am menționat-o mai sus.

5. Scrie personajul favorit din cartea de la numărul 4 și caracterizează-l într-un cuvânt.
Circe. Umană.

6. Scrie titlul cărtii pe care ai vrea să o citești.
Am o lista imensă în așteptare, aș alege însă „Asasinul orb” de Margaret Atwood.

7. Scrie unul din lucrurile pe care ai vrea să le realizezi toamna asta.
Să citesc și să vizitez Scoția.

PS. Semnul de carte este realizat de Ana, 14 ani.

11 comentarii

Lasă un comentariu