Copiii umbrei (Les rejetons de l’ombre)

După ce am crezut că am terminat saga Umbrelor (cele patru volume traduse la noi despre care am scris aici, aici, aici și aici), în urma unei căutări pe Internet, am descoperit că a mai apărut un volum. Titlul original al acestui al cincilea volum în limba engleză este “Shadows in flight” tradus în limbă franceză “Les rejettons de l’ombre”. Fiind pasionată de universul lui Orson Scott Card, mi-am comandat acest volum în limba franceză. 

Această parte îl urmărește pe Julian Delphiki, Bean pentru cunoscători, care se îmbarcă la sfârșitul celui de-al patrulea volum, la bordul unei nave împreună cu trei dintre copiii săi. Cei patru împart o anomalie genetică, denumită Cheia lui Anton care le oferă o inteligenţă extraordinară, dar care îi condamnă la o viaţă extrem de scurtă deoarece nu incetează să crească. Călătoria în spațiu le permite, datorită dilatației timpului, să câștige timpul necesar pentru găsirea un remediu. Cei trei copilași, Carlotta, Cincinnatus, zis și Sergent, și Ender au 6 ani și sunt deja mult mai deștepți decât majoritatea adulților, în acelaşi timp sunt însă imaturi emoțional.

« Ils n’avaient pas deux ans quand ils s’en étaient ouverts à leur père ; il s’était mis tellement en colère qu’il leur avait interdit de critiquer à nouveau leur mère. « Elle a fait le bon choix, avait-il dit ; vous ignorez tout de l’amour. »

C’est alors qu’ils avaient cessé de l’appeler papa. Pour reprendre la réflexion de Sergent : « C’est eux qui ont décidé de fracturer la famille. Si nous n’avons pas de mère, nous n’avons pas de père non plus. » Des lors, il fut pour eux « le Géant » et ils ne parlèrent plus de maman. »

Traducerea mea:

« Nu aveau decât doi ani când au vorbit deschis cu tatăl lor, acesta s-a enervat atât de tare încât le-a interzis să o critice din nou pe mama lor. „A făcut alegerea corectă”, le spusese el; nu știți nimic despre dragoste.”

De atunci au încetat să-l mai cheme “tată”. Pentru a relua gândirea lui Sergent: „părinţii au fost cei care au decis să despartă familia. Dacă nu avem mamă, nu avem nici tată. De atunci, ei l-au numit „uriaşul” și nu au mai adus-o in discuție pe mama lor.»

Fiecare dintre cei trei fraţi s-a specializat într-un anume domeniu: Carlotta se ocupă de întreținerea navei în care călătoresc, Sergent este specialist în strategie și tehnică militară, iar Ender își dedică timpul cercetării și găsirii unui remediu pentru problema creșterii. Bean deja are 14 picioare ( aprox. 4 m ) înălțime și nu se mai poate plimba prin navă, este conștient i se apropie sfârșitul.

Relațiile dintre ei sunt destul de tensionate, ca în orice familie fiecare încearcă să preia conducerea și să-și impună punctul de vedere. Sergent este cel mai dominant și cel mai agresiv dintre frați, Carlotta se aliază cu el pentru a evita conflictele, iar Ender este singurul care îl înfruntă. 

« Pour la dix millième fois de sa vie, Ender regretta de n’avoir pas mis une raclée à Sergent la première fois qu’ils s’étaient vus ; la hiérarchie n’aurait pas été la même.

Mais il avait écouté maman qui lui répétait que les autres enfants étaient « autant nos enfants que toi », même si Ender était né d’elle alors que les autres avaient été implantes dans l’utérus de mères porteuses. »

Traducerea mea:

« Pentru a zecea mia oară din viață lui, Ender și-ar fi dorit să-l fi bătut pe Sergent prima dată când s-au văzut și atunci, ierarhia ar fi fost diferită.

Dar își ascultase mama care îi tot spusese că şi ceilalți copii sunt „tot copiii noștri ca şi tine”, chiar dacă Ender se născuse în mod natural în timp ce ceilalți fuseseră implantați în mame surogat. »

Obiectivul lui Bean este să reușească să supraviețuiască până când găsește o planetă viabilă pentru cei trei copilași hiperinteligenţi, putând să le ofere astfel o șansă reală de normalitate. În timp ce se apropiau de o astfel de planetă, interceptează o navă extraterestră. Bean hotăreşte să intre în contact cu ocupanții acesteia. 

« -Il faut détester la guerre pour l’emporter, aimer son ennemi pour le détruire… Je n’apprécie pas les paradoxes ; j’ai toujours l’impression qu’on cherche à me tromper.

-En général, ils se trompent eux-mêmes ; mais en occurrence, il ne s’agit pas vraiment de paradoxes. Celui qui croit aimer la guerre a toujours tort, parce que la guerre détruit tout ce qu’elle touche ; elle déconstruit. Alors, quand on ne peut pas l’éviter, on la combat de façon à révéler à l’ennemi que la guerre le détruit. Quand il finit par le comprendre, il rompt la bataille. »

Traducerea mea:

«- Trebuie să urăsti războiul că să-l câștigi, să-ți iubești dușmanul ca să-l distrugi … Nu-mi plac paradoxurile. Am întotdeauna impresia că cineva incearcă să mă înșele.

-În general, ei înșiși se înșeală; dar în acest caz, acestea nu sunt cu adevărat paradoxuri. Cine crede că iubește războiul greșește întotdeauna, pentru că războiul distruge tot ce atinge; acesta « deconstruiește ». Deci, atunci când nu îl poți evita, lupți într-un mod care îi va dezvălui inamicului că războiul îl distruge. Iar când in cele din urmă înțelege, oprește bătălia. »

Pentru a descoperi misterul acestei nave extraterestre, copiii trebuie să depăsească rivalităţile dintre ei și să învețe să lucreze impreună. 

Card a demonstrat încă o dată o abilitate remarcabilă de a trimite cititorul în mintea protagoniştilor, creând copii cu personalități distincte dar care se completează reciproc. De asemenea, ne prezintă dinamica relațiilor familiale, demonstrând astfel o înțelegere a naturii umane și a interacțiunilor dintre membrii unei familii speciale cum este aceasta. 

Vom simţi durerea și îngrijorarea unui tată care își simte sfârșitul aproape și care se agăță de fiecare speranță de supraviețuire, ne vom confrunta cu complexitatea legăturilor dintre frați și cu rivalitatea dintre ei, dar şi cu iubirea necondiţionată a tatălui. 

Mi-a lipsit acel Bean cu care mă obișnuisem din Saga Umbrelor, cel care reușea să găsească o soluție, care reușea să fie pozitiv chiar și în cele mai negre momente, cel care trecea peste toate obstacolele cu ușurință. Am regăsit un Bean trist, îngrijorat, singur şi lipsit de multe dintre calitățile cu care mă obișnuise. 

Nici acest volum nu mi-a răspuns la toate întrebările rămase în suspans din primele părţi, această carte este și cea mai scurtă de până acum (are un pic peste două sute de pagini), iar sfârșitul este, în continuare, deschis. Se pare că va fi publicat și un al șaselea volum care închide această serie, dar nu există încă o dată pe site-ul autorului. 

Mi-a plăcut cartea în ansamblu, se citește ușor, iar povestea celor patru călători în spațiu devine de-a dreptul captivantă după descoperirea navei extraterestre. 

Aștept cu nerăbdare să apăra și continuarea…