Jocul de domino

Am închis aseară romanul “Jocul de domino” din seria Harry Bosch. Michael Connelly are acest dar de a ține cititorul captiv de la prima până la ultima pagină, fără repaus şi mereu cu sufletul la gură. Nu sunt la prima întâlnire cu autorul (am mai scris aici și aici), îmi place mult modul în care mă ține în suspans, în care mă induce în eroare trimițându-mă pe piste false, alimentându-mi curiozitatea cu detalii care mai apoi se dovedesc a fi fără importanţă…

Harry Bosch, faimosul detectiv din Los Angeles, este « încurajat » să iasă la pensie în urma unei anchete interne, cu toate că atacă decizia în justiție, până la pronunțare trebuie să-și ocupe timpul. Se lansează fără prea mare avânt în repararea şi recondiţionarea unei motociclete Harley Davidson. Totuși, anchetele îi lipsesc… Atunci când fratele său vitreg, Mickey Haller, avocat penalist, îi propune să lucreze pentru el, Harry trebuie să aleagă între a ancheta pentru apărare (lucru considerat un adevărat sacrilegiu pentru un polițist) sau a continua să se plictisească. Pe de altă parte, între a comite acest sacrilegiu pierzând respectul colegilor și a permite să fie trimis un om nevinovat în închisoare, decizia lui Bosch devine mult mai ușoară.

« Haller nu răspunse. Își privi mâncarea de care nu se atinsese. Bosch vedea teamă în ochii lui. Teama de a eșua, teama de a fi nevoit să trăiască cu mustrări de conștiință.

Haller lasă jos furculița.

-Îți propun un târg, spuse el. Te ocupi de caz și dacă găsești vreo dovadă împotriva clientului meu, anunți procuratura. Indiferent ce vei afla, oricât ar fi de grav, anunțăm procuratura. O dovadă la vedere – orice nu intră direct sub incidența clauzei de confidențialitate dintre avocat și client. »

Cazul în care este implicat Haller este unul complicat, foarte complicat. Clientul său, Da’Quan Foster este acuzat că ar fi violat și ucis cu bestialitate o femeie importantă din oraș. Toate indiciile sugerează că el este cel care ar fi comis această faptă atroce, totuși Foster își susține cu tărie nevinovăția. Dar, oare nu toți criminalii fac asta ?

Bosch este intrigat de caz, mai ales după ce se întâlnește cu presupusul criminal față în față. Începe ancheta mergând pe urmele detectivilor care au cercetat cazul, retrasează fiecare pas, vorbește cu fiecare martor, caută alţi martori, caută alte cazuri care ar putea fi conectate. Se apropie încet dar sigur de adevăr, adevăr care-l pune în pericol.

Mi s-a părut extrem de interesant să-l urmăresc pe Harry verificând fiecare detaliu, în ideea de a-l găsi pe acela care să-i dea un indiciu despre adevăratul criminal. Sunt pasaje întregi în care Bosch nu face decât să citească dosarul crimei, în care caută neconcordanțe, în care se lasă ghidat de experiență și de intuiție, în care își reconstruiește puzzle-ul.

« Îndrăgea aceste momente de solitudine când se putea concentra asupra cazului. Își canaliza întotdeauna gândirea în trei direcții logice : lucrurile pe care le știa, lucrurile pe care le presupunea și lucrurile pe care voia să le afle. Ultima direcție era întotdeauna cea mai variată. »

Harry uită câteodată că nu mai este polițist și nu se mai poate folosi de drepturile pe care i le conferă legitimația, martorii nu mai sunt obligați să-i răspundă, ceea ce îi îngreunează foarte mult ancheta. Unele acțiuni pe care le face Bosch sunt la limita legii, Haller este cel responsabil să-l țină pe drumul corect și nu reușește întotdeauna.

Romanul este dens, ancheta mi s-a părut cea mai complexă și complicată de până acum. M-am atașat de Bosch, mai ales în acele pasaje în care iese din ancheta propriu zisă și interacționează cu fiica sa, Mads, sau cu foștii colegi de serviciu, momente în care îl vedem pe Harry în postura de tată şi prieten, şi nu în cea de detectiv. Chiar dacă au fost episoade în care m-am simțit frustrată de ceea ce am caracterizat ca fiind lentoare în acțiunile lui Bosch, am apreciat modul în care autorul a documentat fiecare etapă a anchetei. De fiecare dată când se apropia de criminal, acesta îi scăpa ca prin urechile acului, dând senzația că știe care sunt următorii pași a lui Bosch, ca și când acesta ar fi fost previzibil. 

 « -Da, uite unde ne-au adus faptele. E ca un joc nenorocit de domino. Un lucru duce la următorul. Când se va opri ? 

-Ziceam și eu.  

-Da, și eu ziceam să urci dealul și să afli dacă Bosch este acolo sau dacă se joacă cu noi. » 

Titlul este sugestiv pentru modul în care se desfășoară acțiunea, ca un joc de domino când fiecare piesă duce la alta și atunci când cad piesele, șirul cade până la sfârșit. Scriitura este ușoară, cursivă, cu fraze scurte și concise, inducând acest sentiment de suspans și de ritm accelerat. Dialogurile sunt numeroase, fiecare cuvânt poate fi un indiciu sau o pistă falsă. Am urmărit de curând și serialul avându-l ca și protagonist principal pe Harry Bosch, mi-a plăcut mult, i-am regăsit rigurozitatea, încăpățânarea, tenacitatea pe care le are și în carte.  

Talentul lui Connelly nu constă în a ne schimba percepția pe care o avem asupra vieții sau să ne pună întrebări filozofice, ci să ne țină captivi între paginile sale. M-a făcut să uit de cele ce se întâmplă acum în jurul nostru, oferindu-mi o oază de lectură mult așteptată în această perioadă. 

Dacă aveți nevoie de un roman care să vă scoată din rutina zilnică, vi-l recomand cu drag. Eu, cu siguranță, voi mai citi și alte romane din seria Harry Bosch.