Alb letal

Seria „Cormoran Strike” are pentru mine o valoare sentimentală, datorită faptului că prima recenzie pe care am scris-o acum aproape trei ani, a fost despre „Chemarea cucului” primul volum al seriei (despre care am scris aici). Atunci am început timid, ca orice debut într-o nouă aventură. Acest al patrulea volum intitulat „Alb letal” a fost o adevărată surpriză. Din punctul meu de vedere are cea mai complexă intrigă dintre toate volumele seriei citite până acum. Robert Galbraith alias J.K Rowling s-a întrecut pe sine. Cu toate că începe destul de lent, după primele câteva zeci de pagini m-a prins în mreje și nu mi-a mai dat drumul până la final.

Agenția de detectivi particulari deținută de Cormoran Strike și tânăra lui asociată, Robin Ellacot nu duce lipsă de cazuri. Situația financiară este stabilă, contul în bancă este pozitiv, cei doi se văd nevoiți să angajeze colaboratori pentru a face față cerințelor. Pe scurt, lucrurile s-au îmbunătățit considerabil pentru ei.

Într-o zi apare în agenție un tânăr, Billy, care dă semne de tulburări mentale și care le povestește despre o posibilă crimă la care crede că a fost martor. Informațiile pe care le furnizează sunt mai mult decât sumare și contradictorii, este vorba despre o fetiță care ar fi fost sugrumată și îngropată într-o păturică roz, sau poate a fost un băiețel, dar, de fapt, totul este într-o ceață densă. Îi cere ajutorul lui Cormoran, după care dispare fără urmă. Instinctul de detectiv îi spune lui Cormoran că există un sâmbure de adevăr în cele spuse de Billy, în plus, această anchetă i-ar permite să iasă din rutina cazurilor de soți infideli și divorțuri cu care se ocupă în majoritatea timpului.

« Oricât de enervant ar fi fost să recunoască asta, deplasarea în Charlemont Road nu îl făcuse să scape de minuscula și supărătoarea îndoială legată de povestea lui Billy. Amintirea privirii bruște și speriate pe care Flick i-o aruncase pe furiș lui Jimmy și, mai presus de orice, exclamația care îi scăpase acesteia, « Chizzle l-a trimis! », transformaseră acea îndoială supărătoare într-un impediment semnificativ și poate permanent pentru liniștea sufletească a detectivului. »

În același timp, Cormoran este solicitat într-un caz de șantaj. Ministrul Chiswell are un secret bine îngropat în trecut, pe care l-a aflat rivalul său politic dar, din informațiile deținute, acesta pare să nu aibă încă o dovadă concretă. Îi cere lui Cormoran să găsească ceva care să-i dea un avantaj în fața șantajistului.

Detectivul nostru, împreună cu Robin pornesc ancheta. Încet, încet, cei doi realizează că cele două cazuri sunt legate într-un mod ciudat. Chiswell provine din aceiași regiune cu Billy, iar fratele lui Billy, Jimmy face parte din șantaj. Totul pare ciudat. Ce legătură ar putea fi între cele două cazuri?

Cu cât înaintam în lectură, cu atât lucrurile se complicau, detalii, indicii și o multitudine de personaje secundare. Pentru a desluși misterul, cei doi hotărăsc că ar trebui să intre sub acoperire acolo unde se intamplă lucrurile și anume în Parlament. În acest fel, ar fi mai aproape de cei doi: cel șantajat și cel care-l santajează. Cum Cormoran este cunoscut datorită cazurilor din trecut extrem de mediatizate, Robin este cea care se va infiltra pe un post de asistentă în biroul ministrului Chiswell.  Jocurile politice, intrigile, bârfele sunt la ordinea zilei.

Cei doi încearcă să facă lumină în această ceață deasă de indicii și detalii. Autorul se “joacă” cu cititorul, îl trimite pe piste false…multe piste false, îl induce în eroare, sădește dubiul în mintea sa. Mi-a plăcut acest lucru, m-a intrigat, m-a ambiționat până la ultimile pagini. Misterul se clarifică abia la final, cu toate că Cormoran  intuiește mult mai devreme cine este personajul negativ și spune acest lucru, ceea ce crește nivelul de curiozitate. Cum și-a dat el seama și eu nu ? Ce detaliu am omis ?  Pot să vă spun ca nu mă așteptam deloc la ceea ce a urmat…

În plus de aceaste două cazuri care se sunt în prim plan, aflăm din ce în ce mai multe detalii despre viețile personale ale celor doi protagoniști. Robin este căsătorită cu Matthew, iubitul din adolescență, un personaj care mi-a provocat o adevărată repulsie, creat cumva pentru a scoate în evidență calitățile și defectele lui Robin (sau cel puțin eu așa am interpretat).

 « Îl bănuia pe Matthew că nu dezvăluise prietenilor și colegilor de serviciu că erau chiriași, nu proprietari. Deplângea propria ei tendință, din ce în ce mai puternică, de a căuta la Matthew comportamente meschine și duplicitare, chiar și pentru chestiuni minore, și își impunea penitențe private pentru că gândea tot timpul ce era mai rău despre el. »

Trecutul îl ajunge din urmă și pe Cormoran, prin apariția lui Charlotte, iubita după care a suferit îndelung. Acesta face parte din aristocrația britanică și din cauza ei, Cormoran nu reușește să aibă o relație în adevăratul sens al cuvântului.

« Ideea că era nedrept și nerecunoscător nu era deloc menită să-i amelioreze dispoziția. Urcă cu greu scările, cu geanta pe umeri. În ciuda faptului că anumite părți ale sejurului din apartamentului lui Lorelei fuseseră cât se poate de plăcute, totul fusese stricat de ceea ce se întâmplase în seara anterioară, și era doar vina lui. Îngăduise să se întâmple acel lucru de care încercase mereu să se ferească după ce o părăsise pe Charlotte, îngăduise asta pentru că lăsase garda jos și acceptase căni de ceai, mese gătite acasă și tandrețe, până când în cele din urmă, noaptea trecută, în întuneric, Lorelei șoptise lângă pieptul lui gol « Te iubesc ». »

Relația celor doi protagoniști, Cormoran și Robin evoluează, au încredere unul în celălalt, însă comunicarea între ei este greoaie, plină de temeri. Există o complicitate între cei doi, o chimie atât intelectuală cât și fizică. Cititorul simte că au sentimente reciproce ascunse, nerostite, neconștientizate… lăsate undeva în subconștient. Mă aștept ca în următorul volum să se întâmple ceva între ei, se poate însă să mă înșel…

Stilul autoarei este total diferit de cel din seria „Harry Potter” cu care s-a consacrat, acesta fiind, cred, unul dintre motivele pentru care a scris sub pseudonim. Scriitura este la fel de cursivă și adictivă, în pofida debutului romanului destul de lent. Intriga se dezvoltă încet, fiecare detaliu contează, fiecare cuvânt este important, fiecare personaj are rolul . Finalul este… cel puțin neașteptat.

Sunt multe subiecte abordate: gelozie, sete de putere, dorință de recunoaștere, nevoia de justiție, relațiile dintre frați, dragoste, sentimente de vinovăție. Ar mai fi multe lucruri de spus, dar am să mă opresc aici concluzionând prin a vă zice că mi-a plăcut și că abia aștept să se publice următorul volum. Pe acesta vi-l recomand cu mult drag!