Viaţa domnului de Molière

Cred că există puține persoane care să nu fi auzit de Molière, care să nu fi citit sau vizionat măcar una dintre piesele sale. Nu sunt o excepție de la regulă, dar cu toate acestea cunoșteam destul de puține detalii despre viața lui. Această biografie romanțată mi-a plăcut mult, Bulgakov reușește să o transforme practic într-un omagiu frumos adus acestui artist care și-a dedicat viața teatrului.

Primele pagini sunt captivante prin contrastul descris între evenimentul nașterii acestui copil firav, bolnăvicios, încă necunoscut și impactul pe care-l va avea asupra literaturii universale.

«Aş putea să vă înșir zeci de scriitori traduși în limbi străine, deși, la drept vorbind, nu meritau să fie tipăriți nici în propria lor țară. Dar pe acesta nu numai că-l vor traduce, despre persoana lui vor începe să scrie piese, niște compatrioți de-ai dumneavoastră vor scrie chiar cu zecile. Astfel de piese vor compune și italienii, un Carlo Goldoni, de pildă, cel care, după cum spune el însuși s-a născut în aplauzele muzelor ; se vor scrie piese despre Molière și în Rusia. »

Dacă ar fi să fac o mică analiză asupra romanului, aș zice că se degajează trei teme mari pe care autorul le strecoară mai mult sau mai puțin evident: prima este inspirația și vocația artistului, a doua legătura dintre viața lui Molière și opera sa și a treia, poate cea mai pregnantă, relația artistului cu puterea politică și influența asupra succesului lui.

Cred că, într-un fel, relația pe care Molière a avut-o cu Ludovic al XIV-lea este ceea pe care Bulgakov și-ar fi dorit să o aibă în timpul său cu puterea. Regele Soare l-a sprijinit pe Molière chiar și atunci când, din cauza presiunilor, a trebuit să-i cenzureze piesele. Regele era pasionat de teatru și de frumos în general.

Bulgakov este naratorul, un narator atotștiutor care nu numai că relatează fapte și evenimente ca într-o biografie clasică, dar se implică, analizează, comentează. Ne va povesti despre copilăria comendiantului, viața de familie a acestuia, zilele petrecute în teatrele din Paris alături de bunicul său și acesta pasionat de teatru. Ne va relata despre discuțiile în contradictoriu cu tatăl său, despre fuga de acasă și despre decizia de a constitui o trupă de comedianți spre disperarea părinților și, nu în ultimul rând, despre piese pe care le-a scris.

Multe dintre piesele lui Molière sunt inspirate din personajele din viața lui, din întâmplările trăite sau auzite. Romanul este presărat, la tot pasul, de referințe din opera artistului. Scenele defilau prin fața ochilor mei împletite cu cadre din diferite piese puse în scenă de către Moliere și descrise de către autor.

«În casa anterioară gospodărea și năștea copii Marie Cressé, în cea nouă fusese înlocuită în toate funcțiile de Cathérine Fleurette. Ce se poate spune despre femeia asta ? După opinia mea, nimic – nici de rău, nici de bine. Numai că, de vreme ce ea intrase în familie cu eticheta de mamă vitregă, mulți dintre cei care s-au interesat de viața eroului meu au afirmat că micul Jean-Baptiste a avut parte de un trai greu pe timpul lui Cathérine, că aceasta era o mamă vitregă afurisită și că tocmai pe ea, sub numele de Béline, soția perfidă, a zugrăvit-o Molière în comedia Bolnavul închipuit.»

Se simte în ceea ce ne poveste Bulgakov că-l admiră și-l stimează pe Molière, îl numește de mai multe ori „eroul meu”. Nu este genul acela de biografie rece și neutră, însă mi-este foarte clar că nu corespunde în totalitate cu adevărul istoric, autorul umplând golurile atunci când îi lipsesc informații.

Vom avea o imagine completă despre Molière, în care artistul nostru va avea de înfruntat relația delicată cu monarhul, în care vom afla despre iubirile nefericite, despre suferințele sale, despre munca grea depusă, nopți nedormite, depresii, pentru ca la sfârșit, boala să-l răpună.  Acest ultim act din viața lui Molière este descris frumos, cu delicatețe îmi vine să spun, dar tragic, cumva în contrast cu opera lui comică.

Stilul autorului este linear, înțesat de umor, câteodată cinic, dar care reușește să ne aducă la viață un Molière uman, viu și colorat, diferit de cel pe care, poate, ni-l imaginăm. Citind, aveam impresia, că de fapt, aud naratorul povestind ca și cum ar fi trăit în aceea epocă.

« Tocmai acest bunic Cressé s-a împrietenit la cataramă cu tânărul Jean-Baptiste. Ce putea să-i lege atât de strâns pe bătrân și pe băiețandru ? Vreun drăcușor ? Da, tocmai asta îi lega. Pasiunea lor comună, rămasă un timp secretă pentru Poquelin-tatăl și care i-a provocat curând o morocănoasă uimire. S-a dat în vileag faptul că bunicul și nepotul nutresc o dragoste înfocată pentru teatru !»

Bineînțeles că autorul alege ce evenimente trăite de Molière să ne relateze, dar acest lucru nu înseamnă că nu ne va prezenta și aspectele întunecate ale vieții artistului. Vom avea răsturnări de situație, drame și mari bucurii. Mi s-a părut interesant să văd ce reacții au provocat subiectele puse în scenă de Molière. Dacă acum ni se pare comic să-l vedem pe Sganarelle din „Încornoratul închipuit” pus în scenă, la vremea respectivă, mulți burghezi s-au identificat cu personajul, iar urmările nu au fost tocmai plăcute pentru artistul nostru. Pe de altă parte, situațiile comice de atunci sunt în continuare de mare actualitate.

« Cei dăruiți cu simțul umorului s-au înveselit de minune, ascultându-l pe burghezul revoltat care amenința cu plângeri la poliție împotriva comediantului ce-și permite să scormonească în viața de familie a persoanelor onorabile. Aici desigur avem de-a face cu o neînțelegere : compunând Sganarelle, Molière nu a avut în vedere nici un burghez în particular, ci a scos pe scenă tipul burghezului gelos și avar. Există bănuiala că mulți s-au recunoscut în acest Sganarelle, dar că au fost mai deștepți decât acel burghez care vociferase la parter. »

Am să închei prin a vă recomanda să citiți romanul, nu veți regreta.