Book Tag Haloween – Monştrii literari

Pentru ca se apropie Haloween-ul si pentru ca am primit acest tag de la Dede – Praf de stele (careia îi multumesc pentru nominalizare) m-am hotărât să particip și eu la acest tag. Nu pot spune că sunt un fan al cărților de groază, dar… să vedem ce iese.

Sursa booktag-ului: La Biblioteca de Ailuz

Reguli:

• Trebuie să etichetați 5 (cinci) persoane.
• Cărțile nu trebuie să fie de groază, dar ar fi de preferat, deoarece sărbătorim Halloween-ul.
• Este necesar să acordăm credit creatorilor acestui tag – Miscret (link) și Caronte (pe acesta nu l-am mai găsit).
• Cel mai important lucru este să te distrezi și să fii creativ cu răspunsurile tale. Să încercăm să răspundem cu explicații pentru a ne cunoaște ceva mai mult cititorii.

Acum că am terminat cu introducerea, să trecem la răspunsuri.

Dracula:  Cartea pe care nu ai putut să o lași din mână până nu ai terminat-o de citit.

Sunt multe cărți pe care nu le-am putut lăsa din mână, cea mai recentă este „Omul pictat” de Peter V. Brett.

Bruja de Blair:  Cartea pe care ai luat-o, ai lăsat-o și te-ai întors din nou la ea, în mod repetat, până când ai terminat-o în cele din urmă.

Nu prea fac așa, în principiu dacă mă apuc de o carte o termin chiar dacă mă plictisesc îngrozitor. Cred că cea care se potrivește la nivelul ridicat de plictiseală este „Școală pentru proști” – Sașa Sokolov.

Edward Cullen:  Cartea care a promis că te va speria. O carte la care ai crezut că o să mori de frică și la care, în cele din urmă, ai murit de râs.

Nu cred că am vreo carte care să-mi fi promis că o să mă sperie, dar am una la care am râs mult „M-am hotărât să devin prost” de Martin Page. Așa cum o spune și titlul, personajul principal face tot ce este uman posibil să devină prost. Dacă reusește… este altă discuție 🙂 .

Frakenstein:  O carte grea și rigidă. O carte cu un complot sau o narațiune atât de lentă, încât ți-a trebuit mult timp să o citeșți.

Aici se potrivește un clasic: Charles Dickens – Poveste despre două orașe, cu toate că nu are decât vreo trei sute cincizeci de pagini și un format mic, mi-a luat o veșnicie să o citesc.

Hombre Lobo:  Carte sălbatică. Cartea care a scos la iveală partea ta mai sălbatică.

Sălbatică?! Nu prea mă caracterizează, poate o carte care m-a enervat de am vrut să dau cu ea de azvârlita „Du-te și pune un străjer” de Harper Lee. M-a enervat pentru că a fost total diferită de „Să ucizi o pasăre cântătoare” care mi-a plăcut extrem de mult. Autoarea a schimbat atât de mult unul dintre personajele principale încât m-a enervat la culme.

Casper:  Carte ușoară. O carte atât de ușoară, încât abia ai observat-o. Poate fi și acea carte pe care nu ți-o vei aminti niciodată.

Cred că am uitat-o deja 🙂 pentru că nu-mi vine nici una în minte.

Cthulhu:  Zeul cărților. Cartea aceea de groază atât de antică, încât nu poți trăi, cât timp nu se află în biblioteca ta.

Nu prea am ceva care să se potrivească pentru că, dacă țin neapărat să o am în bibliotecă, fac ce fac și o cumpăr. Dar o carte pe care am citit-o de la bibliotecă și mi-am dorit-o, este „Winnetou” de Karl May. Este o carte pe care am împrumutat-o de multe, multe ori și la care am plâns de fiecare dată aproape de final, nu mă întrebați de ce, că ar însemna să dau spoiler, cei care au citit cartea înțeleg ce vreau să spun:).

Pennywise:  Traume din copilărie. Prima carte care ți-a luat somnul (din orice motiv).

Aici e simplu… „Regina Margot” de Alexandre Dumas. Este o carte pe care am împrumutat-o de la o prietenă în adolescență și trebuia să o dau înapoi a doua zi, motiv pentru care am stat aproape toată noaptea să o citesc.

La Momia:  Cartea ta îmbălsămată. Cartea aceea atât de veche, atât de citită, poate moștenită de la familia ta, încât se destramă, dar rămâne în picioare.

Prima carte pe care am citit-o în limba franceză se numește „L’impure” scrisă de Guy de Cars. A fost o carte care m-a impresionat și de care încă îmi amintesc cu drag. Este o carte pe care am primit-o de la mama.

King Kong:  Carte mare și grea. Cartea aceea care ți-a rupt spatele oriunde ai luat-o.

„Doamna de la Miazănoapte” – Cassandra Clarke, are aproape nouă sute de pagini, mare și cartonată, deci foarte greu de manevrat. În orice poziție stăteam, a fost un chin. Problema este că face parte dintr-o serie… și ghiciți ce… și celelalte volume sunt la fel.

Zombie:  Miroase a putrezit. Cartea despre care ai crezut că va miroși urât și a sfârșit prin a te impresiona.

Aici am să zic pas, dacă miroase urât nu e pentru mine.

Alien:  Carte neidentificată. Cartea respectivă căreia, în ciuda faptului că i-ai acordat atenție, nu i-ai găsit nici picioare, nici cap, și bănuieșți că nu este de pe această planetă.

„Trilogia New York-ului” – Paul Auster, n-am înțeles nimic…

Cerbero:  O carte intimidantă. Acea carte de care nici nu vrei să te apropii. Nu care cumva să te muște.

„În căutarea timpului pierdut” – Marcel Proust.

Cam astea au fost răspunsurile mele… Ale voastre care ar fi?