Prinţul din negură

L-am descoperit pe Carlos Ruiz Zafon prin intermediul tetralogiei “Cimitirul cărților uitate” și m-a cucerit, a devenit, pentru mine, revelaţia anului 2019. Am descoperit apoi, romanele scrise de autor în tinerețe (despre care am scris aici, aici și aici), dedicate unui public tânăr, fiind încadrate la Young Adult. „Prinţul din negură” ne transportă în anul 1943, în plin Război Mondial pe coasta Angliei. Familia Carver, formată din cinci membrii, tatăl, mama și cei trei copii, Alicia, Max și Irene se mută din oraș pentru a se pune la adăpost de efectele războiului din ce în ce mai vizibile.

Tatăl, ceasornicar de meserie, alege ca și reședință, o vilă nelocuită de foarte mult timp care se află pe malul mării. Totul părea idilic, însă, de cum ajung în gara orășelului, evenimente inexplicabile încep să se producă. Un ceas care merge invers. O pisică ciudată cu ochi galbeni care parcă zâmbește și citește gândurile. Statuia unui clovn în grădina din spatele casei care își schimbă poziția. Un simbol, o stea cu șase colțuri. Întâmplările nu par să fie conectate… dar probabil că sunt.

« În sfârșit, camera se îndreptă spre centrul stelei trasate pe suprafața grădinii cu statui. Pelicula dezvălui silueta în contralumină a clovnului zâmbitor, spre care erau orientate toate celelalte statui. Max îi observă cu atenție trăsăturile de pe chip și simți din nou acel fior care îi străbătuse trupul atunci când stătuse față în față cu el. Era ceva în imaginea aceea care nu se potrivea cu lucrurile pe care și le amintea din vizita lui în grădina cu statui, însă calitatea proastă a filmului nu-l lasă să vadă limpede ceva care să-l ajute să-și dea seama despre ce era vorba. »

Max face cunoștință cu Roland, un adolescent localnic, pasionat de scufundări. Acesta îi povestește despre misterele locului și îi propune să îi arate epava vasului Orpheu scufundat în urmă cu douăzeci și cinci de ani, singurul supraviețuitor fiind bunicul său adoptiv, care este și paznicul farului.

La escapadă participă și sora lui Max, Alicia. Între cei trei se leagă o prietenie puternică, facilitată și de dorința de a dezlega misterele casei în care locuiesc. Datorită acestei aventuri, legătura dintre el și sora lui, Alicia, se va întări, ajungând să o cunoască și să o aprecieze. Înaintea lor, vila respectivă aparținea familiei Fleischman, fiul lor, Jacob a murit înecat în împrejurări mai mult decât ciudate.

« Înainte de a face ce i se ceru, Max se uită o secundă pieziș la sora lui, Alicia, care tăcuse pe toată perioada cinei. Privirea ei absentă părea să indice foarte clar cât de departe era cu gândul, dar, dintr-un motiv pe care nu izbutea să-l priceapă, nimeni în afară de el nu mai observă acest lucru, sau preferă să n-o facă. Pentru o clipă, Alicia îi întoarse privirea. Max încerca să-i zâmbească. »

Cei trei prieteni pleacă într-o aventură pe viață și pe moarte, din care unul dintre ei nu se va mai întoarce, în care adulții nu sunt deloc prezenți, în care personajul negativ este răul absolut. Mai mult forțat de împrejurări, bunicul lui Roland va trebui să le spună ceea ce știe despre trecut, un trecut pe care ar fi vrut să-l uite, în care întâlnirea cu Prințul din negură (pentru că el este personajul negativ) a fost una mai mult decât traumatizantă.

« Cu foarte mult timp în urmă, când eram de vârstă voastră, destinul a făcut să-mi iasă în cale unul din cei mai mari trișori care au existat vreodată pe fața pământului. Niciodată n-am ajuns să-i cunosc adevăratul nume. În cartierul sărac în care locuiam, toți copiii de pe stradă îl cunoșteau drept Cain. Alții îl numeau Prințul din negură fiindcă, după cum zicea gura lumii, întotdeauna ieșea dintr-o negură deasă care acoperea străduțele pe timp de noapte și, înainte de răsărit, dispărea din nou în întuneric. »

Secretele din trecut rămân foarte rar acolo, mai ales dacă promisiunile nu au fost respectate și tributul rămâne neplătit. Prințul din negură, alias Cain, alias clovnul malefic din grădină, alias Necuratul, se trezește la viață (nu se știe exact de ce) pentru a-și primi răsplata în urma îndeplinirii unei dorințe din trecut. Nu mi-a fost foarte clar de ce s-a trezit tocmai acum și nici cum ajunsese să fie «împietrit » în statuia din spatele casei lui Max. Ce știu însă, este că, în a doua parte a cărții, am avut parte de niște scene demne de un film de groază, în care eroii noștrii se vor lupta, fără prea mulți sorți de izbândă împotriva acestui personaj malefic și foarte puternic.

Max este un băiat inteligent care înțelege și vede lucruri care pentru ceilalți nu sunt la îndemână, simte din momentul în care coboară pe peronul gării un fior pe şirea spinării care îi dă un indiciu despre răul care dă târcoale aici.

Subiectele abordate sunt clasice : lupta binelui împotriva râului, prietenia care învinge, trecutul care ne prinde din urmă oricât am încerca să ne ascundem, sacrificiul în dragoste care spală orice păcat. Atmosfera este una încărcată, norii se strâng înaintea fiecărei confruntări, furtuna parcă stă să înceapă, vremea este în tandem cu acțiunile protagoniștilor noștrii. Cartea m-a dus cu gândul la romanele gotice, care au în centrul lor o casă învăluită în mister și multe evenimente inexplicabile… nu știu dacă o pot încadra la stilul gotic, dar această a fost senzația pe care mi-a lăsat-o.

Acest roman este ca un cocktail în care autorul a amestecat aventură, mister, magie, prietenie și o doză bună de fantezie. M-am lăsat din nou prinsă, ca de fiecare dată, de scriitura poetică a autorului, care m-a făcut să întorc paginile una după altă, cu viteză ridicată, dorind să aflu cum dezleagă misterul cei trei prieteni.

Romanul are două sute de pagini, capitole scurte, scene rapide și un ritm al dezvăluirilor accelerat. Este mai puțin profund decât “Umbra vântului”, unele detalii rămân neexplicate, personajele sunt destul de superficiale, dar acest lucru nu m-a împiedicat să am o lectură plăcută. Zafon a ales de această dată să intituleze romanul după personajul negativ din poveste, acesta fiind în mijlocul acțiunii.

Am terminat lectura cu o urmă de tristețe pentru că, o dată cu această, am citit toate operele publicate ale autorului. Nu știu dacă are vreun roman în lucru în acest moment, dar sper publice curând. Îmi place foarte mult cum scrie…