Maestrul minciunilor

Cunoașteți acel sentiment când citiți o descriere pe copertă și vi se pare intriga extrem de interesantă ? Așa am pățit eu cu “Maestrul minciunilor”, descrierea m-a atras imediat după ce am luat cartea în mână datorită titlului. Lectura însă, nu a fost chiar la nivelul așteptărilor, parcă aș fi vrut ceva mai mult suspans, personaje cu mai multă substanță și niște răspunsuri la întrebările care s-au ivit pe parcurs.

Academia Ellingham a fost fondată în anii treizeci de către Albert Ellingham, unul dintre cei mai bogați oameni ai secolului douăzeci. Ideea lui Ellingham era simplă: să ofere șansa celor mai strălucite minți să studieze într-o școală de elită în mod gratuit indiferent de mediul din care proveneau. Considera că învățătura poate fi ceva distractiv și poate fi bazată pe afinitățile fiecăruia dintre elevi. Selecția nu se făcea prin metodele standard (dosar, notele de la fosta școală, etc.), ci printr-o scrisoare de motivare, care trebuia să conțină acel „ceva” (nu se știe exact ce) care să atragă atenția. În fiecare an erau selectați cincizeci de elevi, iar cursurile durau doi ani.

În primul an de funcționare, soția și fiica lui Albert Ellingham sunt răpite, soția va fi găsită moartă după o perioadă, însă despre fiică sa nu se știe nimic. În același timp, și una dintre eleve, pasionată de mistere și criminalistică este găsită moartă. Vinovații nu au fost găsiți niciodată. Singurul indiciu lăsat în urmă era o poezie semnată de “Maestrul minciunilor”.

« Apoi mai erau tunelurile, ferestrele false, ușile care nu duceau nicăieri… toate glumițele arhitecturale care-l amuzau enorm pe Albert Ellingham și făceau ca petrecerile lui să fie scandalos de distractive. Se spunea că nici el măcar nu știa locul fiecărui tunel sau spaţiu și că permisese diverșilor arhitecți să adauge fiecare câteva ca să-i ofere niște surprize plăcute. Pe scurt, era idilic și fantastic și poate că ar fi rămas așa, dacă n-ar fi fost noaptea aceea cețoasă din aprilie 1936, când a dat atacul Maestrul minciunilor.

Școlile pot fi celebre pentru multe lucruri : rezultate academice, absolvenți, echipe sportive.

Dar nu ar trebui să fie celebre pentru crime. »

Cu toate acestea, școala a continuat să funcționeze și să prospere. Ajungând în zilele noastre, Stevie Bell, o adolescentă pasionată de Sherlock Holmes este acceptată la Ellingham. Părinții ei nu sunt de acord, considerând că nu este locul ei într-o școală de elită, provenind dintr-un mediu modest. Talentul ei este să rezolve mistere și crime, mai ales cele nerezolvate și uitate. Obiectivul ei principal este să dezlege misterul răpirii familiei Ellingham și a crimei elevei din trecut.

« Scena în care își face apariția detectivul e crucială în povestirile polițiste. Acțiunea se mută în salonul lui Sherlock. Micul Belgian cu mustață cerată apare la recepția hotelului de lux. Bătrânica blândă cu tricotajul în sacoșă vine în vizită la nepoată când prin sat încep să circule scrisorile otrăvite. Detectivul particular se întoarce la birou după o noapte prin baruri și o găsește acolo pe femeia cu țigara în mână și pălărie cu voaletă. Acesta e momentul în care totul se va schimba.
La Academia Ellingham apăruse detectivul. »

La câteva zile după ce Stevie se instalează în camera de cămin, are loc o nouă crimă, un coleg este găsit mort. Să fie oare aceasta o coincidență sau „Maestrul minciunilor și-a făcut din nou apariția ?

« Cu toate astea, senzația rămânea, și parcă Maestrul Minciunilor arunca din trecut o provocare. Maestrul minciunilor, strigoiul cunoscut, ucigașul vesel. Dar unele lucruri nu rămân îngropate – nici tunelurile, nici secretele. Iar Maestrul minciunilor nu era nici el imun. »

Stevie strânge indicii, caută răspunsuri, mintea ei funcționează tot timpul, este curioasă și nu se dă în lături de la a intra prin efracție în camerele colegilor dacă i se pare că acest lucru o ajută în investigațiile ei. Stevie însă suferă de atacuri de panică, care se declanșează când se așteaptă mai puțin, și cu toate că este conștientă de inexistența pericolului, nu se poate controla în totalitate. Acest aspect m-a derutat, în mintea mea a fi detectiv și a avea atacuri de panică nu sunt neapărat lucruri compatibile.

« Se spune că depresia te minte. Ei, bine, anxietatea e pur și simplu proastă. E incapabilă să facă diferența între ceea ce e cu adevărat înspăimântător (să fii îngropat de viu, de exemplu) și ceea ce nu e înspăimântător deloc (să fii în pat, sub plapumă). Erau apăsate exact aceleași butoane și într-un caz, și în celălalt. Stop. Mergi. Sus. Jos. Pentru anxietate sunt același lucru. Draperiile erau făcute din frică, podeaua era și ea făcută din frică. »

În scurta perioada în care o urmărim pe Stevie în acest volum, vom face cunoștință și cu David, un elev cu un an mai mare, foarte misterios, care nu împărtășește aproape nimic despre viața lui personală. În rarele momente când o face, aflăm ulterior că, de fapt, a mințit. Se naște o idilă între cei doi, un fel de love-hate, când se plac și se caută, când se urăsc și se resping, o relație tipic adolescentină… care umple un pic golul pe care l-am resimțit citind cartea.

« Interesant, dar nu suficient. Uită-te mai atent. La lumina zilei, își putea face o impresie mai corectă despre el decât reușise în întunericul din iurtă. Avea nasul lung și subțire. Când el îi întinse castronul, ea observă mușchii subțiri și bine definiți care-i coborau pe braț, iar la încheietura mâinii un ceas care părea să fie scump, dar cu urme de uzură. Cadranul de cristal era zgâriat, însă refuza să se spargă de tot, iar cureaua de piele, cu toate că era roasă, tot mai rezista. Stevie reuși să-i vadă cadranul. Rolex. »

Cartea se citește foarte ușor. Limbajul este familiar, simplu, cursiv. Sunt personaje din diferite categorii sociale, diferite religii, diferite orientări sexuale, mi-a dat senzația de check-list, ca și când autoarea ar fi vrut să bifeze tot ce avea pe listă, așa ca o listă de cumpărături…

Multe dintre întrebările de la început rămân fără răspuns, între timp se nasc altele care și ele, rămân fără răspuns. Nu este unul dintre acele romane în care personajul principal reușește să rezolve misterul până la sfârşit. Am terminat lectura și am rămas cu un sentiment destul de acut de frustrare… volumul face parte dintr-o trilogie, mă gândesc că răspunsurile la nenumăratele mele întrebări vor veni la un moment dat.