Maestrul şi Margareta

Mi-am propus de ceva vreme să întroduc pe lista de lectură și romane pe care le-am citit mai demult. « Maestrul și Margareta » este una dintre acele cărți care mi-a lăsat pentru o perioadă lungă de timp o impresie puternică, care însă s-a estompat încet, motiv pentru care mi s-a părut oportun să o recitesc.

Mihail Bulgakov este unul dintre acei autori ruși care a încercat să se lupte cu dictatura stalinistă prin metodele pe care le avea la dispoziţie… cum altfel decât încercând să transmită prin scris, un mesaj subtil, ascuns sub un văl de fantastic, acoperit de satiră, denunțând astfel atrocitatea și nedreptățile regimului stalinist, încercând totodată să nu atragă atenția asupra sa. Nu a reușit însă în totalitate, având în vedere că publicarea romanului a fost împiedicată o lungă perioadă de vreme.

Romanul este construit destul de ciudat, dar foarte controlat, nimic nu este lăsat la voia intamplării. Destinele diverșilor protagoniști se intersectează, se împletesc, se amestecă pentru a forma un complot neobișnuit în care cei răi nu sperie, iar cei buni nu sunt chiar atât de drăguti pe cât ar vrea să pară.

Am perceput cartea ca un fel de mascaradă veneţiană, un bal mascat în care personajele sunt întotdeauna altceva decât mă așteptam să fie. Avem de-a face cu o amestecătură de protagonişti : de la Satana însuși, însoţit de trei slujitori fideli, dintre care cel mai remarcabil este un motan vorbitor și umblător, până la Ponțiu Pilat, un maestru și, bineînțeles, o anume Margareta…

« -Dar cine o fi el, mă rog, la urma urmei ? exclamă Ivan, scuturându-și pumnii, excitat la culme.

Oaspetele îl privi cu luare-aminte și-i răspunse tot cu o întrebare :

-Dar n-o să te enervezi prea tare ? Noi, cei de aici, nu suntem oameni prea de nădejde. N-o să urmeze după aia doctor, injecții ? N-o să facă zarvă ?

-Nu, nu, exclamă Ivan. Spune, te rog, cine-i el ?

-Bine, răspunse oaspetele, urmând răspicat și convingător : ieri la Patriarșie prudî te-ai întâlnit cu Satana.

După cum promisese, Ivan nu se enervă, dar rămase uluit.

-Imposibil ! Nu există Satana !

-Să-mi fie cu iertare. Dar dumneata ești cel mai puțin îndreptățit s-o spui. Ai fost, după cât se pare, una din primele lui victime. »

M-am lăsat cufundată în această « țara a minunilor » pentru adulți, în care autorul s-a jucat cu mintea și cu imaginația mea, lăsându-mă să descopăr ca într-o vânătoare de comori, indiciu după indiciu. Este un roman care poate fi categorist drept genial sau dimpotrivă extrem de plictisitor, în funcție de cititor.

Înainte să încep recenzia, am încercat să-mi fac un rezumat în minte și am realizat că orice aș scrie, nu voi reuși să redau intriga suficient de atrăgător. Romanul are două povești care se intercalează : prima plasată în epoca stalinistă la Moscova și cea de-a doua, în antichitate pe vremea lui Pilat și a răstignirii lui Isus. Cum se leagă cele două, nu o să vă spun, pentru că ar însemna că divulg una din frumusețile romanului.

Cu cea de-a doua, Bulgakov rescrie episodul răstignirii văzut prin ochii lui Pilat, accentuând consecințele asupra lui și vina resimțită în urma condamnării unui om pe care-l considera nevinovat, totul pentru a-și salva cariera.

« Aveau timp destul ; ploaia torențială, cu trăsnete și fulgere, nu va veni decât spre seară, și lașitatea e, fără doar și poate, unul dintre cele mai îngrozitoare vicii. Așa spunea Yeshua Ha-Nozri. Nu, filozofule, te contrazic : lașitatea este cel mai îngrozitor dintre vicii!»

În cea de-a doua poveste, plasată în Moscova, își face apariția un anume Woland, profesor de magie neagră, care, așa cum banuiți, nu este altul decât Satana. Este însoțit de trei personaje pe cât de diferite pe atât de ciudate : un motan Behemoth vorbitor și jucător de șah, Azazello, un pitic și Koroviev, un traducător cinic și ciudat. Cei patru vor organiza mai întâi un spectacol de magie neagră care va cauza o mie și unul de accidente.

« -Uitați-vă la el, ce șarlatan e! strigă Woland, clătinînd din cap. Ori de câte ori vede că nu are nici o șansă de câștig, începe să te ducă cu vorba, ca cel din urmă pungaș de sub pod. Stai jos imediat și încetează cu mâzgălitura asta verbală !

-Am să mă așez, răspunse motanul, luând loc, dar am să vă contrazic în ceea ce privește ultimile afirmații. Vorbele mele nu reprezintă defel mâzgălitură verbală, cum ați binevoit să vă exprimați în prezența unei doamne, ci un lanț de silogisme strâns împachetate, pe care le-ar fi apreciat, după valoarea lor, cunoscătorii ca Sextus Empiricus, Martian Capella, și poate chiar însuși Aristotel.»

Va trimite o grămadă de nefericiți la azilul de nebuni după ce vor decapitați, « recapitaţi », înjunghiați, tăiați, dezbrăcați, îmbrăcaţi… imaginea cu care am rămas după acest spectacol este una de haos demonic într-o lume care se vrea organizată în cele mai mici detalii. Victimele sunt nu sunt alții decât așa zișii cetățeni model ai Uniunii Sovietice, birocrați închistați, lipsiți de imaginație și avizi de afirmare.

Margareta își va face apariția în cea de-a doua jumătate a cărții, ca un fel de Faust feminin, care acceptă să fie Regină pentru o noapte la balul lui Satana. Speră ca astfel să reuşească să-şi salveze iubitul, pe Maestrul din titlu, un scriitor ajuns la spitalul de nebuni în urma denunțului unui vecin care își dorea să se mute în apartamentul acestuia. Va reuși ea oare ? Prețul pe care-l va plăti va fi unul acceptabil ?

« Apoi începură să urce niște trepte largi, care i se părură Margaretei fără sfârșit. O uimea faptul că în vestibulul unui apartament din Moscova putea să încăpă o scară ca asta, cu totul ieșită din comun și invizibilă. Simțea însă bine sub picioare această scară nesfârșită. Dar urcușul luă sfârșit și Margareta își dădu seama că se află pe un palier. Flăcăruia se apropie, și Margareta văzu chipul unui bărbat, înalt și negru, ținând în mână o candelă. »

Mi s-a părut interesant cum se înlănțuie capitolele, romanul începe cu doi protagoniști, după care, legați de ei, apar alții și, apoi, alții, ca un fel de lanț de personaje conectate între ele de un mic amănunt, care poate fi doar clădirea în care locuiesc sau locul în care lucrează. Iar cei din urmă, îi “alungă” pe cei dintâi, făcând loc altora și construind încet, încet un tot coerent și unitar.

Este un roman fascinant, dens care mi-a amintit de situațiile fără sens din « Alice în țara minunilor », în care autorul amestecă religie, istorie, filozofie, magie și multe altele. Greu de pus într-o categorie anume, oscilează între roman fantastic și roman social, între ficțiune și satiră, iar cititorul înțelege destul de rapid că va trebui să citească printre rânduri pentru a surprinde într-adevăr înțelesul pe care Bulgakov a vrut să-l dea cuvintelor. Cred, însă, că este necesară o incursiune în contextul istoric al epocii staliniste pentru a-l înțelege cu adevărat.  Mie mi-a plăcut romanul, chiar dacă nu este ceea ce aș numi o lectură ușoară, ba chiar dimpotrivă în anumite momente.