Berlin – Focurile din Tegel

Ce ar fi dacă de pe azi pe mâine ar dispărea toți adulții din lume și ar rămâne numai copiii mai mici de optsprezece ani? Oare s-ar descurca? Oare ar supraviețui? Cum ar trăi? Un posibil răspuns la aceste întrebări ni-l oferă primul volum din seria „Berlin”. Suntem în anul 1978 în Berlin, toți adulții au murit în urma unei epidemii, copiii s-au organizat în grupuri pentru a supraviețui. Toți sunt conștienți de faptul că o dată ajunși aproximativ la vârsta majoratului, îi paște aceiași soartă ca pe adulți.

« De fapt, nu se mai întâmpla așa de des ca tinerii din Berlinul de Vest să organizeze razii în zonele celorlalte grupuri. În primele șase luni ce au urmat epidemiei, în lipsa adulților care să impună ordinea, când găștile de copii rămăși de capul lor se împrăștiau prin oraș, când unii alergau să sară Zidul ca să se salveze, când încă mai existau provizii de mâncare de furat, magazine de jefuit, atunci da, ciocnirile erau numeroase și violente.

Acum însă, după doi ani, mâncarea din supermarketuri ori se terminase, ori se stricase. Era loc din belșug. Iar motive de incăierare, puține. Adesea, singurul motiv adevărat era plictiseala. »

Fiecare grup de copii are specificul lui și o locație dedicată. Facem cunoștință imediat cu grupul din Pfaueninsel condus de Nora. Este un grup de fete, care s-au retras pe o insulă, într-un castel. Electricitate nu au, încălzire nu au, dar au avantajul de a fi pe o insulă, deci sunt aparate natural de apa care le înconjoară. Cu toate acestea, un comando al unui grup rival, grupul din Tegel, vine într-o noapte și-l răpește pe Theo, singurul băiețel din grup şi nepotul Norei. Theo are doi ani și este supranumit de cei din Tegel „Copilul mortii”, pentru că s-a născut după izbucnirea epidemiei, iar mama lui a murit numai după ce l-a născut. De ce este acest amănunt important, nu vom afla în acest volum.

« -Așa că ne ducem direct la Tegel, spuse Christa.

-Tu vii cu noi Britta.

-Eu ? făcu fata blondă arătând spre propria persoană și arcuindu-și sprâncenele. La Tegel ?

-Nu trebuie să te temi. Cei de acolo nu sunt așa cum spune lumea…

-Nu. Sunt mai răi. Mult mai răi. Infinit mai răi. Toată lumea știe, spuse sărind într-un picior și bătând din mâini, oarecum din cauza frigului, dar și la gândul că trebuie să meargă cu Nora și Christa. Nu am dreptate ? întrebă ea căutând aprobarea pe chipul prietenelor. Măcar dacă ar fi un băiat cu noi, unul singur. Vreau să spun… la Tegel sunt băieți, și dacă trebuie să ne batem… »

Acțiunea începe efectiv cu această răpire. Trei dintre fetele din Pfaueninsel, Christa, Nora și Britta, hotărăsc să se ducă să-l recupereze pe Theo. Realizează că au nevoie de ajutor și se adresează grupului din Gropius, condus de Sven. Cu toate că Sven era unul dintre liderii care sărea mereu în ajutorul celorlalți, de această dată le refuză pe fete. Jakob este un alt membru al grupului din Gropius, care, atunci când aude de necazul fetelor din Pfaueninsel, își înfrunta șeful și decide să le ajute.

Cei din Tegel, conduși de Chloe, sunt cei mai violenți, anarhiști, fără nici un fel de reguli sau valori. Motto-ul lor este să trăiască la maxim, pentru că oricum viața lor este extrem de scurtă. Fac ce vor, când și cum vor, fără limite sau limitări. Toate celelalte grupuri îi evită.

« Chloe era un an mai mică decât Sven și, pe cât era Sven de generos, de cinstit și de săritor, pe atât de violentă, egocentrică și nesupusă regulilor era Chloe. Era convinsă că virusul instaurase o ordine nouă, minunată : lumea în care se născuseră, lumea adulților, se sfârșise, și începuse o era nouă, a exceselor și anarhiei. »

Va reuși oare micul grup să-l recupereze pe Theo? Și dacă da, care va fi prețul pe care-l vor plăti?

Acțiunea se precipită încă din primele pagini, scenele se succed cu repeziciune. Fiecare capitol este dedicat unei persective, unui personaj. Protagoniștii sunt numeroși (poate prea numeroși) și ne sunt prezentați destul de superficial, dar suficient încât să ne dăm seama de caracterul lor. Toate personajele trăiesc la maxim, doar sunt adolescenți, toate sentimentele sunt exacerbate, dragostea, prietenia, ura, indiferența, toate sunt prezente. Lectura este ușoară și m-a prins destul de rapid. Atmosfera este întunecată, înfricoșătoare, este iarnă, zilele sunt scurte, nopțile sunt lungi și geroase. În această lume distopică în care haosul este împărat, organizarea copiilor amintește de bandele de tineri din suburbiile marilor orașe americane. Dacă ar fi să caracterizez acest prin volum, aș zice că este realist.

Sunt însă multe detalii pe care autorii nu le dezvăluie, cel puțin nu în această parte. Ce fel de virus este? Cum acționează? De ce sunt afectați numai adulții? Tot pământul este afectat? Mi-au lipsit aceste detalii. De asemenea, mi s-a părut că autorii au introdus mult prea multe personaje, motiv pentru care m-am pierdut printre acestea la un moment dat.

Este o serie dedicată adolescenților, dar poate fi citită la orice vârsta. Pe mine, lectura m-a îndemnat să fac un exercițiu de imaginație. M-am gândit cum s-ar descurca copiii mei într-o astfel de situație, și concluzia mea a fost că nu le-ar fi deloc ușor.

Seria este compusă din șapte părți, sunt curioasă cum continuă.