În grădina căpcăunului

M-am întrebat de multe ori ce înseamnă pentru mine o carte bună, după îndelungi cugetări pe această temă, am ajuns la concluzia că o carte bună este aceea care mă face să simt ceva, care îmi induce o anume stare, care mă face să mă gândesc la subiectele prezentate. Nu cred că o carte bună trebuie neapărat să-mi placă, pot aprecia părți din ea, dar fără să-mi placă în totalitate. „În grădina căpcăunului” se încadrează perfect în definiția aceasta, este un roman bun care abordează un subiect sensibil, un subiect despre care mulți autori n-au curajul să scrie și anume dependența de sex.

Adèle Robinson pare să aibă o viață perfectă. Căsătorită cu Richard, un medic respectat, ea locuiește într-un apartament cochet în Paris și este mama unui băiețel de trei ani, Lucien. Lucrează ca jurnalist, iar colegii o văd ca pe o mică prințesă răsfățată de viață. Ceea ce nimeni nu vede, este că Adèle este extrem de nefericită și suferă. Nu-i place ceea ce face, își urăște viața de familie în care se simte sufocată, are o singură prietenă, Lauren, cu care poate vorbi despre orice inclusiv despre viața ei sexuală secretă.

« Adèle nu-și iubește meseria. Urăște ideea că trebuie să muncești ca să trăiești. N-a avut niciodată altă ambiție decât aceea de a fi privită. A încercat în van să se facă actriță. Ajungând la Paris, s-a înscris la cursuri la care s-a dovedit a fi o elevă mediocră. Profesorii îi spuneau că are ochi frumoși și un anume aer misterios. „Dar a fi actor înseamnă a ști să-ți dai drumul, domnișoară.” A așteptat mult timp ca destinul să i se împlinească. Însă nimic nu s-a întâmplat cum prevăzuse ea. »

Își dorește să fie în centrul atenției bărbaților, să fie dorită, este dependentă de acest sentiment. Din această cauză, face multe escapade cu bărbați pe care îi cunoaște sau nu, în locuri publice sau ascunse, aș zice, oriunde, cu oricine și oricum, cu un singur obiectiv în minte: să-și satisfacă nevoia sexuală. Pare că nu are decât limitele ei mentale, este anxioasă, paranoică și agitată. Îi e teamă să nu rămână însărcinată și să trebuiască să-și mintă soțul, să nu fie atacată pe străzile din Paris, noaptea târziu după o aventură, să nu ia boli de la necunoscuții cu care face sex. Cu toate acestea nu se oprește, continuă să-și mintă soțul, să-și neglijeze copilul și serviciul, să se ascundă de ceea ce simte. Corpul ei devine un fel de monstru care nu se sătură, iar ea îi este subjugată.

« N-ar vrea să fie altceva decât un obiect în mijlocul unei hoarde, să fie devorată, suptă, înghițită cu totul. Să fie ciupită de sâni, mușcată de abdomen. Vrea să fie o păpușă în grădina unui căpcăun. »

În seara în care Richard are un accident rutier, ea își „petrecea” timpul cu un coleg de-al lui. Accidentul nu este foarte grav, însă Richard este imobilizat la pat. Acesta va afla printr-o conjuctură despre viața dublă a soției sale, veste care îl bulversează total, realizând că a fost mințit și înșelat de la început. Hotărăşte să se mute din Paris împreuna cu familia în nordul Franței într-un sat izolat și să lase totul în urmă.

« Lângă Adèle, are sentimentul că a trăit alături de o bolnavă fără simptome, că a trecut pe lângă un cancer latent, care roade și nu-și face simțită prezența. Când s-au instalat în noua casă, s-a așteptat că ea să aibă o cădere. Să se agite. Era convins că ea, asemenea oricărei toxicomane căreia i s-a luat drogul, avea să-și piardă uzul rațiunii, așa încât se pregătise pentru asta. » 

Autoarea povestește cu finețe și eleganță despre viața lui Adèle, viață condusă de aceste dorințe și impulsuri sexuale, cărora nu le poate pune capăt și care sunt dublate, dacă pot spune așa, de o suferință ieșită din comun. Slimani scoate în evidență singurătatea extremă creată de dependența prin care trece protagonista. Adicția ei este văzută că o boală rușinoasă, înrădăcinată în copilărie, care implică nevoia de a exista prin dorința altora, de a umple acel gol cu orice preț, ca un blestem care îi confiscă, fără drept de apel, fericirea.

« În seara asta, nu reușește să existe. Nimeni nu o vede, nimeni nu o ascultă. Nu încearcă nici măcar să alunge străfulgerările de amintiri care îi sfâșie spiritul și îi ard ploapele. Dă din picior sub masă. Simte nevoia să fie goală și ca cineva să-i atingă sânii. Ar vrea o gură lipită de a ei, să pipăie o prezență silențioasă, animală. Nu-și dorește decât să fie dorită. »

Richard și Adèle sunt cumva în opoziție: el nu simte nici o plăcere în actul sexual și ea trăiește numai pentru aceasta. Este o poveste tristă, o poveste care șochează, care dă gândit.

Scriitura este fluidă și directă, capitolele sunt scurte conferind ritm și delimitând scenele. Nu aș încadra romanul ca fiind unul erotic deși are scene erotice, dar acestea sunt lipsite de sentiment fiind descrise într-un mod jurnalistic, telegrafic, fără înflorituri sau fără figuri de stil, ca și când ar relata pentru a denunța. Finalul este unul deschis… poate mi-aș fi dorit mai mult.

Este a doua mea întâlnire cu autoarea, anul trecut citeam “Cântec lin” (despre care am scris aici), și acel roman m-a destabilizat, ce-i drept din alte motive. Dacă m-ați întreba dacă mi-a plăcut cartea, nu aș știi ce să vă răspund… Aceasta nu mă împiedică să v-o recomand, mai ales dacă vă atrage un subiect tulburător, brutal și șocant.