Scrisoarea pentru rege

Îmi plac romanele în care acțiunea este plasată în era medievală în care cavalerii au un cod de valori pe care îl urmează, în care curajul și dorința de a face bine sunt puse mai presus decât viața. “Scrisoarea pentru rege” este un roman plin de aventuri destinat copiilor. Este o carte pe care aș recomanda-o copiilor de unsprezece, doisprezece ani…. au ce învăța din ea.

Tiuri, un adolescent de șaisprezece ani, urmează să devină cavaler împreună cu alți patru prieteni. Cu o zi înainte de investire, cei cinci trebuie să petreacă o noapte întreagă într-o biserică, izolați de lumea exterioară. Nu au voie să vorbească între ei, nu au voie să mănânce sau să bea, doar să se roage și să mediteze asupra vieții lor viitoare. Tiuri aude o bătaie în poartă și o voce stinsă care cere ajutor.

La început încearcă să o ignore, crezând că este doar o încercare de a-i face să încalce regulile, mai apoi consideră că nu este un comportament demn de un cavaler să nu ajute o persoană care are nevoie. Deschide ușa bisericii și întâlnește un bătrân care îi înmânează o scrisoare care trebuie să ajungă de urgență la Cavalerul Negru cu Scut Alb care se află, după spusele bătrânului, la un han din apropiere. Tiuri ezită inițial în a-și asuma responsabilitatea, după care cedează, considerând că are timp să se întoarcă până se luminează de ziuă.

Socoteala de acasă se potrivește rar cu cea din târg… Îl va găsi pe cavaler rănit mortal, iar acesta îi încredințează o misiune urgentă și periculoasă, de a duce scrisoarea respectivă regelui Unauwen din țara vecină. Îl avertizează însă că nu are voie să vorbească cu nimeni despre misiune și nici despre scrisoare și cel mai important lucru, să nu aibă încredere în nimeni.

« Se întinse din nou pe pământ gândindu-se la Cavalerul Negru cu Scut Alb. Oare cum se numea și de ce venise în Regatul lui Dagonaut ? Și ce era în scrisoare ? Pipăi locul unde se afla… n-avea voie să o piardă ! Apoi se gândi la drumul care se așternea în fața lui : prin pădure, de-a lungul Râului Albastru și peste munții de apus. Trebuia să pornească de-ndată. Dar nu pe drumul mare, acolo ar fi sărit prea mult în ochi. Avea să rămână în pădure, să călătorească pe marginea drumului și să aibă grijă să o țină tot în direcția bună. »

Tiuri pleacă fără bani, fără provizii, fără ajutor… Drumul este lung, presărat de primejdii, va trece prin păduri, va traversa munții, va fi luat prizonier. Va învăța să-și asculte instinctul, își va face atât prieteni cât și dușmani. Povestea lui este plină de peripeții, care mai de care mai captivante și cu numeroase răsturnări de situație. Va afla ce înseamnă să fie trădat, să fie salvat, să aibă încredere și să fie și recompensat pentru acțiunile sale. Tiuri pleacă copil și se întoarce maturizat, pregătit pentru viața pe care și-o dorește. Provocările pe care le are îi pun la încercare valoarea morală, eroul nostru însă nu se abate de la principiile sale, la fiecare gând, analizează ce ar face un cavaler în locul lui.

« Culmea oferea o priveliște nestingherită asupra țării de la apus și pe vremea aceea senină puteau privi până hăt departe. Văzură câmpii, pășuni și codri, Dangria, ca o cetate de basm, și în spatele ei niște puncte, care erau probabil sate, și ceva scânteietor, probabil Râul Curcubeu. Lui Tiuri i se păru o țara ruptă din rai și brusc îi veni în minte că și-ar dori să devină un cavaler rătăcitor, ca să vadă mereu lucruri noi și să ajungă pe meleaguri străine și îndepărtate. »

În călătoria sa va întâlni multe personaje, unii care îl ajută deși nu au nici un interes, alții care îl încurcă sau care vor să-l împiedice să-și termine datoria. Puterea personajului vine din determinarea lui de a-și respecta cuvântul dat, din dorința de a deveni cavaler, din ambiția de a duce la bun sfârșit o misiune care i-a fost încredințată. Personajul care m-a impresionat cel mai mult pe lângă Tiuri a fost Piak, un băiat de paisprezece ani, pe care Tiuri îl întâlnește în munți și care va deveni un prieten de nădejde în toată această peripeție. M-am întrebat de multe ori dacă Tiuri va deveni până la urmă cavaler cu toate că a încălcat regulile… Vă las însă să descoperiți singuri…

« Trebuie să fie foarte bătrân, se gândi Tiuri, privindu-i ochii adânci și negri. Și înțelept. Tot atât de înțelept pe cât de bătrân sau chiar mai înțelept. I se părea că pustnicul înțelesese totul după o privire scurtă și cercetătoare, încât nu mai trebuia să-i spună nimic. »

În timpul lecturii, vedeam un decor medieval, plin de viață, de zgomote, de culori. Evenimentele se leaga frumos, cursiv, drumul spre maturizarea al protagoniștilor se desfășura că un film de acțiune în fața ochilor cititorului. Cartea este scrisă frumos, inspirată parcă din legendele Cavalerilor Mesei Rotunde. Se zice că nu atingerea destinației este cea mai importantă ci drumul parcurs, acest roman evidențiază acest lucru într-un mod pe înțelesul tuturor.

A fost o lectură deosebită pentru care îi mulțumesc Editurii Paralelă 45. Cartea poate fi achizitionată aici.