Climate

Posted by

Un bărbat, două femei, două povești de dragoste diferite. Așa aș rezuma, în câteva cuvinte, acest roman deosebit scris de către Andre Maurois. Cartea este compusă din două scrisori. In prima Philippe Marcenat, eroul nostru principal, îi scrie viitoarei sale soții, Isabelle, despre povestea sa de dragoste din prima căsătorie. In a doua este rândul Isabellei să ia pixul și să-i scrie lui Philippe despre povestea lor de dragoste. Am perceput cele două scrisori ca un fel de confesiuni, șoptind într-un mod subtil și fin cuvinte despre sentimente care se încurcă, se descurcă într-un tăvălug intens.

Philippe Marcenat îi relatează Isabellei cu o precizie aproape chirurgicală toate experienţele și întâmplările prin care a trecut în prima sa căsătorie. Încearcă cumva să o pună în gardă, să o pregătească pentru viața lor comună, dezvăluindu-se în fața ei.

« Va trebui să fac un efort chinuitor ca să-ți istorisesc ce-a urmat, dar vreau să afli tot, așa cum a fost. Mai ales că mă consider vindecat de nebunia mea, așa că am să-ți vorbesc cu obiectivitatea unui medic care a avut accese de delir și încearcă să le descrie. »

Relația lui Philippe cu Odile, prima sa soție, s-a tensionat încet, încet în timp, victimă, dacă pot spune așa, a unei obsesii maladive provenite din gelozie. Odile și Philippe erau firi diferite, cu așteptări diferite în societatea de la începutul secolului al douăzecilea în care educația religioasă deținea un rol important, dar în care începea “liberalizarea » divorțului. Dacă ar fi să-l categorisesc rapid pe Philippe aș zice că este o persoană mult prea sentimentală pentru a « trăi » și pentru a fi fericit. Odile pe de altă parte, iubea viața și nu se priva de la nimic. Va fi caracterizată de soțul ei drept « regină », Philippe o pune pe Odile pe un piedestal, de pe care nici o altă femeie nu va reuși să o detroneze. Isabelle va resemţi acest lucru din plin.

« De ce încercam o asemenea impresie de perfecțiune? Oare Odile îmi spunea lucruri atât de remarcabile ? Nu cred, dar avea ceva ce lipsea tuturor celor din familia Marcenat : gustul vieții. Iubim ființele pentru esența lor misterioasă pe care o secretă și care lipsește din formula noastră spre a face din noi un compus chimic stabil. Dacă nu întâlnisem până atunci vreo femeie mai frumoasă decât Odile, cunoscusem însă femei mai strălucite, cu mult mai inteligente decât ea ; dar nici una nu a știut să-mi aducă, așa cum știa ea, lumea sensibilă atât de aproape de sufletul meu. »

Isabelle intră în viața lui Philippe aproape insiduos, îl iubește mai mult decât se iubește pe ea însăși, îi tolerează toate greşelile. Prezența soțului este suficientă pentru a o face fericită. Maurois construiește cele două povești în oglindă : gelosul din prima devine frivolul din a doua, lăsându-i apoi Isabellei rolul gelosului. Isabelle citează în scrisoarea ei pasaje pertinente din jurnalul intim al lui Philippe, prezentând astfel cele două laturi ale aceleași întâmplări. Aceste pasaje oferă o nouă perspectivă asupra evenimentelor relatate, prezentând în același timp un Philippe diferit, sensibil, altfel decât îl percepem din relatările Isabellei.

« La suprafață era Philippe al părinților mei, un ins simplu, alcătuit din câteva convenții gen Marcenat și din unele împotriviri, apoi venea Philippe al lui Denise Aubry, senzual, cu accese de tandrețe, brutal prin reacție, apoi Philippe a lui Bertrand, curajos, sentimental, apoi acela a lui Halff, precis și dur, și știam foarte bine că dedesubt se mai află un alt Philippe, mai real decât toți cei enumerați, singurul care ar fi putut să mă facă fericită, dacă m-aș fi împăcat cu el, dar eu nici nu țineam măcar sa-l cunosc. »

Autorul nu se reține deloc, face o analiză directă, frontală a firii omenești, fără nici un fel de ascunzișuri, parcă încercând să șocheze cititorul cu realitatea pe care o expune despre relațiile sentimentale și interacțiunile între partenerii de viață.

« Lucrul cel mai important pe care l-am înțeles de un an încoace e că, dacă iubim cu adevărat, nu trebuie să dăm prea mare importanță faptelor acelora pe care îi iubim. Avem nevoie de ei, ei sunt singurii care ne ajută să trăim într-o anumită « atmosferă » (prietenă ta Helene spunea « climat » și cuvântul este foarte potrivit) de care nu ne putem lipsi. »

Scriitura este sobră, sinceră, melancolică, aproape empatică, transportând prin intermediul ei cititorul în atmosfera de familie a lui Philippe Marcenat. Ce mi s-a părut interesant și deosebit printre altele, este faptul că Maurois reușește să privească atât prin ochii bărbatului cât și prin cei ai femei. Prin intermediul celor două scrisori, reușeşte să transpună în analiza sa, aceste puncte de vedere de multe ori atât de diferite.

Am început cartea fără prea mari așteptări, pe parcursul lecturii am fost prinsă aproape total de această atmosferă. Nu este un roman de acțiune, și cu toate acestea citeam pagină după pagină prinsă în potopul de sentimente ale personajelor. Am să mă opresc aici cu impresiile despre acest roman, nu înainte însă de a vi-l recomanda cu drag.

Advertisements

18 comments

    1. Ma bucur ca iti place cum am scris 😘. Am avut inspiratie poate si pentru ca este un roman deosebit. Iti trebuie intr-adevar o stare speciala pentru lectura lui, nu-ti spun mai mult 🙂🙂🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s