Galben de Crome

“Galben de Crome” este primul roman scris de Aldous Huxley și cel care l-a consacrat pe autor. Acesta este total diferit de lumea distopica descrisă în « Minunata lume nouă ». De această dată, Huxley își plasează acțiunea în Anglia anului 1920, într-un conac la țara.

 « Devenind iarăși conștient de lumea din jurul său, se trezi pe culmea unui povîrniș. Drumul cobora, abrupt și drept, într-o vale întinsă. Acolo, pe culmea cealaltă, un pic deasupra văii, se afla Crome, destinația sa. Frînă. Această priveliște plăcută a Crome-ului te îndemnă să zăbovești. Fațada cu cele trei turnuri proeminente se înalță brusc dintre copacii întunecați ai grădinii. Casa era scăldată din plin în lumina soarelui.»

Îl vom urmări pe Denis, un tânăr de douăzeci și ceva de ani, scriitor și poet, care face parte din burghezia londoneză și care își petrece o vacanța de o luna în Crome în compania gazdelor și a invitaților acestora. Conacul din Crome, cu o arhitectură deosebită (descrisă în detaliu de autor), aparține unui gentilom pe nume Henry Wimbush și soției acestuia, Priscilla.

Mai multe persoane se aflau deja la conacul Crome când a sosit Denis. Printre acestea, Mary, o tânără de douăzeci și trei de ani, o fată serioasă, cuminte (probabil nu întâmplător autorul i-a ales numele de Mary) ; domnul Gombauld Scogan, un tanăr pictor, talentat și, în final, Anne, nepoata lui Henry Wimbush, de care Denis este indrăgostit în secret.  Dacă va reuși sau nu să-i transmită lui Anne sentimentele sale, rămâne să descoperiți voi.

Toți aceștia se bucură de viața calmă și linistită într-un peisaj rural englezesc tipic și își ocupă timpul cu diferite hobby-uri. Domnul Wimbush este pasionat de istoria conacului și de arhitectura sa, doamna Wimbush este interesată de viața de apoi și incearcă în zadar să comunice cu spiritele, Jenny desenează, caricaturizând personajele din jurul ei. Gombauld își petrece timpul într-un studio la o distantă mică de conac și experimentează mai multe stiluri de pictură cu mai mult sau mai puțin succes, și în cele din urmă, Denis se dedică poeziei, dorind să-i fie recunoscut talentul.

 « -Secretul scrisului, spuse el șoptind la urechea tânărului, secretul scrisului este Inspirația.

Denis îl privi uluit.

-Inspiratia… repetă domnul Barbecue – Smith. »

Cititorul este practic cufundat în atmosfera unei vechi locuințe aristocratice care adăposteste personaje total diferite, reprezentative pentru societatea epocii respective, fiecare cu obsesiile lor. Autorul le exagerează trăsăturile, reușind să-i caricaturizeze într-un mod amuzant. Caracteristica principală, care se regăsește la toți protagoniștii este imposibilitatea lor de a comunica unul cu celălalt. Vorbesc, dar nici unul nu-și ascultă  interlocutorul, fiecare fiind preocupat doar de propriile sale pasiuni și sentimente. Este de fapt o frescă savuroasă, reprezentativă a societății englezești din vremea aceea fără o acțiune sau o intrigă propriu-zisă.

Mi s-a părut interesant faptul că vom regăsi câteva pasaje introduse de către Scogan care anunța ideile futuriste ale lui Huxley din capodopera acestuia « Minunată lume nouă. »

« În decursul următoarelor secole, cine știe?, lumea ar putea asista la o separare și mai drastică. Eu o aștept cu nerăbdare și optimism. Acolo unde marii Erasmus, Darwin și domnișoara Anna Seward, Lebăda din Lichfield, au experimentat – și, în ciuda fervorii lor științifice, au eșuat – descendenții noștrii vor experimenta și vor reuși. O generație impersonală va lua locul sistemului hidos al Naturii. În vaste incubatoare de stat, șiruri peste șiruri de sticle gravide vor furniza lumii populația de care are nevoie. »

Autorul are un stil amuzant, intelectual, și, poate cel mai important, nepretențios, însă, sunt anumite pasaje, mai ales cele care descriu conacul și împrejurimile care sunt un pic prea lungi pentru gustul meu. Le-am citit cu greu, am avut impulsul de a le sări. Altele însă, cum ar fi de exemplu, cel în care Denis își amintește de dragostea sa pentru cuvântul „carminativ” au fost deosebit de savuroase și amuzante. V-aș recomanda să rezistați nevoii de a căuta sensul cuvântului înainte să terminați de citit pasajul respectiv.

Nu este un roman pe care l-aș reciti cum am făcut cu „Minunata Lume nouă”, pe de altă parte nici nu pot spune că regret că l-am citit. În concluzie, vă spun că am descoperit un Aldous Huxley diferit de cel din romanele sale distopice.