Jocul îngerului

Acum o lună vă împărtășeam impresiile mele legate de romanul « Umbra vântului » pe care l-am descoperit datorită soțului meu. Intrigată și, totodată, impresionată de scriitura autorului, am decis să continui tetralogia. « Jocul îngerului » nu este o continuare în adevăratul sens al cuvântului, acțiunea se petrece cu câteva decenii înaintea celei din primul volum. Vom regăsi librăria Sempere și Fiii, fără însă ca această să fie în centrul romanului.

Povestea se concentrează de această dată pe David Martin, un scriitor în devenire, care se instalează într-o casă cu turn, în Barcelona. Copil fiind, David asistă la moartea violentă a tatălui său, pe când acesta lucra ca și tehnician pentru ziarul « La Voz de la Industria». Rămas orfan, va fi luat sub aripa protectoare a lui don Pedro Vidal, unul dintre ziariștii cei mai cunoscuți ai publicației și membru de seamă al societății burgheze din aceea vreme.

 « -Nu, n-o să mă dezamăgești. O să mă lași baltă, mai devreme sau mai târziu. Și bine vei face, fiindcă dumneata nu ești ziarist, și nici nu vei fi vreodată. Dar nici autor de romane polițiste nu ești, deși așa crezi. Rămâi pe aici o bucată de vreme și o să te învățam vreo câteva lucruri care niciodată nu-s de prisos. »

Încet, dar sigur, David se afirmă în cadrul ziarului, ajutat, bineînțeles de către protectorul său care îi intuiește talentul și ambiția. Pentru început va scrie articole, mai apoi va fi responsabil de o rubrică de povestiri. La un moment dat, ajunge să publice sub pseudonim o serie de romane polițiste de succes, care însă sunt mult sub ceea ce ar putea să creeze.

Adevărata intrigă începe când este contactat de către Andreas Corelli, reprezentantul unei edituri din Paris.  Acesta este un personaj enigmatic, ascuns, secretos,care îi cere tânărului autor să scrie mai mult decât un roman, mai mult decât o carte, să inventeze o nouă religie. Proiectul părea pasionant și era extrem de bine plătit. David cade în plasa editorului fără să realizeze de fapt cine se ascunde în spatele acestei edituri necunoscute. Pe măsură ce începe să scrie și să se întâlnească cu Corelli, David se regăsește prins într-o pânză de păianjen, în care se adâncește și se încâlcește din ce în ce mai tare. Întrebarea care m-a chinuit până aproape de sfârșit a fost cine este de fapt acest Andreas Corelli și ce urmărește el.

De la prima întâlnire cu așa zisul său prieten, Corelli, viața lui David Martin va fi presărată de o mulțime de coincidențe și evenimente în care este mai mult sau mai puțin amestecat și care se finalizează cu moartea celor implicați. Personajul nostru va găsi de fiecare dată refugiu și îndrumare în librăria „Sempere și Fiii”, ca un fel de ghid în întunericul în care s-a lăsat prins. Sempere va fi cel care-l va duce la Cimitirul Cărților Uitate, loc despre care vom afla mai multe detalii în acest volum și de unde își va alege și David o carte conform tradiției.

« -Unii preferă să creadă că, de fapt, cartea este cea care îi alege pe ei… Destinul, ca să spunem așa. Ceea ce vezi dumneata aici este suma secolelor de cărți pierdute și uitate, cărți care erau condamnate să fie distruse, cărți care păstrează memoria și sufletul unor vremuri și minuni de care nimeni nu-și mai amintește. »

Librarul îi va recomanda o tânără pasionată de literatură și care-și dorește să devină scriitoare. Isabella îl va convinge pe David să-i devină mentor și va deveni în timp un fel de înger protector al acestuia.

David se bazează mult pe Isabella. Relația dintre ei nu este întotdeauna cea mai ușoară. Isabella îi spune direct ceea ce gândește, iar David nu este pregătit să accepte ceea ce aude. Aceasta intuiește pericolul în care se află mentorul ei, îl avertizează, îl imploră chiar și nu renunță la el nici atunci când lucrurile par finalizate. Am îndrăgit-o pe Isabella, poate mai mult decât pe David.

 « -Și nu vorbesc numai de înfățișarea ei, o ramă de o rafinată alcătuire, ci de acel tablou de bunătate și frumusețe interioară pe care îl poartă înăuntru așteptând momentul oportun să iasă la suprafață și să-l facă pe cine știe care norocos bărbatul cel mai fericit din lume. »

Cele două părți ale tetralogiei au mai multe aspecte în comun. Cărțile schimbă viața protagoniștilor este primul și cel mai evident detaliu comun. În primul volum, Daniel Sempere descoperă o carte a unui autor necunoscut în Cimitirul Cărților Uitate și va începe o anchetă pentru a descoperi adevărul și pe sine. În al doilea volum, David Martin va scrie o carte care îi va bulversa întreagă existență. Amândouă romanele au în centrul lor o casă, cu un trecut tumultuos și secret, învăluită în mister pe care protagoniștii încearcă să-l descopere.

În această a doua parte, m-am simțit prinsă ca într-o spirală de roman gotic, fantastic cu substrat religios, amestecat cu roman polițist, condimentat ușor cu o poveste de dragoste. Am fost captivată de intrigă, încercând să găsesc o explicație rațională la misterele din poveste. Citind, aveam impresia că sunt de cealaltă parte a oglinzii și că, acțiunea se derulează în fața ochilor mei într-un mod absolut facsinant.

« Un scriitor nu uită niciodată momentul când, pentru prima oară, primește câțiva bănuți sau un elogiu în schimbul unei povești. Nu uită niciodată momentul când, pentru prima oară, simte în sânge dulcea otravă a vanității și crede că, dacă izbutește să facă astfel încât nimeni să nu-i descopere lipsă de talent, visul literaturii vă fi în măsură să-i aducă un acoperiș deasupra capului, o masă caldă la sfârșitul zilei și lucru la care râvnește cel mai abitir : un nume tipărit pe o biată bucată de hârtie, care cu siguranță va trăi mai mult decât el. Un scriitor e condamnat să-și amintească acest moment, fiindcă în clipa aceea e deja pierdut, iar sufletul său are deja un preț. »

Magia lui Zafón a funcționat și acum, cu scriitura sa poetică, îmi vine să spun, cu o doză suficientă de suspans și de mister, destul de întunecată fără a fi thriller, pe scurt mi-a plăcut. Abia aștept să mă cufund în cel de-al treilea volum.