Le Chant d’Achille (Cântul lui Ahile)

Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri de prima mea « întâlnire » cu mitologia greacă. Cred că aveam vreo opt-nouă ani când m-a dus mama la filmul « Hercule cucerește Atlantida », un film din anii ’60. Mi-a plăcut foarte mult de Hercule, era… așa…eroic. Nu țin minte toate detaliile filmului, dar știu că la sfârșit o salvează pe fată.

Am fost atât de impresionată de acest spirit de luptător, de capacitatea sa de sacrificiu, încât am început să citesc despre el. Prima carte a fost « Legendele Olimpului », cred că am citit-o de cel puțin zece ori, știam pe dinafară pasaje întregi, atât din partea cu zeii cât și din cea cu eroii, dar parcă eroii mi-au plăcut mai mult. Apoi au urmat altele : «Legendele și miturile Greciei Antice », « Iliada », « Odiseia » și « Eneida », repovestite și apoi în versuri.

Anul trecut am citit « Casandra » de Christa Wolf (despre care am scris aici), iar anul acesta, uitându-mă pe Instagram am descoperit o autoare care scrie despre această epocă, Madeline Miller. Povestindu-i unei prietene, mi-a cumpărat cartea « Le Chant d’Achille » (Cântul lui Ahile).

Patroclu și Ahile. Doi eroi, fiecare în felul lui. Două nume legate de unul dintre cele mai vestite războaie din Antichitate. Două legende, una în umbra ceilalte.

Autoarea propune o altă perspectivă, una mai intimă, privită prin ochii lui Patroclu, naratorul și victima colaterală a succesului lui Ahile, perspectivă diferită de povestitorul atotștiutor și atotvăzător a lui Homer.

Patroclu, copil fiind, ucide fără intenție un prieten de joacă. Drept pedeapsă, tatăl său, regele Menoetius, îl exilează în Phtie în țara regelui Peleu, unde trebuie să-și ispășească pedeapsa. Aici îl cunoaște pe Ahile, fiul lui Peleu și a zeiței Tetis. Cei doi sunt firi total opuse : Ahile este sigur pe el, arogant, frumos, « luminos », are totul pentru a reuși ; pe când Patroclu este timid, liniștit, matur, răbdător. Vor lega o prietenie strânsă, bazată pe încredere, nu se vor minți niciodată, oricât de dureros ar fi adevărul și aceasta cu toată opoziția lui Tetis care nu apreciază această prietenie.

« -C’est ça. Mais ce n’est pas sa faute. J’avais oublié de dire que je le voulais pour compagnon.

Le mot exact qu’il employa était therapon. Un frère d’armes ayant jure fidélité et amour au prince par un serment de sang. En temps de guerre, ces hommes constituaient sa garde d’honneur, et en temps de paix, ses plus proches conseillers. »

Traducerea mea :

« -Asta este. Dar nu este vina lui. Am uitat să-i spun că-l doream ca și companion. Cuvântul exact pe care l-a utilizat este therapon. Un frate de arme care a jurat fidelitate și iubire printr-un legământ de sânge. În timp de război, acești oameni formau garda sa de onoare, și, în timp de pace, erau cei mai apropiați consilieri. »

Adolescența și-o vor petrece în munți în compania centaurului Chiron, care îi va învăța pe lângă arta războiului (mai ales pe Ahile), și medicină, muzică, sculptură. Va fi o perioadă fericită pentru cei doi. Tot aici își vor descoperi și adevăratele sentimente pe care le au unul față de celălalt, o dragoste pură, profundă, puternică care va dăinui și după moarte.

Însă, într-o bună zi, Peleu îi cheamă în cetate. Elena, soția lui Menelau a fost răpită de Paris și dusă în Troia. Agamemnon, fratele lui Menelau, cheamă toți foștii pretendenți ai Elenei pentru a o aduce înapoi. După decizia de a participa la această expediție, destinele lui Ahile și Patroclu se schimbă iremediabil pentru cei doi, soarta lor fiind pecetluita.

 « C’est peut-être à cet instant-là que nos vie changèrent pour de bon. Pas avant, à Scyros, ni encore avant, dans le Pélion, mais bien la quand nous primes conscience de cette grandeur qui le suivait partout où il irait, maintenant et toujours. Achille avait choisi de devenir une légende, et cette légende était en marche. »

Traducerea mea :

« Poate că acesta a fost momentul în care viețile noastre s-au schimbat pentru totdeauna. Nu înainte pe Scyros, nici mai înainte în Pelion, ci aici, când am conștientizat această măreție care îl urma peste tot pe unde mergea, acum și întotdeauna. Ahile a ales să devină o legendă și această legendă se pusese în mișcare.»

Cu toate că știam finalul tragic al celor doi, parcă așteptam să se schimbe ceva în poveste… sau așa îmi doream eu. Autoarea urmează îndeaproape povestea clasică, adăugând multe detalii care nu au fost dezvoltate de Homer în « Iliada ». Pe lângă Ahile și Patroclu, toți eroii sunt prezenți în roman : Ulise, prințul insulei Itaca, cel care îi va păcăli pe troieni ; Agamemnon, rege încăpățânat și tiranic, Menelau, regele umilit, Nestor, rege înțelept și matur, despre troieni vom afla foarte puțin.

La fel ca și Homer, Miller nu vorbește deloc despre mitul invulnerabilității lui Ahile. Îl prezintă ca fiind un războinic temut, viteaz, încăpățânat, arogant și foarte orgolios (poate dacă ar fi cedat un pic lucrurile ar fi stat altfel), sensibil, tandru, dar muritor, chiar dacă este fiul unei zeițe.

« Il disait ce qu’il pensait, et jugeait perturbant que son interlocuteur n’en fasse autant. Certains auraient pu se méprendre et le trouver simplet. Mais ceux qui vont toujours directement au cœur des choses ne possèdent-ils pas une sorte de génie ? »

Traducerea mea :

« Spunea ce gândea și considera că este îngrijorător că interlocutorul său nu făcea la fel ca el. Unii îl puteau judecă greșit considerând că este simplu la minte. Dar cei care ating miezul lucrurilor nu au cumva un fel de geniu ? »

Romanul este bine documentat, atmosfera epocii, obiceiurile, descrierile, locul femeii în societate, codul războinicilor, războiul sunt evocate fidel. Scriitura este cursivă, agreabilă, lectura este ușoară, cu toate cele aproape cinci sute de pagini, am terminat romanul în două zile.

La final, am închis cartea și m-am retras încet din ultima scenă cu lacrimi în ochi.