Omul din Sankt Petersburg

Am primit cartea de Crăciun, am pus-o în bibliotecă și aştepta cuminte să-i vină rândul. De ce am început să o citesc tocmai acum? Nu cred că am vreun un motiv real sau conștient, pur și simplu așa s-a întâmplat… Cred însă că a fost potrivită pentru această mini vacanţă.

Acțiunea romanului ne trimite în Anglia secolului douăzeci înainte de primul război mondial. Prințul Orlov este trimisul țarului, se află în misiune diplomatică la Londra pentru a negocia detalile unei alianțe între Rusia și Anglia, căci toate semnalele indicau faptul că Germania se pregătea de război.

Va purta tratativele cu unchiul său prin alianță, contele Stephen Walden. Acesta reprezintă aristocrația britanică, este conservator, constrâns de eticheta de conduită, convențional, închistat în ipocrizia epocii.  Contele Walden este ghidat în negocieri de către însuşi marele Winston Churchill, pe atunci Prim-Lord al Amiralităţii.

„Walden se întreba cât de multe știau cei din Cabinet despre ce puneau la cale el și Churchill. Și Prim-Lordul Amiralității putea fi machiavelic. Oare toată povestea asta semăna cumva cu o mașinărie complicată, cu rotițe acționând alte rotițe?”

Intrăm în atmosfera vremii alături de Charlotte, fiica contelui Walden de optsprezece ani, care urmează să fie prezentată la curte și astfel să „devină adultă”. Charlotte este idealistă, naivă, poate prea protejată de părinți, în plină criză de adolescență. Se va detașa de ideile conservatoare inoculate de părinți prin participarea alături de sufragete la o manifestație pentru obținerea dreptului de vot al femeilor.

“Aproape că avea senzația că părinții ei o trădaseră. La ce-i folosiseră toți anii de educație, când fusese de ajuns o singură noapte ca să afle că toate lucrurile importante nu-i fuseseră niciodată dezvăluite? Fără îndoială, îi vorbiseră de protejarea tinerelor fete, însă Charlotte considera că înșelătoria era, probabil, termenul potrivit. Când se gândea cât de ignorantă fusese până în seara aceea, se simțea îngrozitor de prost și asta o scotea din sărite.”

Lydia, soția contelui Walden și mama Charlottei este un personaj interesant. Face parte din aristocrația rusă, l-a cunoscut pe Stephen în urmă cu mulți ani, când acesta a vizitat Rusia cu afaceri. Este o femeie ascunsă, afișează ceea ce anturajul așteaptă să vadă, însă trebuie să-și gestioneze conflictele interioare între ceea ce este și ceea ce pare. Are un trecut tumultuos, secret, pe care nici soțul ei nu-l cunoaște, dar ca orice secret se va afla.

“Lydia oftă. Anii aceia se terminaseră. O vreme, își îngropase atât de bine tainele, că nimeni, în afară de ea, nu fusese chinuit de ele și până și ea reușea să uite din când în când; însă acele zile de început de război își croiau drumul spre lumină. Crezuse că Londra se afla la o distanță sigură de Sankt Petersburg, dar poate că o alegere mai bună ar fi fost California; sau exista posibilitatea că nicăieri nu era îndeajuns de departe. Pacea luase sfârșit. Totul se prăbușea. Ce-o să se întâmple mai departe?”

Aproape în același timp cu venirea prințului Orlov la Londra, mai vine și un anume Felix, anarhist rus care are misiunea de a opri negocierile și astfel de a împiedica intrarea Rusiei în războiul eminent. Felix este un criminal, evadat din Siberia, inteligent, organizat, care nu se dă în lături de la a manipula și a ucide pentru a-și atinge scopul.

“Pe drum, descoperi un lucru uimitor în ceea ce-l privea: pierduse capacitatea de a se mai teme. Se întâmplase ceva cu mintea lui; era de parcă s-ar fi închis o ușă. Nu se mai putea gândi la nimic care să-l înspăimânte. Dacă-i era foame, avea să fure, dacă era urmărit, putea să se ascundă; și dacă era amenințat, era în stare să ucidă. Nu voia nimic. Nu-l mai putea răni nimic. Iubire, mândrie, dorință, toate aceste sentimente fuseseră date uitării.

În cele din urmă însă, le simțise din nou pe toate; numai frica nu se mai întorsese.”

Romanul prezintă Anglia în tranziție între obiceiurile și fastul secolului nouăsprezece cu balurile și recepțiile aristocrației și liberalizarea femeii, descoperirea jazz-ului și a modernismului. Scriitura este cursivă, cu schimbări de puncte de vedere, autorul urmărind personajele pe rând, vom avea parte de întoarceri în timp, secrete, politică, dragoste și spionaj.

Probabil că nu este cel mai reușit roman al autorului (cel puțin așa l-am perceput eu), situații un pic exagerate, anumite personaje lipsite de substanță și profunzime, un sfârșit previzibil… cu toate acestea este o lectură plăcută, potrivită pentru weekend.