Jocuri de oglinzi

Primele romane polițiste pe care le-am citit au fost cele scrise de Agatha Christie, autoare inconturnabilă pentru iubitorii acestui gen. De curând am recitit “Crima din Orient Express” (despre care am scris aici), în care vestitul Hercule Poirot rezolvă cazul în stilul său propriu. În “Jocuri de oglinzi” regăsim un alt personaj cunoscut al scriitoarei și anume pe Miss Marple.

Jane Marple este o doamnă în vârstă, care locuiește într-un sat din Anglia, sat în care se petrec tot felul de întâmplări, pe care le rezolvă prin simțul ei dezvoltat de observație  și prin conexiunile dintre detalii.

« Miss Marple avea părul cărunt, fața rozalie, moale, brăzdată de riduri și ochii inocenți de un albastru clar. Părea o bătrinică foarte plăcută.»

În acest roman, Miss Marple se întâlnește cu o veche prietenă, Ruth van Rydock, fostă colegă de școală. Aceasta îi împărtășește îngrijorările sale cu privire la sora ei, Carrie Louise, care ar prezenta semne de otrăvire și o roagă pe Jane să se ducă în vizită și să « ancheteze » sub acoperire. Misiunea este delicată, Ruth se bazează pe sentimentul că « ceva nu este în regulă », fără a oferi detalii suplimentare și fără a avea vreo idee de cine anume ar vrea să-i facă rău surorii sale.

« Bătrâna replică nedumerită:

-Dar nu mi-ai spus, Ruth, de ce îți este de fapt teamă.

-Păi asta e, că nu știu! Și acest lucru mă umple de îngrijorare. Tocmai am fost acolo pentru o vizită scurtă. Și am simțit tot timpul că ceva nu e în regulă. În atmosferă, în casă, știu că nu mă înșel. Îmi dau seama imediat care e starea generală de spirit în jurul meu, întotdeauna am făcut-o. »

Miss Marple nu se mai întâlnise cu Carrie Louise de mult timp, are însă încredere în intuiția prietenei sale și hotărește să-i facă o vizită, folosindu-se de povestea sub acoperire a lui Ruth, că ar avea nevoie de o perioadă de odihnă pentru a-și reface sănătatea. În felul acesta, nimeni nu bănuiește nimic.

« Deci, pe Ruth, cea care locuia în America, o văzuse cel mai adesea, în timp ce pe Carrie Louise, cea care locuia în Anglia, nu o mai văzuse de peste douăzeci de ani. Ciudat, dar destul de firesc în acelasi timp, fiindcă, atunci când două vechi prietene locuiesc în aceiași țară, nu au nevoie să stabilească întâlniri. Se presupune că, mai devreme sau mai târziu, se vor vedea fără a plănui asta din timp.

Însă atunci când oamenii se învârt în sfere diferite, întâlnirea nu are loc. Drumurile lui Jane Marple și Carrie Louise nu se încrucișaseră niciodată. Pur și simplu. »

Jane Marple ajunge la conacul unde locuiește Carrie Louise, împreună cu familia sa numeroasă. În prima parte a romanului vom afla complicata poveste a vieții prietenei sale : 3 căsătorii, cu copii adoptați, vitregi, proprii și o nepoată. Gradele de rudenie ale personajelor sunt încâlcite : Mildred, fiica lui Carrie Louise din prima căsătorie, Gina, nepoata lui Carrie Louise și fiica fiicei adoptive a lui Carrie Louise, măritată cu un american, Alex și Stephen Restarick, băieții vitregi din cea de-a doua căsătorie. Nu o să continui să vă înșir personajele din simplu motiv că sunt numeroase și complicat de explicat. O să vă spun însă că Miss Marple descoperă încet alianțele, conflictele, neînțelegerile din conac, având acest dar de a-i face pe protagoniști să vorbească.

Carrie Louise își dedică timpul împreună cu actualul soț, Lewis Serogold, pentru salvarea cazurilor unor adolescenți defavorizați pe care încearcă să-i aducă pe drumul cel bun. Cei doi sunt ajutați de o echipă întreagă de medici, psihiatrii, profesori.

Carrie Louise pare o femeie sensibilă, idealistă, amabilă, fragilă, toți vor să o protejeze. Această grijă a membrilor familiei mi s-a părut forțată, bătătoare la ochi, cumva suspectă.

Insinuările, frazele lăsate în suspans, bănuielile, îngrijorările personajelor plutesc în aer din primele pagini. Nimic nu este concret, nimic care să pară mai mult decât o interpretare subiectivă a faptelor și totuși parcă pericolul este palpabil. Lucrurile se concretizează cu descoperirea lui Christian Gulbrandsen, fiul vitreg al lui Carrie Louise, mort în camera sa. Acesta venise special în vizită să vorbească cu Lewis, soțul lui Carrie Louise. Așa cum vă așteptați, suspecții și motivele nu lipsesc.

În seara aceea, aproape toată lumea asistă în spatele ușilor închise la o scenă violentă între Lewis și Edgar Lawson, unul dintre tinerii defavorizați. Ce s-a întâmplat de fapt ? Este vreo legătură între moarte lui Christian și pericolul care planează asupra lui Carrie Louise ? Va descoperi Miss Marple despre ce este vorba ? Cine este vinovatul?

Titlul se referă la iluzia creată de jocurile de oglinzi, în care magicianul se folosește de acestea pentru a ascunde, de fapt, adevărul spectatorilor.

“Iluzia, a subliniat el, se creează în ochii spectatorilor.

–          Cum fac iluzionistii, murmură vag Miss Marple. Jocuri de oglinzi, cred că așa se spune în limbaj argotic.”

Este un roman care se citește ușor, ca de altfel toate romanele Agathei Christie. Dacă în prima parte, evenimentele se desfășoară încet, odată cu descoperirea morții lui Christian ritmul se accelerează, ancheta efectivă începe. Miss Marple se dezvăluie în fața cititorului și scoate la iveală adevărul din spatele aparențelor.

Pe lângă ancheta propriu-zisă, cartea mai scoate în evidență și relațiile familiale tumultoase, începutul preocupărilor pentru redresarea tinerilor delicvenți, atât prin oferirea unui mediu adecvat, cât și prin ajutor psihiatric.

Mi-a părut rău că s-a terminat așa de repede, aș fi vrut să aflu mai multe despre ce se întâmplă cu Gina sau cu Mildred. Lectura acestui roman mi-a dat un motiv în plus să mai citesc/recitesc și alte romane alte autoarei.