Poarta lui Ptolemeu

După un prim volum al trilogiei extrem de alert (despre care am scris aici) în care djinnul nostru preferat, Bartimaeus, este în centrul acțiunii, un al doilea volum pe care l-am denumit eu de tranziție (despre care am scris aici), ajungem la ultima parte a trilogiei.

Vremurile sunt tulburi, magicienii par să piardă puterea și recurg la propagandă și dezinformarea populației pentru a ține oamenii de rând sub control. Sunt în război în America, război care durează și le secătuiește resursele. Oamenii se revoltă, organizează greve și manifestații împotriva guvernului. Duhurile sunt din ce în ce mai nesupuse. Toată ordinea pare să se destrame. În toată această agitație îi vom regăsi pe cei trei protagoniști: Nathaniel, Bartimaeus și Kitty Jones. 

« John Mandrake abia dacă asculta. Relatarea era previzibilă și deprimantă; nu făcea decât să sporească frustrarea care fierbea înăuntrul lui. Totul scăpase de sub control – războiul, oamenii de rând, situația din Imperiu. Trebuia făcut ceva, și repede, dacă voiau ca națiunea să fie salvată. »

Nathaniel, numit acum John Mandrake, devine Ministrul Informațiilor, este unul dintre membrii cei mai influenți ai guvernului, locul i-a fost asigurat de succesul avut în situația cu golemul. Are șaptesprezece ani, este același tânăr ambițios, care se îngropă în muncă sa, cu dorință de afirmare, ceea ce însă atrage invidia multora dintre magicieni. Îl “uită” pe copilul Nathaniel pentru a deveni din ce în ce mai mult magicianul John Mandrake, care încearcă să-și ascundă sentimentele, să devină ceea ce alții așteaptă de la el.

« John Mandrake era un tânăr atrăgător, iar prezența lui era impregnată de parfumul puterii, dulce și îmbătător ca mirosul de caprifoi în aerul serii. Era de înălțime medie, slăbuț, iute și sigur pe sine când acționa. Fața lui palidă și slabă prezenta un paradox contrariant, combinând expresia tinereții extreme – avea doar șaptesprezece ani – cu cea a experienței și a autorității. Avea ochii întunecați, privirea pătrunzătoare și serioasă și fruntea prematur ridată. »

Singura legătură cu viață sa anterioară este djinnul său, Bartimaeus. Acesta este invocat de către Nathaniel din ce în ce mai des, ceea ce duce la o deteriorare a esenței sale. Orice duh trebuie să se întoarcă în Celălalt Loc pentru a prinde puteri și pentru a se reface, perioada în care se află pe pământ îi atacă esența și îl slăbește. Bartimaeus, chiar și în agonie, nu-și pierde nici ironia și nici aroganța la adresa stăpânului său, spre deliciul cititorului.

« A urmat o schimbare profundă, întunecată, în personalitatea stăpânului meu. Chiar dacă nu fusese niciodată celebru pentru felul său de a glumi cu lumea, a devenit de-a dreptul tăios și antisocial, chiar mai puțin dispus decât de obicei să vorbească despre una sau alta cu un djinn vesel. Dar, printr-un crud paradox, a început să mă invoce din ce în ce mai frecvent și din ce în ce mai fără motiv.

De ce făcea asta ? În principal, desigur, pentru că dorea să micșoreze pe cât posibil șansele că eu să fiu invocat de un alt magician. »

Djinnul ne va povesti despre stăpânul său preferat din trecut, Ptolemeu și despre viața sa în Alexandra din anii 125 înaintea erei noastre, vom descoperi o altă relație între magician și djinn, diferită, în care domină încrederea între cei doi și nu sclavia. De asemenea, vom afla mai multe informații despre Celălalt Loc, lăcașul de odihnă al tuturor duhurilor.

Pe Kitty Jones, fosta membră a Rezistenței, o regăsim în slujba unui magician, de la care învață magie, citește, se documentează, vrea să înțeleagă de unde vin duhurile. Se folosește de identități false pentru a nu fi descoperită de poliție care încă ii mai caută pe membrii Rezistenței.

« – Ptolemeu e Ptolemeu ! Un magician absolut remarcabil. Îi aruncă o privire imploratoare. Ai timp să pui ceainicul pe foc, Lizzie înainte să pleci?

Kitty insistă :

-Era egiptean ?

-Era, într-adevăr, deși numele este grecesc, desigur. Era de origine macedoneană, de fapt. Bună treabă, Lizzie! Nu mulți oameni de rând care se țin de proteste ar ști și asta ! »

Cei trei își vor uni forțele în ciuda animozităților pentru a lupta o ultimă oară împotriva forțelor demoniace care vor să răstoarne ordinea și pacea. Nu vor descoperi imaginea de ansamblu și întinderea complotului decât la sfârșit. Rezolvarea problemei se găsește în trecutul lui Bartimaeus, într-o procedură inventată de către Ptolemeu, denumită Poarta lui Ptolemeu, despre care nu o să vă povestesc, aș dezvălui prea mult din actiune și v-aș strica plăcerea de a citi cartea.   

Nathaniel va reuși să-și găsească liniștea interioară? Va fi Bartimaeus eliberat? Kitty va reuși să înțeleagă substanța lucrurilor? Vor reuși ei împreună oare să contracareze planurile malefice?

Autorul reușește și în acest volum să îmbine cu ingeniozitate, suspansul, umorul, acțiunea, pericolele de tot felul, trădarea, complotul, ironia și aventura. 

Universul descris în trilogie este apropiat de al nostru, ceea ce dă de gândit cititorului, dar și plin de fantastic, ceea ce îl face interesant și fascinant totodată. În primul volum îl avem în centru pe Bartimaeus, în cel de-al doilea pe Kitty, iar cel de-al treilea este dominat în mod clar de Nathaniel, cele trei romane sunt echilibrate, personajele se construiesc și evoluează încet către un final.  

Sfârșitul a fost surprinzător, altfel decât m-aș fi așteptat, altfel decât aș fi vrut, poate. Este un final care îl arată pe Nathaniel într-o cu totul altă lumină, îl arată așa cum este el sub toate măștile pe care și le-a construit, așa cum este el cu adevărat.   

Mi-a plăcut trilogia, mi-a plăcut stilul autorului, scriitura, personajele, suspansul!