Amuleta din Samarkand

După ce Jonathan Stroud m-a delectat luna trecută cu seria Lockwood și asociații și simțind nevoia de o lectură ușoară, m-am gândit că ar fi o idee bună să citesc Trilogia Bartimaeus, scrisă de el.

Din primele pagini suntem introduși într-o lume paralelă cu centrul în Londra, condus de magicieni care își exercită puterea asupra oamenilor de rând, lăsând impresia că sunt de partea lor. Sunt ei așa de puternici pe cât par ? Se gândesc ei oare la binele tuturor ? Bineînțeles că nu. Sau vă așteptaţi să fie altfel?Au ajuns în postura de a conduce datorită capacității lor de a supune diverse creaturi magice, invizibile oamenilor : folioţi, djinni, afrizi, drăcușori și altele. Acolo unde este putere va fi cu siguranță și opoziție, Rezistența își dorește să redea oamenilor controlul, opunându-se actualului regim.

«Dacă era adevărat că ei fac parte din această mișcare de rezistență, însemna că opoziția era mult mai dezvoltată – și, posibil, mult mai de temut – decât credeam eu. Vremurile se schimbau în Londra. »

În acest context, facem cunoștință cu Nathaniel, un băiat de doisprezece ani care a fost ales pentru a deveni magician. Va trebui să treacă printr-o pregătire alături de un mentor desemnat, domnul Underwood. Ca în toate poveştile, ucenicul își depășește rapid profesorul prin ambiţie, determinare și dorință de învățare ieșite din comun.

 «- Un magician, spunea el, este singurul mânuitor al puterii. Magicianul își exercită voința și realizează o schimbare. El poate să facă asta din motive egoiste sau onorabile. Rezultatul acțiunilor sale poate fi bun sau rău, dar magician prost este numai cel incompetent. Care e definiția incompetenței, băiete? Nathaniel se foi pe pernă.

–          Pierderea controlului.»

Nathaniel m-a dus cu gândul la Harry Potter, fără să aibă însă aceiași complexitate, va da dovadă de curaj, mândrie, refuz de a se simți umilit, toate acestea îl vor băga în bucluc. Se va purta de multe ori ca un copil răsfățat, nu va realiza consecințele și implicațile acțiunilor sale (poate nici nu ar trebui să ne aşteptăm la aceasta), se va baza de multe ori pe noroc, nu-l va asculta pe Bartimaeus cu toate că ar fi trebuit.

O să vă întrebați probabil cine este Bartimaeus. Ei bine, este un djinn, o creatură magică, puternică, cu capacitatea de a se transforma în aproape orice. A cunoscut multe vremuri, a servit mulți stăpâni. Nathaniel îl va invocă pentru a fura Amuleta din Samarkand de la un alt magician foarte puternic, Simon Lovelace. Ce puteri are amuleta ? De ce este în posesia lui Lovelace? Care este planul său malefic?

« Amuleta! După toate povestirile, auzisem că era un talisman puternic. Habar n-aveam ce voia să facă puștiul cu ea după ce o căpăta. Cred că nici el nu știa! Poate doar voia s-o poarte că pe un tragic accesoriu la modă. Poate furtul de amulete era ultimul răcnet, varianta magicienilor de tăiat cauciucurile mașinilor. »

Nathaniel va face toate acestea pentru a-și satisface dorința de răzbunare pentru umilirea la care a fost supus de către Lovelace și de către mentorul său în fața lumii bune din Londra. Va reuși tânărul nostru magician să-și atingă obiectivul? Ce rol va juca Bartimaeus?

« Această atitudine de stăpân arogant părea ușor deplasată, dat fiind că venea de la cineva de care până și un șacal ar refuza cu dispreț să se atingă, dar nu am protestat. Prea găseam totul amunzant. Așa că am adunat niște bucăți de lemn, am aprins un foc zdravăn, după care m-am așezat (tot sub chipul lui Ptolemeu) cât am putut de aproape de el mi-a îngăduit stomacul. »

Cum ziceam, Nathaniel nu știe cu ce are de-a face, nu va înțelege decât la sfârșit ce este în joc, va trece printr-o serie de aventuri și peripeții ajutat de Bartimaeus (previzibile uneori), înfruntându-l pe Lovelace și toată armata sa de creaturi.

Mi-a plăcut de amândoi, fiecare are un șarm aparte, Bartimaeus pe de o parte este matur, cu experiență, egoist, un pic arogant, amuzant (deliciul romanului pentru mine); în timp ce Nathaniel este un copil ambițios, rebel, dornic de experiențe și cunoștințe noi, opusul djinnului din multe puncte de vedere.

Scriitura este fluidă, ușoară, coerentă, antrenantă și cu mult umor. Perspectivele se schimbă în funcție de personajul central al capitolului, vom privi prin ochii lui Bartimaeus sau îl vom urmări îndeaproape pe Nathaniel, ceea ce conferă dinamică și suspans romanului. Dacă ar fi să caut un punct slab al acestui roman, acela ar fi trimiterea către notele de subsol, care sunt multe și utile, însă rup ritmul.

A fost lectura de care aveam nevoie acum, o altă lume, un alt univers, fără să fie total rupt de realitatea în care trăim dacă facem abstracţie de magie, chiar dacă este un roman adresat adolescenților, eu m-am distrat citindu-l. În curând, recenzia volumului doi “Ochiul Golemului”!