Jocul lui Ender

De mai multe generații, umanitatea trăiește cu teama unui nou atac al unei rase extraterestre care aproape a exterminat populația pământului în cele două războaie purtate. Cartea trimite cititorul într-un viitor palpabil, realist, aproape profetic. Lumea este guvernată de un totalitarism ascuns sub o democrație aparentă, în care toate țările sunt unite sub egida Statelor Unite pentru a face față potențialei invazii.

Peter, Valentine și Ender, trei copii, trei frați, trei mici genii, diferiți, neinteresați de păpuși sau mașinuțe, cu talent pentru strategie, vor acționa cu maturitate de adulți pentru a influența viitorul pământului. Fiecare joacă un rol bine determinat în evoluția celorlalți doi și nu numai.

” – Ender și cu mine nu suntem proști. Avem note la fel de bune că tine. Ba chiar mai bune, la unele materii. Suntem niște copii teribil de inteligenți. Nu ești cel mai deștept, Peter. Ești numai cel mai mare.”

Tânărul Andrew “Ender” Wiggin, personajul central, în vârstă de 6 ani face parte dintre cei mai promițători candidați pentru a deveni comandantul armatei pământene în războiul împotriva insectelor extraterestre.

Ender va urma un antrenament extrem la Școala de Luptă și apoi la Școala de Comandă, pe o perioadă de mai mulți ani prin simulări, mai mult sau mai puțin virtuale cu scopul de a-l transforma în cel mai mare strateg al pământului, un fel de Napoleon fără înfrângeri sau un Iulius Cezar al viitorului. Toate gesturile și comportamentele lui vor fi disecate, analizate, reanalizate de către profesori, fiind permanent sub lupă.

Am fost impresionată de Ender, de puterea sa de caracter, de forța și ambiția de care a dat dovadă, de maturitatea și logica lui și nu în ultimul rând de inteligența și strategia sa. În timpul lecturii aveam momente în care uitam că este numai un copil, îi calculam vârsta și mă minunam.

” – De fiecare dată am învins pentru că am înțeles felul în care gândea inamicul meu. L-am înțeles după cum se comportă, îmi puteam da seamă ce credea c-o să fac eu și cum ar fi vrut să se desfășoare lupta. Și mă adaptam. Mă pricep bine la asta. Să înțeleg cum gândesc alții.”

Unul din punctele forte ale autorului este construcția psihologică a personajelor sale. Vom descoperi un puști manipulat, torturat de gânduri, cu temeri și frici, dar care întruchipează salvatorul. La școală, va interacționa cu colegii, de unii se va apropia, pe alții însă, îi va evita considerându-i periculoși, dar de fiecare dată, în fiecare decizie pe care o va lua, se va baza pe el însuși, pe ceea ce simte și pe ceea ce consideră că este strategic să facă. Va reuși Ender să se ridice la nivelul așteptărilor?

„Acum Ender era sigur. Pentru el nu există ajutor. Indiferent cu ce s-ar fi confruntat, acum și în vecii vecilor, nimeni n-avea să-i sară în ajutor.”

Ce să zic despre adulții din carte? Poate doar că-l manipulau pe Ender fără scrupule pentru a asigura dezvoltarea lui și în acest fel salvarea planetei, i-am văzut ca pe niște zei din mitologie, privind de sus, fără să intervină direct, plasați deasupra tuturor. Am înțeles motivația lor de a se comporta în acest fel, dar cu toate acestea, i-am detestat.

„- Am mai reluat unele benzi. N-am ce face… Îmi place puștiul. Cred că o să-l nenorocim.”

Războiul, inamicul, compasiunea, rezistența, manipularea, maturitatea precoce a protagoniștilor, libertatea, strategia (și cred că aș putea să continui) sunt subiecte abordate într-un mod frumos, detaliat, dar subtil de către Orson Scott Card în acest roman.

Sfârșitul surprinde (aceasta dacă nu ați vazut filmul) și nu este decât o dovadă în plus că aparențele înșală. M-a ținut în suspans, când îmi ziceam că este târziu și că ar trebui să mă opresc, continuam cu încă o pagină, încă un capitol.

Este primul volum dintr-o saga științifico-fantastică devenită cult, pe care trebuie să o termin. Aș avea încă foarte multe de spus, dar vă las să descoperiți singuri.